First Drink

Intrase în bar. Se uită în jur și observă câțiva oameni, oarecare, stând pe la bar sau la mesele de lângă bar. Vrând să nu atragă atenție, deoarece era înarmat ”până-n dinți” cu loialele lui săbii și cuțitul de argint, care era prins la curea, care-l salvase de atâtea primejdii, se așezase într-un colț un pic mai întunecat. Își comandă o halbă de bere și sprijinii săbiile de scaunul pe care stătea el. Se uita la telefon și pierdea vremea pe un site oarecare de informații din lumea în care e și sorbea încet din halbă. ”uneori... oamenii din lumea asta pot fi așa de plictisitori și lipsiți de grijă.”
Mai luase o gură zdravănă de bere și scoase cuțitul de argint afară, începând să se joace cu el printre degete, antrenându-și ”agilitatea” cu care poate manevra acea armă.
Privi către barman și îi făcu semn că mai vrea o bere, după ce o termină pe prima, și continua să privească oamenii în timp ce se juca cu cuțitul său. Își mai scărpina uneori barba și se strâmba din gură când vedea un om la care observa ceva nefiresc sau urât, simțind uneori tremurul medalionului.

Neputând să descongestioneze fluxul ideilor își scoase din geantă „manuscrisul” (un caiet cu coperți cartonate, negre cu un trandafir desenat pe el) ei și începu să înșire ideile una dupa alta pe caiet, fie că aveau sau nu sens. Spera că va găsi cândva nodul de conexiune din toată învălmășeala aceea nestingherită de încâlceli. În unele momente își imagina conversații cu T. în altele îi reveneau în minte frânturi de vise cărora încerca să le găsească logica. Era bulversată de propia idee a intersecției dintre lumi și reacțiile angajatorului său. Când simții că o ard ochii se resemnă și se trânti mai bine în scaun, comandând un alt irish.
„La ce bun, nu a avut sens, nu are și nici nu o să aibă”
Brusc avu senzația aceea stranie că spațiul se îngustează și se mișcă de parcă ar fi văzut printr-un pahar de sticlă
„Oboseală? Stres? sau ...” înghiții în sec, tremurul din oase îi crea senzația că e ceva acolo, iminent așteptând să-i sară din spate și să o strângă de gât.
„Episod paranoic”

Scrâșnește din dinți și se încruntă. Prinde cuțitul strâns în pumn, cu lama invers ca să nu se vadă și își scoate medalionul afară. Simte că medalionul vibrează nebunește și în momentul ăla pune cealaltă mână pe sabia de argint și o scoate din teacă. Stă cu ele ascunse sub masă și cercetează atent zona, folosindu-și simțurile de Witcher. Simțea o prezență stranie din partea opusă a camerei și stătu concentrat și atent cu privirea pe zona aia. Ignora tot ce era în jurul lui, cine vorbea, cine îl deranja, atâta timp cât nu îl vedea ca un potențial adversar.
”Care demon mai ești și tu acum, mă?” spuse el neștiind la ce să se aștepte și habar n-având ce monstrozități există în lumea asta.

Imaginea se deformă tot mai tare, formele clare și normale păreau absordbite de mișcare fiecare obiect deformându-se în perspectivă, unghiuri-linii-puncte și sunetul ciudat al deformării. Da, un fel de sunet de purici care ajungea să țipe. O frecvență, o intefață deranjată adusă până la nivelul de undă vibrantă care urla. Francesca își acoperii ochii chinuiți însă chiar și așa sunetul nu-i dădea pace. Buzele se strânseră denotând chinul prin care trecea.
„Sunt drogată?” sub sunetul de frecvență întreruptă începu să se contureze tiparul unei intonații apoi amprenta unei voci  aparent digitalizată. Instinctiv fata puse mâna pe mala și începu să redea câteva sunete legate, dar nu se putea concentra să lege O de M sau un soha complet. Își mușcă buza pe interior, sunetul, lumina imaginea o chinuiau puternic.
„Drace” în cele din urmă se simții dezorientată, încet încet nu se mai putu concentra pe nimic, din minte parcă i se ștergea unde era, cum când și o teamă puternică o cuprindea din mădulare. Atât de puternică încât simțea că e epuizată iar stomacul ei se revolta, la fel și sistemul ei respiratoriu. Reuși să inspire adânc cât să se calmeze și după câteva secunde își făcu puțin curaj să deschidă pe jumătate ochii. Reuși să surprindă cu privirea ceva translucid, o dâră transparentă ce părea a avea o formă tangibilă. Își mută iar privirea și reuși să observe că cei 12 oameni din raza ei vizuală păreau să se piardă, păreau a nu mai fi conștienți de ei și de împrejurimi.
„Ce?...”

