Sub ceata

OOC: dupa-masa, 20 septembrie
BIC:Inima ii batea tare, sa-i sara din piept, parca ceva ii strapungea si ultimul colt al ratiunii, nu putea decat sa se gandeasca la cum sa-ti mentina viteza, la cum sa continuie sa alerge fara sa pice din picioare cu inima ei bolnava. Valul de adrenalina ce ii curgea prin corp, prin vene, forta corpul sa se miste rapid, sa uite de oboseala muschiilor ei. Plamanii de fumator, aproape ca cedara sub pesiunea aerului luat din plin in alergatura. Gatul o ustura, de la respiratia pe gura, aprca un smirgher ii aluneca pe gat in jos.
Scari, pe hol, prin living, prin cele mai inchise coltoane, acum alerg printre aleile de trandafiri ale gradinii cu riscul sa-mi scot un ochi daca ma impiedic de ceva, la naiba, stiam ca se va intampla, am avut o premonitie, o idioata de premunitie. inchise o clipa ochii ca sa-si scuture capul.
Simtii un gol sub talpa piciorului stang, iar in acel moment tot corpul ii aluneca in fata, prabusindu-se pe dalele de piatra, rostogolindu-se, iar si iar si iar, pana cand corpul se oprii in poarta liceului.
La naiba! Sper ca nu mi-am rupt ceva!
Se ridica in genunchi, air cu mana stanga se prinse de una dintre sulitele metalice ale gardului. Se ridica.
Ochii ii se invarteau peste tot, in cautarea unui loc de adapostire (desi era constenta ca nu avea sens) sau a ceva mai palpabil, acel ceva neobisnuit care o adusese in stadiul acesta.
Ochii acum negrii, cu pupilele dilatate la maximum, si bulbucati se faceau inconjurul loctiei.
Ajunsese la capatul liniei, trenul venea spre ea, si ploua ca naiba.
Inima isi accelera pulsul

In urma ei scarile scartaisera sub o presiune greu de imaginat, facand lemnul vechi, din constructia originala a casei sa plesneasca violent sub tensiune, holul si livingul ramasera devastate, iar trandafirii aproape uscati cazusera secerati pe alei, zdrobiti de pasi invizibili si aproape sufocati de aroma inabunsitoare si ametitoare de parfum de verbina si rozmarin ce devenea tot mai pregnanta cu fiecare clipa.

Unghii nevazute se imfipsera in umerii fetei in momentul in care aceasta se opri si o impinsera, presand-o de metalul ruginit al portii.In acelasi timp o respiratie rece, de gheata, se facu simtita pe gatul ei, infiorand-o.

Scrumiera (oferita, de un asa zic prieten paranormal) din argint, incrustata cu un dragon, mica cat un dop de damigeana, ii scapa din mana atunci cand simtii unghiile intrandu-i adanc in piele. Corpul ei, firav, se prelinse lipit de gard, simtind cum metalul sfasaie camasa si in acelasi timp o parte din epiderma superioara. Mugetul indurerat ii sari de pe buze. Simtii apa din baltoaca inundandu-i pielea genunchilor, la fel si scrumiera, lipita de pielea ei. Durere amplificata.
Incerca sa-si ia capul de la durere, sa priveasca intr-o lume adancita a inconstientului ei. Nu-i venea sa creada ce se intampla. Avusese o preonitie, stia ca nu se va sfarsii acolo si totusi? Ce naiba se intampla? un polter-gist? Nu se putea.
De ce? De ce-mi faci asta? chipul schimonosit de durere se transforma intr-unul crispat de spaima. Cu toate acestea nu ii era frica de moarta, cat de urmarile ranilor ei.
Apoi isi aminti ca...nu se putea.
Tu nu existi, NU, esti ireal, NU EXISTI urla cu forta si corzile vocale arzand-o.
Ploaia lipea ultimele bucati ale uniformei ei de ranile proaspete.
Durere contorsionita.
Cu toate acestea isi intinse mana si prinse scrumiera in mana, punandu-si degetul aratator, practic suprapunand inelul cu cap de mort peste dragon.
Orice ai fi, daca esti, lasa-ma-n pace

Poate ca ai dreptate ... Poate ca nu exist ...
Rasuna in urechile fetei o voce feminina, speriata sin in acelasi timp violenta si nelinistita, semanand mai mult cu un freamat stranit de o briza rece printre frunzele uscate ale copacilor din jur.
Aroma sufocanta a parfumului se mai domoli, fiind treptata inlocuita de un iz de apa statuta si namol, ce s-ar fi putut sumti mai ales toamna, in preajma lacului, care atunci se afla totusi la o oarecare distanta.Mirosul apei si namolului deveni insa si el deranjant si asfixiant, facand aproape impisibila respiratia normala si ametind pe oricine.

