Parfum de toamna

Soarele era acoperit de nori albi precum vata, iar cerul avea o nuanta azurie frumoasa. Crengutele si frunzele uscate fosneau si trozneau sub fiecare pas lenes. Printre crengile pline de frunze ruginii ale copacilor se strecurau  raze subtiri de lumina, in ele zarindu-se firicele de praf ce se zvarcoleau in bataia slaba a vantului. Era o zi de luni ca oricare alta, plina de cursuri la care Erin nu se obosise sa ajunga in dimineata aceea. Sunase mai bine ideea de a-si lua cafeaua in termos, de a-si impacheta doua briose si o patura si sa mearga in padure.  
Mirosea a aer proaspat si a dimineata, a frunze uscate si a umezeala, a lemn si a pamant. Erin se simtea mereu in largul ei in natura si ii placeau acele mirosuri caracteristice padurii. Isi intinse patura pe patul de frunze, isi descalta ghetele si le lasa la marginea materiarului apoi de aseza pe patura. Trase aer adanc in piept, relaxandu-se si ascultand sunetele naturii, apoi se intinse pe burta. Isi aranja rochia , isi aprinse o tigare apoi incepu sa citeasca din cartea pe care o adusese cu ea.
Isi petrecuse weekendul cu David, iesind cu el si cativa prieteni de ai lui. Iesire zgomotoasa si nu neaparat placuta, insa  se multumise cu glumele foarte amuzante ale unuia dintre tovarasii lui David, iar timpul trecuse mai repede. Iesisera si duminica, stand in oras pana tarziu, oboseala resimtindu-se acum, de aici si dorinta ei brusca de a-si petrece dimineata in padure.

Clayron lăsă cartea pe genunchi câteva clipe. În ultimele zile se limitase la studiul locului și cam atât. Citise atât de mult despre Autumnrose încât deja nu mai avea rost să noteze în pagini ci în nesfârșite ore de pagini date. Oftă prelung și se lăsă ușor pe spate. Câțiva cârcei enervanți insistatu de câteva ore, pulsând încăpățânați în ceafă și între omoplați. Căscă lesne și se încordă de spate troznindu-și simultan spatele și gâtul. Își ridică ochelarii și se frecă la ochi.
„Încep să cred în destin, cumva”
Ochii verzi străbătură câteva clipe peisajul, de pe dâmbul înalt de pe care se afla putea vedea atât lacul  cât și o parte din crestele copaciilor, cu toate acestea creierul lui nu înregistră aproape nimic din peisaj. Vedea ca printr-o pâclă groasă de ceață așezată peste sticlă prăfuită. Întrezărea neclar ceea ce se afla după.
Oftă prelung și își trase ochelarii iar peste față. Lent, obosit, duse la vârful buzelor degetul arătător și cel mijlociu, umezindu-le, apoi dădu pagina. Paragrafe interminabile, aceleași lucruri repovestite de o mie de ori într-o mie de nuanțe frazeologice.
„Cum Dumnezeu m-am trezit atras fix de locul cu cel mai mare conglomerat de stupizenii supernaturale?” Încetă să mai citească, doar urmării cu privire paragrafele, sărind din frază în frază după cuvinte cheie care ar putea indica orice noutate. Se încruntă de parcă o durere ciudată îl lovi direct în stomac.
„Și cum Dumnezeu tocmai ea...e aici?”

Dupa cateva capitole citite, Erin se decise sa ia o pauza. Lasa cartea desfacuta cu fata in jos si se intoarse in asa fel incat ajunse intinsa pe spate. Isi impreuna mainile sub cap si isi incrucisa gleznele. Avea ochii inchisi, iar parul ii statea ravasit pe patura violet de sub ea. Buzele ii erau curbate intr-un zambet bland, iar chipul ii era scaldat in cateva raze de soare ce isi facusera loc printre frunze si crengi. Sunetele naturii o linisteau mai mult decat orice in lume. Vantul care suiera printre copaci, fosnetele frunzelor, ciripitul pasarelelor din departare...
Isi privi ceasul de la mana, apoi isi lasa mana pe langa ea. 
„Si eu care speram ca saptamana asta sa merg la toate cursurile...” gandinea razand pentru sine.
Dupa inca o tigare isi manca briosele, isi bau cafeaua, apoi isi stranse lucrurile in gentuta de umar si impacheta patura. Isi intinse corpul si ofta, lua patura pe brat si incepu sa se plimbe prin padure. Undeva pe un mic deal i se paru ca vede o silueta de om intinsa pe iarba. Isi miji ochii sa vada mai bine si se apropie de locul respectiv. 
„Hmm, ce om nebun mai e la ora asta a diminetii in padure?” se intreba apropiindu-se cu pasi curiosi de silueta de pe iarba. Cand se apropie suficient sa descifreze detaliile persoanei, Erin se opri brusc. 
-Clayron?... Sopti mirata cand reusi sa-l recunoasca, ramanand la cativa pasi de el, cu patura in brate si parul ravasil de vant.

