Padurea spanzuratilor

Intinsesem mana in gol sperand sa ating pe cineva, oricine. Parea insa ca nu era nimeni acolo, decat forma bizara a unui fum si miros inmiresmat. M-am intors inapoi privind scena, ma facea sa lacrimez profund, apoi pur si simplu,o intrebare " Tu esti...fata aceea...nu-i asa?"

Nu raspunse bineinteles la intrebare ... poate pentru ca nu mai era nimeni care sa raspunda.
Incet-incet umbrele se evaporara ,iar muzica inceta.Picaturile de ceara se transformara inca o data,devenind de aceasta data stropi inghetati de apa,in vreme ce un vant rece ii ravasi parul blondei.
Singurul lucru care ramase in urma de aceasta data era parfumul dulceag din saculetul femeii ...

Spatiul acela vechi de dans se transforma din nou marginea padurii in care mersesem sa schitez. Stropii de ploaie ma loveau in fata cu putere, am inchis ochii, am cazut in genunchi, apoi m-am trantit de iarba. eram epuizata, ma durea foarte rau capul, si credeam ca n-am sa mai rezist. Am ramas acolo intepenita si tremurand.

Se refugiase si de aceasta data intre frunzele unui copac din apropiere,continuand sa suspine fara incetare,ascultand in acelasi timp cum picaturile de apa loveau frunzele uscate.
Umezeala din aer accentua inca o data parfumul atat de specific prezentei ei ...

Stiam ca era undeva in apropiere, mirosul ei specific o dadea de gol. Dar nu ma puteam misca, preferam sa stau acolo decat sa o mai simt sau sa mai vorbesc din nou cu ea. Ma facuse sa plang si ma intristase ceea ce era mare lucru la mine.

De ce stai in ploaie ?Vei raci daca vei continua sa stai aici ... A venit toamna si stropii sunt atat de reci ...
O briza inghetata paru a purta aceste cuvinte pana la blonda,atragandu-i atentia.
Jospehine a facut pneumonie pentru ca s-a jucat in ploaie ...

Avea dreptate. Nu stiu de ce, dar toata frica s-a risipit deodata. Vocea ei parea calda, ca cea a unei mame. M-am uitat inspre cer si am zambit. M-am ridicat in picioare incepand sa alerg schiopatand sub un copac unde stropii de ploaie nu ajungeau. Priveam inainte in gol tremurand de frig..."Cine e Josephine?" era intrebarea pe care i-o adresam in gand sperand sa ma auda.

Josephine are un par lung ... si blond.Si are ochii caprui si mainile mici,cu degetele lungi si fine ... Cand s-a imbolnavit ...
Restul cuvintelor femeii se pierdura insa in spatele stropilor de ploaie.
Parfumul se imprastie in aer,disparand in scurt timp.

Ascultam vocea ei in timp ce descria aceasta persoana care semana cu mine. Ma simteam ca un copilas in pat in timp ce mama spunea o poveste de adormire. Cum stateam acolo, sprijinita de trunchiul copacului, am inchis incet ochii. Mai aveam putin si adormeam pana cand un stranut m-a trezit. Probabil racisem, asta nu era bine...deodata parfumul ei disparu incetu cu incetul. Ma simteam singura, mai singura decat daca era si ea prin zona...

Disparuse din nou,luand parfumul de iasomie,verbina si rozmarin odata cu ea,departe ... atat de departe.
Prezenta ei se pierduse si de aceasta data in padure,in spatele copacilor cu trunchiuri batrane si frunze fosnitoare.

Priveam in continuare ploaia, am linistea. Piciorul meu se umflase si se invinetise rau de tot. nu stiu de ce, dar nu simteam pic de ura in suflet. Imi venea sa strig ca o iert pentru ceea ce mi-a facut, dar m-am abtinut...Eram oboisita, da parca participasem la cine stie ce eveniment.