every rose has its thorn

Dadu la o parte esarfa de culoare verde,simtind ca se sufoca. Deschise gura,tragand aer in piept,dar ceva nu era bine,ceva il oprea si ii provoca o durere imensa in piept,ca si cum ar fi inghitit apa,intreaga mare,intregul ocean cuprins in doar o gura de aer.Isi atinse obrazul,imediat dupa ce durerea disparu,imediat dupa ce esarfa nu mai parea sarma ghimpata ce il strangea,facandu-si loc in fiecare fibra,eliberand sange. Ochelarii ii erau sparti,asa ca ii dadu jos de pe ochi,lasandu-i sa cada langa el,in iarba.

Ploua. Si o data cu stropii ce cadea continuu,trupul lui se racea iar costumul sau negru,asemanator unei uniforme de scoala,parea mai mare,mai greoi,ca o armura din Evul Mediu. Iar si iar si din nou aceeasi stare de sufoacare,acelasi frig care aducea cu sine moartea. Lichidul acela cazut din cer ii facea rau. Nu se putea ridica,iarba se transformase ea insasi in lichid verde,vascos,in mal si alge si ocean. Inghitea intreaga lume, totul ii era practic bagat pe gat,o data cu vantul si cu frunzele rosii ce contrastau puternic cu tot ce insemnase agonia lui.

It's not fair,just when I found my world
They took you,they broke you,they tore out your heart.

Aceleasi versuri i se loveau de craniu incontinuu,perforandu-l parca,facandu-si loc in adancul mintii lui. Toti erau in camin, pe holuri,la adapost. Nimeni sa il vada sau sa il auda,nimeni care sa il scoata din trecut. Par blond,ochi albastrii,rosu,rosu! Mai avea putin si ar fi inceput sa delireze. Striga un nume si cu acel nume,striga un intreg trecut care nu inceta sa-l bantuie.

- O sa racesti. Nu vrei sa racesti, nu-i asa?
Stia ca marginile dantelate ale umbrelei nu ii puteau acoperi in totalitate, dar si-a intins mainile usor, astfel incat sa poata sta amandoi, cat de cat, sub umbrela.

Ploaia parca o durea.
Nu avusese niciodata voie sa iasa in ploaie. I se spunea ca va raci, pentru ca se va uda, si se va mai si murdari pe rochie si pantofi. "Si chiar de-ar fi asa..." Trebuia sa incerce, nu-i asa?
Dar acum o durea, bataile tot mai dese ale picurilor in polistirenul rosu al umbrelei facandu-se parca simtite prin manerul bine strans intre degete. Oare pe umbrela o durea?

Acum, picurii ii atingeau tesatura rosie a rochiei, dar nu ii simtea. Nu o ardeau, nu era nici un val de aer numit "raceala" care sa o sugrume. Nici o senzatie dureroasa, fara nas infundat, si nici noroiul nu sarea din toate partile sa o murdareasca.

Iar pe acest pesonaj, stand astfel in bataia ploii, oare il durea? Nu simtea nimic? Picurii ii atingeau direct pielea, si in fiecare picatura de apa rece Shinku simtea o energie aproape negativa, usturatoare.
"Si totusi..."

Pentru o secunda,doar pentru o secunda se intreba daca nu cumva era ea,cea din trecut,pentru ca asemanarea era oarecum izbitoare. Dupa ce se dezmetici putin,incerca sa ii raspunda la intrebare. Parea mica. Era mica,dulce,ca o papusa,ca un copil curios. Copil? Nu vroia sa auda sau sa vada copii sub 15 ani. Ei il faceau sa tresara,ii amplificau durerea pe care o simtea de 6 luni incoace.Se ridica,strecurandu-se sub umbrela ei. Era adorabila,pentru o papusa vie. Nu o sa racesc. Acum ca ai venit tu.

Ii atinse chipul,degetele sale lungi,subtiri si destul de albe urmand linia buzelor ei. Avea ceva de portelan. Prin natura ei semana cu o lucrare a diavolului,o papusa ce facuse un pacr cu printul Infernului pentru a avea o eternitate intreaga ca om. Pe cand ei,oamenii,aveau zilele numarate. Dar tu nu o sa racesti? Chipul lui parea lovit de mii de ace,contrastand cu fericirea si dragalasenia ei. Un torturat si-o jucarie,frumoasa combinatie.

- Mama imi spunea ca o sa racesc daca stau in ploaie, dar nu cred. Nu simt nimic. Nu e nici o raceala in aer - si daca ar fi fost si urma sa racesc, mi s-ar fi infundat nasul pana acum. Dar simt mirosul ploii.

