In the dark

Ceasul de pe coridor indica cu puţin trecut două noaptea. Probabil majoritatea elevilor dormeau la această oră, dar nu şi Ramona. Insomnia nu-i dădea deloc pace, ca deobicei. De fapt, nici nu reuşea să-şi aducă aminte când a dormit ultima oară. Era destul de ciudată din punctul ăsta de vedere, ca un vampir, sau ceva în genu, pentru că ziua era obosită şi lenevea într-una, iar noaptea căpăta în mod misterios energie. Organismul ei a fost şi va fi în continuare tare ciudat!
Ochii ei se împotriveau pur şi simplu dorinţei de a dormi. Chiar dacă luase somnifere, se părea că nici acest fel de medicamente n-o mai ajutau acum. Camera i se părea ciudată aşa în bezna aceea, iar becul i se arsese cu două zile în urmă. Poate ar fi trebuit să anunţe pe cineva în legătură cu asta? cum ar fi... instalatorul? Da, el poate ar fi ajutat-o, dar habar n-avea unde ar fi putut da de el.
Prin urmare, se ridică din pat cu o energie ciudată. Se apropie de biblioteca şi începu să pipăie cărţile. A ales una la întâmplare, pentru că sigura sursă de lumina venită de la lună, nu o ajuta să şi citească titlurile.
Şi-a deschis uşa din lemn încet, încercând să nu scoată nici cel mai mic zgomot pentru că nu dorea să îi trezească pe restul. A mers pe vârfuri până pe hol, undeva pe scări. Ce bine că acolo era un bec aprins. Întunericul din întreaga clădire o speria, o făcea să nu se simtă în siguranţă şi pe lângă asta avea un sentiment că nu e.
Se puse pe scări, neluând în seamă faptul că erau destul de reci. Deschise cartea. Se părea că luase un roman poliţist, unu pe care îl mai citise, dar în lipsă de altceva... începu să-şi arunce iar ochii pe el.
Hmm, poate aşa îmi va veni somnul. Cel puţin... sper!

Din mers, stinse tigara in mini scrumiera. O purta mereu dupa ea, doar asa, dintr-un respect minim fata de locatia aceea. Nu atat din cauza oamenilor din ea( dupa parerea ei, majoritatea erau antipatici, ura catre lume urland in venele ei, totusi controlandu-se bine, incerca sa socializeze) cat din cauza vechimii casei. Cu toata restructurarea casei, frumusetea vechimii se regasea peste tot, branhiile( cam asa ceva iti trebuie in mareea aceea de oameni) sau plamanii( mai putin suportabil, da respiri prin plamani aici) ai casei expirau frumusetea unui trecut, aproape macabru.
Pana si becul ce palpaia, orice ar fi gasit asta agasant, nu?, emana o frumusete bolnava.
Pas, pas, pas, simt cum linistea rupa totul
Cu toate ca o plimbare noctura (menita a nu imputi camera de fum de tigara) se opri a unui punct treaz, aproximativ rasaritean din mijlocul holului. O ea.
Salut, vocea calda si totusi obosita a Francescai rupse linistea si parca totodata frumusetea unui intuneric barbar.

Ah, cartea aceea nu o ajuta deloc, doar o plictisea, atât. Din cauză că o mai citise odată, şi oricum nu s-a dat în vânt după ea nici chiar atunci.
Oftă scurt şi începu să sufle peste o suviţă rebelă ce nu înceta să îi intre in ochi. O enerva la culme. Seara asta era mai proastă decât toate, plus că era nouă pe aici, nu cunoştea absolut nici o persoană şi nici nu ştia cum să îi abordeze pe cei de aici. De altfel, nici nu prea se descurca la asta, aşa că prefera să rămână singură o perioadă.
Acea linişte pe care Ramona o iubea, fu ruptă de sunetul unor paşi. Nu le dădu prea multă atenţie, nu până când nu auzi şi vocea acelei persoane. O voce calmă, aproape blândă şi destul de melodioasă.
Şi-a ridicat cu greu privirea din carte şi se uită peste umăr la fata care o salutase. O analiză dintr-o singură privire, dar nu putu observa prea multe detalii din cauza oboselii din corp, care acum începea să se simtă.
- Uhm... bună! i-a răspuns în cele din urmă, pe acelaşi ton, dar schiţă şi un zâmbet amărât.
- Credeam că sunt singura fără somn, a adăugat aiurea, chicotind.

