PM

Greoaiele gratii, cu lacatele lor si cu sentimente de puscariasi ascunse
adanc, portile care-mi inspirau mai mult o inchisoare digitala la
fiecare deschidere programata la milisecunda.
Mi-am dat un zambet si m-am agatat precum o lisita de al doilea strat
viu si verde, avand un sentiment ca nu m-ar fi lasat vreodata sa plec.
Mi-am trecut mana prin par lasandu-mi cozile pe spate iar la o a doua
incercare m-am trezit sus, asa cum imi placea, in timp ce cerul ma
ingreuna opunandu-se.
Cautam ceva, orice ce m-ar fi putut tine ocupata si departe de un creier
incins. Imi simteam parca unghiile rupandu-se si trupul
descompunandu-se, pe rand. Eram doar un sac de organe interne in final.
Mi-am simtit incheietura pocnind si mi-am facut mana catusa catre ea.
Imperceptibil, vremea era in tranzitie, iar parca cel mai scurt fir
complota, iar parca tot fara el n-ar mai fi avut niciun sens cursul
normal al lucrurilor.

Pasii ii erau usori si lenti, ca si cum ar fi crezut ca astfel isi putea camufla prezenta prin tacerea lor.
S-a apropiat, centrandu-se pe cararea oricum ingusta. Isi imagina propria sa imagine, mai mult sau mai putin mobila, cu o privirea inexpresiva dar oarecum curioasa, cu mainile putin ridicate, incomod, in jurul rochiei umflate.

A marit pasul, uitand de imaginea ei clasica, observand in capat, spre poarta, blondul pal al unui par prins in doua cozi. S-a oprit la cativa metri, suficient de putini incat sa poata observa persoana in detaliu. O mai vazuse si inainte, dar nu atat de aproape. S-a apropiat inca putin, simtind mai puternic pamantul sub pantofii sidefati.
- Care este prima litera a numelui tau?
Trebuia sa salute mai intai.
"Shinku, papusa proasta, proasta!"

-V, rostisem neintorcandu-mi capul, stiam ca frunzele nu tresareau in zadar. M-am lasat cu mainile pe gard mai mult si am simtit cum rup crengile de pe el. Pietrele-mi intrau in palme ca si cum ar fi vrut sa ma penetreze precum un fruct pana la capat. Ochi-mi cautau o reflexie a vocii dulci, a trupului ce tocmai isi varsa cuvinte.
Mi-am sucit usor gatul si am privit mai mult printr-o suvita. Nu stiu de ce-mi venise in cap imaginea unui moment mai mult sau mai putin mistic, probabil chipul zaharat al fetei, atat de desprins de prezent. Era pe total o papusa, prin gesturi, ochii puternic expresivi, poate si prin suflet.
-O dam cu tarotul?
O intrebasem nu cu totul departe de un salut cald sub o alta forma.

- Tarot...?
Vocea i-a rasunat involuntar, gandurile depasind-o. S-a apropiat, ajungand pana la baza gardului, privind in sus spre silueta asrzata parca atat de departe. Da, parca isi aducea aminte... V...
- Vera?

Nu s-ar fi putut catara si ea pana acolo sus? Daca si-ar fi infipt varfurile pantofilor printre straturi... dar nu. Si-ar fi ridicat doar mainile, incercand sa o ajunga, dar numai gandul i-a inmuiat bratele. Se simtea imobila.
A zambit dulce.
- Ma cheama Shinku!

Am simtit ceea ce vroia sa faca si m-am dat jos, nu era prea normal sa o chinui or sa ii dau un sentiment de penibil.
-Shinku, am spus dupa ce mi-am restabilit echilibrul, atunci poate citesti in stele.
Nu m-am putut stapani si i-am atins pielea fetei, avea ceva de portelan, fin, tare, dar usor de casat.
-Ori poate si tu furi registrele?
Am intrebat-o prietenos in timp ce am afisat un suras scurt. Mi-am lasat mana sa cada la loc si ma gandeam ca Rose nu se mai termina in surprize, ori poate eu eram un magnet de evenimente si oameni speciali, desi as fi mers pe context.
Gardul viu parea ca se constrange, inca mai aveam impresia ca mai e cineva, simti?, dar nu ma putea auzi, oricat de bine ar fi citit in stele si oricat de bine as stapani eu telepatia.
Simti, Shinku?
De fiecare data cand eram scoasa din apele mele ma simteam ca un peste uscat, un soi de catatonie temporara. Ma regaseam in momentele mele de siguranta, deseori ma gandeam ca sunt o paranoica, ca vad si aud lucruri doar pentru ca imi impune subconstientul si dorinta, dorintele mele incontrolabile.

S-a dat un pas inapoi cand Vera a coborat, fata luminandu-i-se intr-un zambet. Da, acum o putea privi mai usor... dar, oare, i-o fi fost comod acolo sus? A deranjat-o noua si brusca prezenta, a deranjat-o ca a trebuit sa coboare? Nu putea simtii raspunsuri.