Observă că la masa care stătea Francesca se întâmpla ceva, dar nu o recunoscu. Își prinse amândouă armele strâns în mână și țțâșni către masa respectivă. În timp ce fugea, puse cuțitul înapoi și, ajungând la masa respectivă, puse un picior pe un scaun și se catapultă pe masă. Ajuns acolo, a făcut un semn cu degetele în aer și trânti palma pe masă. ”YRDEN!” 
Niște semne runice apăru în jurul mesei și Wolf își luă o poziție defensivă pe masă, cercetând cu privirea în jur. Nici acum nu observă cine era la masă, deoarece era cu spatele la Francesca, dar îi spuse, vorbind tare:
- Ce demon sau monstru mai e și ăsta? scrâșni din dinți și scoase din nou cuțitul de argint, pe care îl împinse către fata din spatele lui. 
- Vei avea nevoie de ăsta să te aperi.

Îi auzi vocea mai mult prin vis. De fapt totul părea un mare vis ciudat cu prințese moderne și vrăjitori pierduți prin timp. Francesca realiză cam în zece-cinspreze secunde ce se înrîmplă, cu greu să fim sinceri însă îl prinse pe Wolf de mână și-l trase, cu toată forța ei spre un scaun
-Bagă alea în teacă! âh... se ridică pe bâjbâite, mai mult tremurând din cauza crizei de anxietate predecesoare. Calculă în minte cât e nota și aruncă banii pe masă apoi luă în grabă lucrurile și cu mâna încă pe a lu Wolf îl trase spre ea într-un ritm alert care mai mult sau mai puțin spunea tot ce e necesar „FUGI!
-O tulim de aici până nu apare poliția campusului, urmează-mă, îi zise precipitat și căută cu privirea un loc în care ar putea să se ascundă și eventual să tragă nenorocirea după ea. Respira sacadat și greu, mare parte datorită tutunului și a privirilor infectate, speriate pe care le simțea pironite în cefele lor. Dar în definitiv o mână de puști de până în 20 de ani speriați de un individ cu săbii nu e chiar ceva anormal.

Rămase uimit când realiză că fata de acolo era Francesac. O urmă pe și își băgă sabia în teacă. Fugi după ea atent la împrejurimi și strânse din dinți.
- De ce am fugit? Ce era acolo? De ce fugim?
Avea atâtea întrebări și le punea mai alert pe cât fugea mai mult. Își ascunse și medalionul în tricou și cuțitul înapoi în teaca de la curea, ținând-o strâns de mână în timp ce fugea.
- Tu... tu de unde ai simțit toate alea?

Îl ghidă pe Wolf direct către pădure, un loc unde nu se avântau studenții la ora 18:30 seara. Îi ascultă fiecare întrebare însă nu avea cum, fizic, să deschidă gura și să răspundă. Când simții că e destul de departe de civilizație se opri, mai corect spus încetini și se trânti pe iarbă pentru a-și trage suflul. Câteva clipe gâfâi fără a scoate vreun sunet apoi înghiți în sec, tuși ca un om deshidratat și încercă să aticuleze cuvintele.
-Fugim pentru că aici nu scoți săbile în locuri publice și nici nu oferi un spectacol de artificii unor oameni care ascultă Ketty Perry și cel mai înfricășător lucru pe care l-au văzut în prezent sunt probabil coaiele tăticilor la duș sau o ipostază sexuală între părinți. Uhg  își așeză mâna pe abdomenul încordat de la efort și mai trase o gâfâitură de om obosit. Oftă prelung apoi se uită tăios la bărbat și ușor zeflemitor.
-Uite, nu știu cum e la voi dar aici săbile nu au un rol mai mare decât de exponat de muzeu de mai bine de 200 de ani. Apoi aici, nu toată lumea vede monștrii așadar cei de acolo au crezut că vrei să omori pe cineva. duse mâna la pachetul de țigări însă se blocă. Senzația de dispersiune a spațiului reveni.
-Vine...
Un soi de canal de vânt izbii puternic printre copaci smulgând câțiva din rădăcini și propulsând câteva trunchiuri și câțiva vlăstari timizi în aer și în lac.
-acum ar fi momentul pentru săbile alea...