Ii zambi aproape secata de orice urma de vlaga, parca tot ce insemna element energetic se curgea frenetic prin talplile ei. Era ca si cum sangele ei se topea, se prafuia, asta ii amintea de un banc aproape sec "Cum se facea laptele praf in evul mediu, se construia o cisterna de 2 mii de metrii si se arunca o vaca din varf" zambi, pentru un banc sec plin de umor morbid, era aproape la fel de gratuit ca o migrena.
Da si eu am adesea acest sentiment, dar ma trazesc ca nu e asa, suspect, nu? intinse mana spre ea, cu un gest ce urla din fiecare por al ei "obosit-o culca-te" si, mimand, o incantare exagerata se prezenta, c-o urma de vaga de narcisism pur
Francesca
Bubuitul din capul ei se amplifica cand observa ca partenera insomniilor din acea seara era o blonda, cu chip copilaros, aproape exuberant a inocenta. Ofta prelung si se apleca spre ea, inca cu mana intinsa. Fiinta ei, sadica, inventa tot felul de proportii ale unu chin, aproape lasciv, pentru ominte diabolica de noapte.

Nu putu să nu observe acel zâmbet şters, aproape forţat. Dar înţelegea... cui îi venea să fie amabil, politicos şi să şi zâmbească la o oră ca asta când toată lumea doarme şi te trezeşti că tu şi încă o persoană, din tot caminul, aveţi insomnie?
I-a ascultat cu atenţie vorbele. Cuvintele i se plimbau aiurea prin cap, probabil de oboseală. Ar fi putut spune că îi era aproape amorţit corpul, leneş şi foarte lent, dar cu toate astea, când se punea în pat şi închidea ochii, tot somnul îi fugea.
Prinse uşor mâna fetei şi încercă să o strângă, dar nu avea destulă forţă momentan, aşa că se mulţumi cu un zâmbet micuţ.
- Ramona Frey, îmi pare bine de cunoştinţă!
Şi-a închis în cele din urmă cartea pe care o detesta din toată inima. Îh, cât ghinion a avut în a alege aşa ceva! Mai bine stătea degeaba, decât să recitească o chestie banală ca aia.
- Ia un loc, a spus, făcând semn spre scări. Deşi erau cam reci, puteau fi chiar comode.

Zambii iar, in mintea ei bancurile detestabil de grosoalane, rasiste, cu umor "negru" la propriu revarsandu-se. Nu, nu era o rasista imbecila, dar bancurile cu negrii erau amuzante (ca si cele cu drogati de altfel). Ora prea tarzie, minte prea dezaxata, psihopatie transmisibila prea evoluata.
Se aseza pe scara si-si mai aprinse o tigara, una din putinele ramase. Suferinta acumulata de aceasta lipsa suspecta de tigari, in ultimul timp, caci fuma mai mult, era aproape vizibila pe fata ei, din ce in ce mai nervoasa, mai ingrijorata si mai congestionata. Gandurile miscandu-se asemnea unui tablou de Heronimus Boch, un tablou bouchcian perfect realizat, doar ca din dezmatul de la "Gradina placerii" un dezmati aproape extraterestru, sau ceva extraterestru in Sodoma si Gomora, s-ar materializa in pura stiinta psihiatrica, la o tigara, la o taclalae intre florarese de mahala(sincer vorbind, daca ar fi sa aleg intr-un tablou de boch si caragiale, in tablou din mintea mea, cred ca nu as avea cum, mai degraba le-as imbina)
Ramona, iti pot spune Ra?

Privirea ai o urmărea atentă pe fată. Îi plăcea să examineze oamenii, să-i citească din priviri, să afle cât mai multe despre ei. Pentru Ramona asta era ca o pasiune, ca un lucru plin de mister si secrete pe care dorea cu ardoare să le afle. De aceea poate era aşa singuratică. Nu îi plăcea să piardă vremea vorbind, ci urmărind tot ce mişcă prin jur.
Bruneta şi-a aprins o ţigară, iar automat i-a făcut pofta de una şi Ramonei. Dar nu le avea la ea, erau în cameră şi nici n-avea de gând să ceară. Doar ce o cunoscuse, i se părea puţin cam nepoliticos.
<< Ramona, iti pot spune Ra? >>
Zâmbise în colţu gurii când auzi de Ra. Aşa o alinta mama ei adoptivă, pe care o iubea foarte mult. Aşa o alinta şi primul băiat de care se îndrăgostise vreodată. Îi trezea amintiri plăcute.
- Sigur, poţi să-mi zici aşa, îmi place.
Se uită o clipă înspre bec. Acesta pâlpâia în continuu, îi dădea impresia că se va stinge în următoarele clipe şi se va strica, la fel ca cel din camera ei. Oftă scurt. Nu voia să stea pe întuneric şi oricum întreaga clădire îi inspira un sentiment ciudat, de frică.
- Nu ţi se pare ceva sinistru la şcoala asta? Uneori am impresia că e bântuită. Arată mai tare ca alea din filmele horror vechi, chicoti ea scurt, ca un copilaş.