Insa am fost reala ... Am existat candva ...
Vocea i se mai calmase si devenise excesiv de jalnica, acea voce de actrita ce isi executa prost rolul in fata unui numar mic de spectatori.Parca se straduia sa para trista si melancolica, insa totul devea excesiv de dramatic, de tragic, sub tonul plangacios.
Unghiile infipte in piele disparura si fura inlocuite de niste atingeri blande, asemanatoare adierilor domoale, in timp ce respiratia pe care o putea inca simti pe gat se incalzi si deveni placuta, vrand sa para mai mult linistitoare si relaxata.In spatele tutror acestora, se ascundeau totusi multe sentimente reprimate si amestecate, inpozibil aproape de descifrat din cauza mixturii aproape omogene.

Deschise ochii, pupilele dilatate de nervozitate. Un marait scurt ii iesira printre dinti, de ep care se scrugea sange.
Nimic nu-ti da dreptul sa ataci oamenii, nimic! stranse scrumiera la piept de parca ar fi vrut sa o arunce dinspre locul in care se auzea vocea dar se abtinu. Isi stranse ochii, tari
Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava" simtii cum inima incepe sa se mai potoleasca, sa bata mai lent, mai normal.
Mintea ei se departa de locul indurerat. in mintea ei se auzeau clopote de biserica, iar vocea ei tuna de doua ori mai tare, totul trebuia sa fie acolo. Se impinse in picior si se ridica, isi baga scrumiera in buzunar, inca strangand-o in mana de parca ar fi vrut sa-si dea putere.
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.
Respira sacadat, cu toate ca era inca atenta la orice miscare

Rugaciunile nu-ti vor fi de folos impotriva lui ...
Vocea ei, mult mai feminina de data aceasta si usor mai calma, ascundea inca inflexiuni de neliniste si anxietate ce se imprimau parca si fetei, impunandu-i o anumita stare si fortandu-i o incordare permanenta.
Sopatele se mutasera totusi, nu se mai auzeau acum la urechea ei si rasunau de undeva din spatele tufelor cu trandafiri zdrobiti, semn ca, intr-un fel, rugaciunile o indepartasera.Chiar si pentru putin.Numai cativa pasi.

Dumnezeu n-o sa-ti fie de ajutor ...
Continua pe aceeasi voce usor sugrumata de aceasta data.
Uite ce mi-a facut mie ...
Pentru o singura clipa, impaginea unui chip mutilat, plin de vanatai si rani, disparand in spatele flacarilor, strabatu mintea fetei, facand-o sa se prabuseasca si presand-o de poarta incuiata.

Tatal nostru! AAAAAAAAAAAAARH trebuia sa fie mai tare ca imaginea arataa in minte, incerca sa miroasa, in locul carnii dulce si arse, gogosile bunicii ei zgarcite, dar care gateste bine. in locul chipului o imenistate acvatica, iar focul un gardulet verde, de copii cuminti. oarecum reusii, trasaturile se dezinhibara
Ma poti ataca, dar nu ma poti controla in totalitate! incerca sa-si tina imaginea in minte in timp ce rugaciunea ii rasuna mai tare in cap, se axa mult, era un vechi obicei romanesc, cand era "Deochiat" ziceai tata nostru, cand cica aveai strigoi sau fantome, spuneai rugaciunea si totul se calma, acum era momentul sa probeze treaba asta.
Amin!
Pleaca, Pleaca sau zic rugaciunea asta pana innebunesti mai rau decat esti tu acum nebuna! Femeie egosita!era totusi inspaimantata pana-n maduva oaselor, dar trebui mai intai sa-si tina pipet siesi.

Dar eu nu te atac ...
Vocea ei rasuna acum in capul fetei, ametind-o puternic si ingreunandu-i cursul gandurilor, reusind sa o dezorienteze si mai mult.
Nu rugaciunile tale ma tin departe ...
De data aceasta prezenta ei putea fi simtita chiar acolo, langa corpul fetei, recapatandu-si rasuflarea de gheata, aproape paralizanta.Si totusi, nu voia sa ii faca rau.Nu prea mult.
Pleaca!Dispari de aici!Paraseste Autumn Rose ... si nu te intoarce niciodata ...
Vru sa o roage, insa tonul ei fu mai mult poruncitor si infiorator in acelasi timp, reusind mai mult sa o ingrozeasca.
Vrei sa mori ...?

Am simtit cum trupul mi se zguduie la saritura mea atletica din boscheti, insa nimic nu-ti trecea de auz mai tare decat vocile, zguduielile si urletele Francescai pe o frecventa mult prea grea urechilor de om.
-Franci?
M-am indreptat catre ea cu un sentiment nu tocmai placut, ca o apasare pe piept si un junghi in spate.
Drumul catre porti era atat de alambicat, incat cu greu imi gaseam loc pana la ea.
Ce naiba fac totusi contra unei spirit, stiu doar ca trebuie sa merg acolo...
Toata perioada Roseautumnista ma pusese la curent cu multe dintre povestile despre Erzsebet, insa niciodata nu dadusem chip cu esenta de acolo.
O vedeam, stiam ca e o lumina de acolo, o lumina care parca curgea indepartata, imi veneau crengi catre ochi ce-mi acopereau vedera.