Atingerea ei scurta i-a electrizat toata pielea. Mana Verei era calda, si cand i s-a dezlipit de chip, Shinku a avut senzatia de fierbinte. Parca totul se racise brusc in jurul ei, de la aer la pielea obrajilor.
- Nu citesc in stele, si nu stiu unde sa gasesc registre...
Vocea i-a sunat ca un regret nesigur. A zambit lin.
- Iti stiam muzicalitatea numelui, dar nu mi-l mai aminteam.

Poate, pana la urma, era in stare sa simta ceva.

Desigur, acum stiam vag de unde o mai vazusem, studia pianul, isi petrecea majoritate din timp pe clape, cu toate ca cei de la arte imi erau destul de straini privirii.
Era o atmosfera ca de twin peaks, simteam ca trebuie sa-i dau o replica tipica serialului, codata, insa renuntasem la orice fel de gand pe moment.
-Uneori simt ca daca as uita numele ar fi ca si cum m-as elibera de chin.
Insa pana la urma de ce sa le mai dam un nume, e ca si cum am limita totul, am aduce totul la stadiul de litera, cat un strat de litiera, le-am pune o eticheta de la care nimeni nu le-ar mai salva. Daca persoanelor li s-ar lua numele n-ar mai fi condamnati la confruntarea cu adevarul propriilor lor semnificatii ca tot.

Si-a aplecat privirea cateva secunde, rigida, fara sa clipeasca. Vocea i-a sunat soptit si clar.
- Inteleg.

"Un chin..." Nu cunoscuse niciodata ideea de chin, nu trecuse niciodata prin asa ceva. Termeni pe care ii stia din carti sau filme i se pareau atat de noi acum, cand realitatea din afara copilariei ei o inconjura, plutind plina de analize in aer. Isi dorise asta, realitatea asta; isi dorea si un chin, la un moment dat. Fie si numai sa se simta mai completa.

- Nu m-as simti completa fara nume. Cateodata, numele e tot ce sunt.
Inca odata, a simtit ca e ca o carcasa goala si plictisitoare, in care profunzimea nu insemna decat imaginea dulce, sugestiva.

-Atunci poate ca iti zambeste norocul, o spusesem descifrandu-i gandurile.
Mi-am stins ochii timp de cateva secunde si m-am sprijinit de un zid. In momentul deschiderii, din cauza detasamentului vitros si-a incordarii, am inceput sa vad puncte marunte. Am privit apoi ochii lui Shinku, care pareau lipsiti de orice fel de lichid, de orice fel de umoare. Insa n-aveau nici un aspect stors, erau la fel de clasici, ca a unei papusi.
Analiza mea se sfarsi in momentul in care mi-am dat seama ca acea papusa era de fapt o fiinta, inca nu ma obisnuisem.
Am simtit cu degetele un cui in caramida roasa si l-am scos, julindu-mi baza palmei si lasand fire de var sa cada.
-Dar daca nu-l simti psihic, poate mergem pe fizic.
Apoi i-am aratat cuiul usor stramb la cap si am ras, ma-ntrebam daca nu i-am anulat deja din toate ideile ce ma priveau, un chin fizic printr-o strapungere cu cuiul nu era o imagine prea vesela.

A ramas nemiscata, cu ochii atintiti asupra Verei, apoi asupra cuiului. Era o bucata de fier vechi, indoit, rosiatic de la rugina. Nu intelegea exact ce era cu el, dar si-a intins usor degetele, luandu-i-l din palma.
L-a strans in pumn, l-a dat dintr-o mana intr-alta, i-a simtit textura. Mirosea a rugina si a rece si era aproape ascutit. "Ascutit..."
Da, acum intelegea.

Mica bucata de fier ii putea strapunge usor pielea, ii putea provoca o mica senzatie de durere... un chin! Da, asta trebuia sa fie, si si-a ridicat privirea spre Vera, zambind.
- Da... mergem pe fizic!

Si l-ar fi impins usor in palma, dar nu, atunci ar fi fost ca o julitura, ceva ce a mai patit in copilarie. L-a ridicat, pana aproape de obraz, incercand sa il fixeze intr-un punct. Nu se simtea speriata de acea durere. Simtea un fel de adrenalina, un curaj dubios, o energie; totul i se parea interesant, i se parea viu si real.

L-a apasat usor, si s-a oprit.
- Poti face tu asta pentru mine, te rog?

Mi-am dus mana la cuiul ala ruginit si i-am simtit forma.
Shinku, oricat de multe placeri as avea, un cui in obrazul unei necunoscute e o chestie dubioasa.
Dar mi-am pastrat ideile doar pentru mine si mintea mea. Am invartit cuiul intre doua degete iar apoi l-am apropiat de obrazul ei, glumeti, nu?, mi-am spus cu o distanta din ce in ce mai mica fata de fata ei albita. Cu toate astea am continuat si i-am infipt aproximativ un centimetru in rotunjimea fetei ca pe un ac medicinal. Am scos subit ustensila si am simtit cum pamantul se opreste: ii patasem pielea, , locul lui Shinku sangera. Am aruncat in iarba bucata de rugina si am privit cu firul de sange ii curge inspre gat, spre rochie, hotarat.
De ce m-am tinut de porcaria asta?
Ar fi trebuit doar sa-i fac o dunga de zgarietura, insa n-am miscat. Am strans vidul in pumn si i-am asteptat miscarea.