Clayron tresării ușor. Simțea curgându-i prin tot trupul amalgamul stărilor omului nedormit. Frisoane ușoare și liniștitoare, un soi de transpirație inexistentă, umezeala neplăcută de pe ceafă și piept, căldură toropitoare centrată în stomac și dispersându-i-se până la ultimul por al extremitățiilor. Usturimea ochiilor roși și amețeala aproape euforică. Era neatent și extrem de emotiv. Își ridică lent și amorțit capul și o privii pe Erin direct prin lentilele supradimensionate ale ochelariilor. Zâmbi docil și lăsă tacticos cartea peste genunchi, cu degetul arătător pe unul din cuvintele pe care rămăsese.
-Neața.

Erin ramase nemiscata inca, clipind des si fastacindu-se de pe un picior pe altul. Ramase asa un timp, privindu-l cu admiratie, apoi îndrăzni si se apropie de el. Nu stia neapărat ce sa ii spuna, nu ii venea sa creada ca pana si in mijlocul padurii daduse de el. 
-Buna dimineata, domnule profesor, zise ea cu o voce serioasa, dar cu un zambet cald, jucaus pe chip.
Intinse patura la cativa pasi de el si se aseza turceste, aranjandu-si rochia in asa fel incat sa nu fie indecenta, isi puse geanta langa ea si isi aprinse o tigare. 
-Ma urmariti cumva de la distanta?
Ochii verzi il priveau printre genele lungi si arcuite. Avea parul desfacut, iar rochia avea o nuanta mai inchisa de violet decat patura pe care statea.  Trase din tigare si sufla fumul in aer.

Zâmbetul cinic i se creionă pe jumătatea stângă a buzelor sublinându-i cicatricea.
-Mhm, oricât mi-ar plăcea să vă fac plăcerea de a vă răspunde afirmativ la întrebare domnișoară Whelther, ei bine va trebui să infirm. Îmi place să îmi fac „temele” la aer curat, uneori.
Puse cartea deoparte, între ei și se întinse după termosul de cafea. Luă o înghițitură mică, cât să deguste obișnuita cafea amară, fără zahar și își aprinse o țigară vanilată. Se ridică în șezut, dezmorțindu-și șoldurile. Închise ochii câteva secunde, cât trase tare din țigară.
„De cât timp nu ne-am văzut?”

Erin isi retinu cu greu un pufnet de iritare. Stramba insa usor din nas.
-Esti la fel de increzut cum mi te aminteam.
 Pentru a nu-si da ochii peste cap ca o nesimtita prefera sa ii inchida, dandu-si capul pe spate. Parul ii flutura de-odata, apoi se linisti la fel de brusc. In pozitia aceea, onduleurile blonde ii veneau fix intre omoplati.  Materialul moale al rochiei i se mula pe trup, iar dresul negru ii statea perfect pe picioarele lungi.  Era una din zilele in care se simtea total sigura pe ea. 
Nu isi mai vazuse profesorul de ceva timp. Câteva zile sau chiar o saptamana? Mai mult oare? Nu era foarte sigura. Ultimele ei zile fusesera oricum pline de haos. Unele dintre zile nici nu si le mai amintea exact. Trase adanc aer in piept apoi il expira treptat înainte de a fuma iar din tigarea ei lunga si subtire. Isi ducea mana gratios la buze atunci cand tragea din tigare, apoi o lasa pe langa ea. Mana stanga ii era intinsa in spate si se sprijinea in ea, stand usor aplecata spre spate si spre stanga. Isi intinse picioarele si isi indrepta din nou privirea catre cel din fata ei.
-Ai vrea tu sa-mi doresc sa ma urmaresti, Clayron! Era doar o gluma.
Tonul ii era serios. Singurul gest de expresie de pe chipul ei era o spranceana perfect pensata si arcuita. Isi duse din nou tigara intre buze, tragand din ea si lasand fumul sa se risipeasca in aer cu aceeași eleganta ca si inainte. Isi dadu o suvita ondulata dupa ureche, apoi isi îndrepta iarasi privirea spre cer.