Nu pot parasi locul asta, nu am unde sa ma duc, lasa-ma-n pace LASA-MA-N PACE! Ula atat detare incat cursul gandurilor ei se relua. era cu adevarat greu sa se intoarca la mintea ei. Era o lupta puternica intre ea si ceea e se intampla
Ba da, ma ataci si-mi faci rau, cu ce drept? Esti un monstru! Un monstru! se prabusi iar in baltoaca de apa, simtind cum apa ii inunda si chipul de data aceasta. Se simtea cu adevarat sfarsiita de ceea ce era si ceea ce a fost. Isi musca buzele, ce-o usturau din cauza uscaturiilor, din cauza apei si mocirlei ce-i invada ranile din gura.
Totul era un deja-vu, ca o carte prost scrisa, o carte foarte prost scrisa, nimic nu o mai uimea

A venit sa te salveze ... Insa nu eu sunt cea de care trebuie sa te feresti ...
Era ca si cum se lasase pe genunchi, acolo, chiar langa ea, si-i soptise acele cuvinte la ureche, inganandu-le cu un accent strain, necunoscut.Vocea ii sunase cutremuratoare si trista in acelasi timp, parand totusi usor inspaimantata.Nu insa de cea care se apropia.
Va fi aici intr-o clipa ... Insa si ea se teme de mine ... Crezi ca daca as face-o si pe ea sa fuga si s-ar prabusi intr-o balta de noroi va fi la fel ca si tine ...?
Si totusi, nu era malefica.Si nici nu suna asa.
Nu, eu nu-ti fac rau ... Nici pe departe cat va incerca sa-ti faca el ...
Si cu aceste cuvinte disparu, nelasand in urma decat acelasi miros de parfum, amestecat cu izul de apa si mal.

Cand am ajuns am gasit-o ca pe o lehuza intr-o balta parca din propria-i
flegma, care-i acoperea chipul deschis si fata desfigurata de agonie,
stand ca un Hrist intr-o ipostaza diferita.

I-am atins cu degetele-mi reci fata-i fierbinte, creand condens si parca un magnet intre noi.

I-am intors capul si am incerca sa-i ridic jumatate de corp si sa i-l
pun pe mine, in timp ce inca mai vocifera. Stiam ca starile vor inceta,
Erzsebet nu teroriza decat in singuratate si-si arunca coltii inspre
victima doar in locurile ei de siguranta.
Cerul sangera, balta Francescai parca se largea si ma cuprindea si pe
mine. Am continuat sa-i strig numele ca intr-un lesin si sa strabat cu
ochii sceptica zona inspre gasirea unei ciudatenii. Simteam parfum, apa si mal, care-mi ingreunau narile.

O privii pe Vera, cu ochii bulbucati si vineti, apoi isi lasa capul jos si-si privii chipul in balta. Era stupefiata: hainele era aproape fasiute si erau pline de sange. Chipul ii era galben, exact ca atunci cand ti-e greata, si vanatai serioase mov, contrastau cu chipul galbejit. Tremura, de spaima, de durere, parca tot corpul ei ii cerea sa cedeze. Se simtea asmatica si parca tocmai trecuse printr-o masina de tocat. Ofta prelung si se intoarse spre vera, analizandu-i chipul...uman. Se simtii o clipa in siguranta. Se simtii bine. Simtea un corp uman, caldura umana, era totusi air pe plaiurile realitati. Iesise din orice urma a mintii.
Multumesc vera ramase asa, suspenata de mana ei privind in apa, apoi in gol. Isi duse mana clapauga, la buzunar si scoase o tigara, si-o aprinse. Incerca din rasputeri sa ramana stapana pe corpul ei ranit si pe emotiile destul de puternice. Daca nu ar fi fugit din pod, oare era aceeasi situatie?Isi musca buzele icnercand sa nu se adanceasca in ganduri.
Cu toate acestea nu reusi sa se stapneasca, o imbratisa pe Vera cu disperarea, dand intr-un bocet de copil.

I-m atins obrajii curatandu-i de mizerie, parca ceva-mi cereau o schimbare de foaie.
-Uita-te la tine, ai ajuns prietena de aratanii si culoare de balti.
I-am spus schitand un zambet, era ceva tragico-comic, ori ceva ce cerea asta pentru supravietuire.
M-am gandit sa chem pe cineva, insa imi era teama sa o las acolo, sa revina Erzsebet si cine stie ce sa ii mai faca.
Am strans-o la randul meu in brate si i-am privit ranile, era ca si cum carnea ii plesnise. Am tras-o dina cel loc si-am lipit-o de gardul viu, un loc mai curat.
Lasase in urma dare de victima.

O puni rasul printre lacrimi. Suspina sec si incerca sa-si stearga lacrimile. O usturau ranile, avea nevoie de o infirmiera cel putin pana cand ii se curatau ranilie. Macar sa nu se infecteze
Este o mini-idioata, rozo isi stranse ochii incrcand sa-si orpeasca durerea. O durea spinarea cand radea.
Hai in casa, trebuie sa ma curat si sa ma schimb. ii zambi sec. Incerca sa ramana intergra din punct de vedere psihic.