Se uită la ea cu sprânceana ridicată și scoase din nou sabia de argint din teacă. Îi dădu din nou cuțitul de argint și desenă iar același semn în aer și trânti palma în pământ
- YRDEN! spuse și aceleași rune apăru iar într-un cerc în jurul lor. Își activă iar ”privirea” lui specifică de Witcher și se uită prin jur, căutând mai exact ce se apropie de ei. O privi pe Francesca scurt
- Ce sau cine vine? Nu e timpul să ne jucăm de-a ghicitul! spuse Wolf cu o voce alertă și serioasă, parcă poruncindu-i să răspundă cât mai rapid.

-Dracu-n păpădii, ce ți se pare că sunt mama omidă? Totem omniscient?! Urlă nervoasă, luând o atitudine îngâmfată. Deși nu realiză ochii ei surprinseră ceva și instinctiv își puse mâinile peste față încercând să se protejeze de atacatorul invizibil. Trase aer atât de tare de teamă încât pieptul ei se blocă câteva secunde. Când trecu peste reacția de autoapărare întredeschise ochii. Imaginea aceea alburiu transparentă se vedea undeva dar nu-și putea da exact seama. Cert e că simțea un flux ciudat de pericol lovind-o din toate direcțiile. Instinctiv, ca un copil rănit, se trase pe mâini în spate parcă încercând să fugă.
„-De ce fumezi?
-Să fur libert...să nu maivăd monștrii.
-Interesant, ce monștrii?
-Nu-s nebună!
-Poate ar trebui totuși să mărim doza”
Francesca înghiții în sec, se opri pe loc, era terifiată  vru să apuce o țigară și să o bage rapid în gură, însă un sentiment direct din stomac o lovi, țigara sau mala?
-Vine dinspre N-V dar nu cred că e ceva....ce poate
Simții că se sufocă
-nu cred că are o formă neapărat fixă! Prinse perlele ded rugăciune între două degete. Se ridică în picioare  și se opri pe loc. Închise ochii și așteptă. Așteptă să prindă o urmă, să-i vorbească vântul sau în orice caz un semn să-i dea de cap. După câteva clipe deschise ochii, din negrii deveniră un maroniu-roșcat iar orice urmă de copilărie sau glumă dispăruse de pe chipul ei. Se întoarse în profil și, printre dinții încleștați vorbi cu o cadență clară, monotonă și apăsată. Cu toate acestea vocea ei avea o urmă orișicare de sadism.
-Ajunge! arată-te!

Se uita la Francesca și la împrejurul ei și schimba sabia de argint dintr-o mână în alta, fiind pregătit să se apare din orice parte ar veni atacul. Se tăiase pe mână cu lama și lăsă sângele să curgă, în speranța că e ceva monstru care este atras de sânge. Se pregătea să prindă demonul în YRDEN în caz că era un Wight, și se concentra mental la o confruntare fizică în caz că era o bestie la care îi plăcea ”scandalul”.
- Tu știi mai bine zona de aici, eu de abia am venit! Habar nu am la ce dracu să mă aștept!
Țipase și el înapoi la ea, dar oarecum pe un ton calm, și făcu un pas înapoi.
- Cam ce crezi că ar fi? Ceva ce poate fi doborât cu arme de argint?

Francesca nu-i acordă atenție rămase dreaptă fixând același punct fix. Pe măsură ce Wolf vorbea părea mai mult iritată de el, în cele din urmă ridică mâna spre el în semn de „vă rugăm păstrați liniștea” Aproape un minut nu se mișcă, apoi lăsă mâna jos și o secundă îl privii pe bărbat cu coada ochiului. O privire rece, a unui ochi mare rotund, bulbucat și cuprins de o oarecare manie sadică. Scoase un geamăt de om isteric pe punctul să râdă însă se opri și se mulțumii cu un zâmbet ironic.
-Argintul, aparent e arma supremă în orice univers. E lângă lac, râde de noi.
Zise în cele din urmă și ridică colierul de perle. Mantra lui Gayatry îi țâșni de pe buze. Simții cum o arde aerul pe interiorul nărilor, însă știa că asta va speria parțial creatura ca măcar să se lase de glume. Când atinse a 108-a oară a incantației, înghiți în sec și trecu la mantra lui Shiva. 
Un bum ciudat păru să rupă o peliculă de realitate iar ființa bizară se arătă în forma sa. O creatură nu foarte masivă dar ciudată, transparentă precum un cameleon confuz căruia îi poți vedea organele, cu un rânjet abominabil pe față și o expresie machiavelică în cel mai pur sens al cuvântului.
-Ce vrei?! mârâi printre dinți mai mult pentru ea.
„Întrebări inutile și fără răspuns”