Umbrela ii acoperea acum destul de bine, si isi ridica mainile, astfel incat sa o tina suficient de sus. Ii intalni ochii, si incerca sa ii analizeze scurt, poate sa inteleaga ceva despre acest nou personaj. Parea genul de adult responsabil, care stia ce avea de facut... oarecum, ca tatal sau, dar acesta nu avea nici un fel de profunzime mai deosebita, ca in cazul de fata.

Da, personajul asta avea ceva ciudat. Trebuia sa aiba. Se gandi la ea, la faptul ca, probabil, si ea avea ceva ciudat, si un val de incredere ii incalzi psihicul.
Zambi cald.

- Care este prima litera a numelui tau?

Nu se mai gandi la motive,la lucruri stupide Nu se mai gandi nici macar pentru o clipa la faptul ca orice,absolut orice are un motiv ascuns. Era ca si cum increderea fetitei aceleia i se transmise lui,direct,printr-o singura privire. M. Numele lui. Multi ii spusesera ca numele lui mirosea a moarte, a gloante si tradare. Sau a pastile,a neincredere si alcool. Unii pretindeau ca numele sau insemna insasi o dereglare psihica de care purtatorul acela ambulant suferea inca de acum sapte luni sau putin mai mult. Nici el nu stia cum era numele lui pentru ca nu un nume conta ci esenta persoanei care il purta. Numele iti decidea oarecum destinul? Oare..? Oare numele lui,atat de plat,atat de pasiv arata comportamentul acelui barbat? Nu stia. Nu ii pasa deocamdata.

Eu simt miros de iarba uda si de sticla fisurata. Isi trecu mana peste ochelarii lui rotunzi-care intotdeauna il faceau sa semene cu un bunicut a carui par nu albise inca, a carui fata nu era inca atacata de nemiloasele riduri-ca si cum acea iarba uda si acei ochelari sparti erau singura lui comoara. Rosu...Rosu... Abia atunci observa rochia pe care papusa vie o purta. Se ridica in final,diferenta de inaltime fiind ingrozitor de vizibila. Inca o data se gandi ca statea de vorba cu o jucarie diabolica dar acea creatura nu ascundea nimic rau in ea. Dimpotriva.

Nuanta inchisa.

Si-a ridicat privirea pe masura ce s-a ridicat, simtindu-se brusc ca o papusa cu marimea tipica. Era atat de inalt pe langa ea, si prinsa in aceast amanunt, aproape uita litera.

M. Numele lui incepea cu M... nu auzise de nimeni cu numele asta pana acum, acolo, deci nu putea ghici numele real. Si-a aplecat privirea, tacuta si imobila, fara sa clipeasca - cum facea cand incerca sa reflecte mai adanc la un fapt.

- Imi place M. Imi place litera asta... asta e prima litera a numelui persoanei la care tin cel mai mult. Si suna asa de bine fara alte litere... nu toate literele suna bine singure. Poate ca nu toate se simt bine singure. Daca as fi o litera, mi-ar placea sa fiu M.

Ochii i s-au golit dintr-o data, imaginandu-si. "M..."

Morton. Morton James Rainey Intelesese ceea ce dorea ea sa faca si pentru ca nu dorea sa o puna intr-o situatie neplacuta,se dadu batut,nelasand-o sa reflecte mai adanc avand in vedere ca timpul imobil,situatia imobila pricinuita de linistea ce se asternuse intre ei cateva secunde ii aducea aminte de acea decedata a lui,inchisa intr-o cutie de vioara din catifea rosie. Din nou,culoarea il bantuia.

Nu pentru mult timp caci lua mana papusei intr-a lui,ducand-o la buze,plasand un sarut mic,uscat pe pielea ei rece. Analizand vestimentatia domnisoarei si felul in care vorbea,isi putea da usor seama ca era o iubitoare a timpului trecut. Iarba aceea verde si ploaia aveau parfum de trecut deasemenea,dar trecutul ei era unul frumos,presarat cu evenimente. Mirosea a istorie. Trecutul lui mirosea a carne alterata. Ii era frig.

Numele tau este diferit fata de a celorlalte persoane.

- Nici eu nu l-am mai auzit la nimeni...
Chipul i s-a intunecat doar pentru o secunda, apoi a zambit iar, usor.
- Mama mi l-a dat! Ea vine din Japonia, si numele e japonez... imi povestea mult despre tara ei cand eram mica, si imi spunea mereu ca numele asta vine de acolo, ca ii e foarte drag si ca spera sa imi fie drag si mie!