Intinse pachetul de tigari, pe trei sferturi gol spre ea.
O urmarisem cu coada ochiului,in tot acest timp, sclipirea aceea de pofta inconfundabila, sclipa puternic, cam la fel de tare precum expir eu are nicotinizat din plamani. Privirea aceesta o recunosc oriunde. Cu toate acestea, tipa chiar imi aminteste de Amon Ra, poate e din cauza parului blond, se potriveste, cam ca un puzzel, din acela de doi lei, ce nu-ti ia prea mult timp. Piesele, in general se pun cap la cap, dar, dupa toata munca, iti dai seama ca a fost degeaba, inafara unei imagini, nu ai nimic, doar o imagine, prost facuta
Simti adierea rece a vantului in spate, lucru ciudat, avand in vedere ca actiunea se desfasoara pe un hol sumbru, Intr-un fel isi amintea de videoclipul de la "Labyrinth" al trupei Oomph!, situatia se asemana mult.
Da, dar intr-un fel e bine, auzi aici cantecele fiorilor, ceva ce nu deprinzi adesea dintr-un film horror. Casa asta, imi pare, sa fiu sincera, o muza muta. Una a discordiei.Expira fumul de tigara aproape inconstient. Parea ca a uitat de tigara, ce se fuma, aproape singura in mana ei.
Francesca se holba la un punct de pe scara, cu ochii goi. Nimic nu mai parea la fel intr-o seara toropita de sentimentul vag al singuratatii; de parfumul purtat de aer al unor frisoane suspecte de nesiguranta si cu toate acestea, linistea de dinaintea furtunii purtata de-o noapte aproape calma, ce ar putea ridica firele de blana a unui sharpei. Inchise ochii, o clipa parand ca adoarme.
Becul continua sa palpaie "o fluiditate de curent, a doua, a treia" si nimic concret, becul isi palpaia ultimele puteri cu disperare.

Francesca i-a întins pachetul de tigări, ca şi cum i-a citit gândurile, sau i-ar fi ghicit pofta doar din nişte simple priviri. Foarte perspicace. Dădu uşor din cap, mulţumind pe un ton aproape şoptit. Luase o ţigară, printre ultimele din acel pachet şi o aprinse. Ah, înapoi la viciu vieţii ei. Niciodată n-ar fi putu renunţa la asta, chiar dacă o mătuşă murise din cauza cancerului la plămâni. Dar asta nu o speriase îndeajuns încât să se lase de fumat.
A tras câteva fumuri, fără să se oprească. Şi-a potolit în sfârşit pofta pe care o avea de câteva zile bune. Momentan nu mai avea ţigări, ar fi trebuit să caute un magazin sau ceva pe aici şi să-şi ia.
- Da, într-un fel e bine... repetă ea, încet. Dar tot nu era de acord în totalitate. Pe Ramona casa asta o speria şi atât. De fapt, o admira uneori, nedându-şi seama de ce o atrage atât de mult. Poate ar trebui s-o picteze într-o bună zi, pentru că ar ieşi un tablou foarte frumos. Un asemenea peisaj mai rar întâlneşti, putea fi într-adevăr o capodoperă a oamenilor, sau doar aşa o vedea ea.
- Crezi că biblioteca e deschisă la ora asta?
Nu îi mai venea să citească, nu la ora asta. Întrebă doar pentru că nu avea subiecte de discuţie şi pentru că voia să plece de pe scările alea. O treceau fiorii din cauza atmosferei, iar becul acela stătea să se stingă şi el, iar când se va întâmpla, vor fi nevoite să stea pe întuneric, singure, iar gândul ăsta o înfiora.

Isi intoarse capul spre ea. Privirea indica ironie, chef de mistocareala si in acelasi timp avea ceva terifiant chiar si pentru Francesca, cel putin daca s-ar fi uitat in oglinda. O analiza o clipa, ganditoare, nu ii raspunse la intrebare. O clip parea ca se gandeste foarte adanc, de parca ar fi incercat sa depisteze ceva legat de anmalie, si totusi se reprima. Ridica din umeri, stinse tigara si in cele din urma ii spuse calm
Nu stiu exact, dar poti sa iei totusi o carte, insa stiu sigur ca barul incintei e deschis, sunt ceva studenti pe acolo, nu liceeni, dar pe mine una ma primesc acolo. Dar n-am chef sa merg, daca vrei dute, dupa ce intri in camera de zi, treci de biblioteca, ajungi la mirificul bar, cam sec cu bautura proasta, dar e multa lume.
Impinse capacul mini-scrumierei, care se tranti. Sunetul scartait facu ecou in momentul acela.
Se simti putin goala pe interior. Parca ceva sugea din ea vlaga si tot ce insemna ea.
Eu merg la mine in camera. prefer sa deger acolo decat sa o mai ard haihui
Se ridica si se scutura