Se uită la ea cu o sprânceană ridicată și nu știa dacă să ia în derâdere sau nu. Avea și el în lumea lui ceva oameni de genul dar deobicei nu reacționau așa. Deși era explicabil, nu a lucrat cu un Witcher niciodată. Văzu creatura prinzând formă și strânse sabia de argint în mâna dreapta, îndreptând-o către monstrul respectiv. Se pregătea să lovească cu AARD după care să sară la duel cu creatura, dar încă nu mișcase nici un mușchi, deoarece nu știa cum o să reacționeze Francesca, care era în ciudata ei transă sau cum ar fi numit-o ea.
- Hmm... spuse îngândurat, făcând o pauză.
- Deci asta era problema. Vreo indicație înainte de a mă lua la scandal cu el? spuse el intrigat, parcă provocând-o și pe ea și pe monstru,

-MARȘ! Francesca prinse a face un semn în aer când urlă îndemnul canin, plin de furie de altfel. Bizaria păru ceva mai puțin dispusă să râdă în momentul când un foc ciudat, mov spre negru o cuprinse de la poale înspre creștet.
-Dacă vrei să faci ceva fă, până nu mă piș pe mamele lor de gândaci agasanți. Fute-maș pe tine de cretin, mârâi spre creatură și o luă la pas lent și apăsat spre ciudățenie.
-Zi lu mă-ta un futute-n cur din partea mea mă, jigodie!  Cumva o prinse o frenzie isterică a omului exasperat până la refuz. Se opri la un pas de el, deși în mod bizar mergea deja de o bună bucată de drum cu ochii închiși, deși nu era deloc dezechilibrată sau aparent dezorientată. Strânse perlele în mână și le puse în buzunar, dar nu înainte de ale trece peste cap într-un semn de adânc respect.
-Merze...
de pe umăr înspre mână începu să se contureze ceva ciudat ca un fel de abur.
-MR Wolf, vrei să arunci vreo artificie spre el sau termin eu?

Dădu din cap și ieși din cerc lovindu-l cu semnul lui Aard, aruncându-l în spate. Continuă cu un picior la abdomenul monstrului și cu o lovitură cu lama de argint pe toată lungimea pieptului său. Se dădu în spate și-l plesni cu Igni, arzându-l, după care scoase cuțitul din teacă și îl împlântă în umărul drept al monstrului, făcând o piruetă cu sabia deasupra capului de-a laterala monstrului, ajungând în spate, lovind iar cu lama de argint, folosing Yrden pe jos în jurul monstrului pentru a-l prinde acolo. Îi împlântă sabia în piept și o lăsă acolo, lovindu-l din nou cu Aard pentru a-l arunca la pământ.
- Uhm... când are de gând să dispară/moară chestiuță ăsta?!

Francesca rânji. Urma de pe umăr deveni câteva milisecunde un cap de femeie iar apoi un soi de lumină incanescentă îi traversă mâna în formă de armă ca în cele din urmă se oprii în jurul degetelor ei și lumina prinse o formă ciudată de gheare metalice cu sclipiri argintii.
-Mersi că l-ai doborât. Acuș face cale întoarsă în măsa! Își linse buzele și mai amâna situația câteva secunde pentru a citii suferința și disperarea din ochii ființei chinuite de rănile ei, ale lui Wolf și  a chinului prins între lumi.
-Exorcisamus te e nomine Deus! înfipse ghearele ciudate direct în plexul victimei și o privii cum se sfărâmă în bucățele de suferință. Fata mai rămase o secundă aplecată peste locul în care era creatura, rămânând ca împietrită.
-La dracu să te duci, drum bun! murmură și ceva ce părea a fi dâra unei lacrimi îi rămase pe obraz, apoi căzu direct în genunchi în pământ fără să mai zică nimic. Lumina de pe braț i se disipă complet.