Si-a lasat pleoapele moi in asteptarea cuiul.
A simtit o prima usturime si si-a ridicat privirea spre Versa, spre chipul ei acum atat de apropiat. Nu a putut fi atenta, usturimea transformandu-se in durere, si apoi, durerea in chin.

A strans pleoapele si a scos un sunet scurt, usor. Si-a amintit de injectiile nenumarate pe care le-a facut, de felul in care mama ei ii capta atentia si vocea ii parea atat de amara, in momentele in care acul ii intra in piele. O senzatie a copilariei, mai profunda in finetea obrazului - transformata in ceva mai evoluat, intr-un chin marunt.

A vazut cuiul azvarlit in iarba si si-a dus degetul la obraz.
A durut-o scurt cand a apasat locul unde o intepase cuiul, si a simtit lichidul lipicios. L-a sters cu degetele, lingandu-le apoi usor, ca si cum ar fi vrut sa fie sigura de identitatea sangelui.

Da, aceasta fusese un mic chin. Neplacut, dar... nu se astepta sa fie ceva placut, nu-i asa? Spre deosebire de acul unei seringi, cuiul fusese mult mai profund, aproape artistic. Un chin marunt, mirosind a rugina, eliberandu-i sangele cu o aroma inca asemanatoare penicilinei; eliberandu-i ceva, altceva undeva in mintea ei, relaxand-o.
A zambit si si-a indreptat din nou atentia asupra Verei.
- Multumesc!
S-a apropiat numai un pas.
Sa o imbratiseze? Obrajii i s-au inrosit usor la gandul asta.

Chinul ei dorit putea continua, ii privisem gaura stransa si mi-am spus ca cel mai probabil o asteapta o infectie. Micile degete ale lui Shinku apasande nu prea avura efect, lichidul inca si cauta cursul. M-am apropiat mai tare si i-am ridicat barbia intorcandu-i chipul, apoi mi-am prelins buzele pe plasma rosiatica. Mi-am tarat limba ca o lipitoare pe obrazul ei stang si i-am dat drumul barbiei. Atat de aprope de parul si urechea ei, ii simteam parfumul dulceag, care parca puse iarasi globul in miscare.
Era destul de ciudat cum acea durere nu-i miscase trupul asa de marunt.
-Esti o American McGeeAlice.
I-am spus amintindu-mi de jocul pe care tocmai il terminasem, cu o varianta mai putin timida a protagonistei, cu un cutit si-un trup scaldat in sange.

Pleoapele i-au tremurat odata cu limba umeda a Verei pe obraz.
Simtea senzatia lipicioasa de sange disparand usor, si umezeala limbii Verei lasa o oarecare racoare in urma. Era o senzatie placuta; ar fi vrut sa ii atinga si ea obrajii Verei, fie si numai sa le simta elasticitatea pielii. O piele calda, sanatoasa! Gaura din obrazul ei incepea sa se simta la miscarile obrajilor, si s-a intrebat brusc cat de frumoasa ramaea o papusa fisurata.

- O American McGeeAlice?
Si-a lasat capul usor intr-o parte, cu ochii imensi, curioasa.
"American McGee... Alice!" Si-a amintit de Alice, Alice din Tara Minunilor si derivarile ei; da, asa era! Ea in sine era o derivare a lui Alice, si orice o fi insemnand denumirea intreaga, avea o legatura.
- Da... o Alice!

Mi-am dus gura mai aproape de buzele ei si le-am atins in incipit cu unghia, buzele ei hidratate, ca apoi sa-mi duc gura pe ele si sa-i dau drumul incet.
-Nu pari obisnuita.
Ori poate ca era, inspre a-mi taia de pe lista numele de fata-care-abuzeaza-de-fecioare.
Sigur nu are si centura de castitate?
Cuiul ala ruginit putea juca pe post de cheie, iar eu, in "dracititatea" mea ii dezveleam trupul cu ochiul, cu toate ca nu aveam nimic lesbian, cred ca imi placea sa initiez.
-Poate ca tu candva ma vei invata cum e cu pianul, iar eu...eu cu altele.
I-am facut cu ochiul.

Obrajii i s-au inrosit si a zambit vesel, dulceag.
- Bine! Ne putem invata reciproc!
Nu a simtit ca trebuie sa gandeasca de doua ori; s-a lipit rapid de corpul Verei, cuprinzandu-i talia cu bratele si strangand-o usor si afectuos.

Da, isi facuse o noua prietena, nu-i asa? O senzatie de caldura o facea sa isi stranga mainile in jurul ei, o siguranta dubioasa, o afectiune.
Daca Vera era o persoana a "realitatii reale", atunci, poate ar fi putut iubi realitatea asta lafel de mult. Cum ar putea cineva spune ca e dura si rece, cand oamenii din ea erau asa de interesanti?