Scoase sabia înfiptă în pământ și o băgă înapoi în teacă și culesese și cuțitul de argint de pe jos. Îngenunchiase lângă Francesca și, ducându-i o mână de pe un umăr pe celălalt, o întrebă
- Hei, ești ok? A fost minunat ce ai făcut. Nu credeam că ai și tu asemenea ”talente”. spuse el cu o voce calmă și prietenoasă pentru a o felicita pe fată și pentru a o face să se simtă mai bine. O strânse cu mâna de pe umeri aproape de pieptul său și stătu acolo, așteptând ca ea să-și revină și să se simtă mai bine.
- Hai să te ducem în cameră, ca să te poți odihni. Aparent ai nevoie după atâta efort.

Închise ochii pentru a se forța să se închidă. Când îi redeschise avea aceeași privire inocentă și neagră tăciune ca mai devreme. Se cuibării în el și își puse mâna peste a lui, o strânse tare, furios. Se abținea din toată ființa ei să nu scâncească precum o prințesă însă îi era greu. Chinuise o fință chinuită prin simpla ei existență și se ura pentru asta, să nu mai spunem că procesul de „purificare” o ajuta enorm să tragă toată durerea din ființă în trupul ei pentru a  o recicla și a o trimite iar spre univers. Privi o ultimă dată spre locul ființei diforme și apoi își înfipse fruntea și fața în pieptul lui Mr. Wolf, parțial rușinată parțial furioasă și mai mult cu un picior în depresie.
-Talent pe...reuși să articuleze înainte să simtă tot valul de lacrimi din gât. Trase adânc aer în piept cât să se poată abține și se desprinse de el. Apucă să aprindă țigara și rămase tăcută câteva minute, aproape 3 minute legate poate? Privii atent lacul, se bucură de briză și trase din țigară mai ceva ca o afumătoare.
-Pe aici scapi de ele purificându-le, dar tehnica diferă iar unele trebuie imobilizate pentru a le putea trimite unde ar trebui să fie. Expiră fumul și se întoarse cu fața spre Mr. Wolf,
-Am chef de niște vin, vrei? Dar te avertizez că se lasă cu stat pe canapea și muzica dată tare până uiți de tine

Se uită la ea și îi zâmbi. Dădu din cap în semn de ”Da” și își șterse sângele de pe mâna tăiată și de pe față.
- Vin? Pf, voi femeile sunteți la fel în toate lumile? spuse el ironic, râzând, așezându-și tricoul și părul, deoarece le deranjase un pic în dansul cu monstrozitatea care tocmai a fost alungată.
- Cât de rău poate fi? Nu am treabă cu muzica zgomotoasă și nici cu statul și relaxatul pe o canapea. zâmbi din nou și îi privea, iar, formele de pe fața ei.
- După tine, dragă Francesca. făcu o aplecare scurtă ca a unui gentleman care lasă femeia înaintea lui și mai privi o dată locul luptei. ”Ăsta ori a fost unul slab, ori monștri ăștia de aici sunt o nimica toată pe lângă blestemații de Wild Hunt... ”

Îl privii o secundă apoi pocni în râs.
-Da, presupun că e tipic feminin să preferi vinul. Cu toate acestea să-ți zic drept prefer un scotch de 45 de ani, sau un burbon de 50, dar dacă îmi pică pe buze s-ar putea să sar pe tine. Mai mult ca sigur, să fiu sinceră.
Se întoarse spre el cu acel zâmbet de omuleț pribeag și torturat însă îi trecu prin minte că poate totuși el nu o crede. Se grăbi spre el și fără a spune nimic se prinse de umerii lui și îi aplică un sărut scurt pe buze, scurt și apăsat.
-Rămânem la vin, da? râse scurt și o luă tăcută înapoi spre civilizație pe potecuța abia vizibilă.

Ridică sprânceana la sărutul scurt și nu reacționă nici pozitiv nici negativ, decât că-i aruncă un mic rânjet provocator. 
- Rămânem la vin, dacă așa dorești tu. spuse râzând, urmând-o silențios în spatele ei.
- Dac-ar fi după mine.. o bere ar merge oricând. Amară la gust. Nu dulce. Dar... bănuiesc că un vin sau o oarecare altă băutură, din când în când, nu va face rău la om. râse din nou și se apropie ușor de ea, continuând să meargă în spatele ei, scărpinându-și iar barba.
- Și... în ce încăpere ne retragem să bem acel vin pe care-l lauzi?