Da, acum zambea vesel, simtindu-se in interiorul cutiei muzicale a copilariei sale, langa mama si fratele sau, intr-o camera cu pereti sidefati si prajituri cu matipan. Cutia muzicala pe care nu i-a fost frica sa o paraseasca, cu speranta unei realitati probabil nu lafel de dulci, dar mult mai interesante!

- Si totusi, nu imi place atat de mult litera S. Singura, nu ii e bine.

Nimanui nu ii este bine atunci cand e singur. Am fost facuti sa apartinem de un grup, sa ne raportam la o idee, la un sentiment. Orice. Acea idee,acel sentiment ne-ar putea deveni tovaras pe viata. Isi trecu bratele ude pe sub cele ale lui Shinku,ridicand-o ca pe o papusa.Atat de usoara,imobila.Perfecta. Copila raspandea in aer un miros placut,de flori dulci,aducandu-i aminte de caldura verii sau de luna in care el se nascuse. Pentru o secunda,inhaland adanc parfumul ei parca retrai o parte din tineretea lui. Tinea in brate un copil, o papusa, un concept al echilibrului dintre nou si vechi,ceva macabru si totusi dulce, care ii putea schimba ideile si gandurile,plasandu-le la 180 de grade fata de punctul initial.

Prinse manerul umbrelei,tinandu-l strans,astfel incat Shinku sa nu mai fie nevoita sa tina umbrela. Ii era mila de mainile ei micute,atat de albe si catifelate.Sprijinindu-i corpul cu celalalt brat,incepu sa mearga,aruncand priviri scurte fiecarei floare,fiecarui tufis care reusise sa reziste toamnei,pulberei aurii care se aseza peste fiecare planta,peste fiecare creatura cu suflet vegetal. De ce ai venit aici? De ce te-ai apropiat de mine? Ii era frica de o impresie nepotrivita.Nu inebunea sau cel putin asa ii placea sa creada. Doar ca ... avand-o in brate pe Shinku,era ca si cum ar fi tinut-o aproape pe ea.

Felul in care o ridicase, felul in care o tinea o facea sa se simta intr-adevar ca o papusa imobila, dar vesela si vorbareata prin darul vietii, al aerului pe care il respira.

- Am vrut sa ies in ploaie! Acasa, mama nu ma lasa niciodata sa ies in ploaie. Imi spunea ca o sa racesc. Mama nu ma lasa sa fac o groaza de lucruri acasa... imi spunea ca trebuie sa am mai multa grija decat ceilalti copii, pentru ca, vezi tu... eu sunt putin defecta.
S-a apropit, ca si cum ar fi vrut sa isi gandeasca siesi termenul, ideea, defectiunea pe care o avea defapt.

- Am vrut sa merg la un internat ca sa pot cunoaste realitatea... reala! Si... voiam sa fiu cu fratele meu! Il iubesc cel mai mult! Dar mama si tata m-au trimis aici, departe, departe de el. Imi lipseste tare mult. Dar, stii, imi place aici, chiar imi place! Sunt multi oameni reali care nu imi interzic lucruri pe care nu le puteam face inainte...
S-a oprit inca odata, gandind a doua sa intrebare. De ce se apropiase de el? S-ar fi apropiat chiar de orice persoana de-aici, doar pentru a cunoaste, pentru a incerca sa vada si sa inteleaga ceva ce numai ei ii puteau oferi?

- Pareai singur si trist, si ai fi putut raci foarte usor daca nu aveai umbrela. Oamenii racesc de la apa, nu e aiurea? Si tu pari genul de persoana care nu are nevoie sa raceasca. Stii, imi amintesti de adultii responsabili, cu picioarele pe pamant, dar ciudati intr-un fel sau altul... stii, ca din filme! Imi plac persoanele de filme!

A chicotit, analizand inca odata imaginea personajului descris cu cel in prezenta caruia se afla acum.

- Esti ca mine. Esti un personaj.

O ciupi de obraz,putin,zambind larg. Draga mea, toti suntem personaje. Viata este un film,fiecare aparem in cateva scene. Se gandi putin.El ce personaj ar fi fost? Dar stia deja. Era militarul,omul strict care incerca sa isi aminteasca de faptul ca era totusi om si ca timpul curgea incontinuu, ca un rau. Nu vroia sa isi aminteasca de rauri. Nu,nu. In ultimele sapte luni diminetile,simpla constientizare a faptului ca inca exista, fusese dureroasa. Primele cuvinte,in fiecare dimineata erau '' exist'' si ''ridica-te''. Nu fusese niciodata genul de om care sa intampine ziua cu un zambet larg,dar palid, usor fortat,precum Annasophia. Si uneori ii venise sa o pocneasca, sa tipe la ea cand o vedea atat de fericita din simplul fapt ca ..existase. In fiecare dimineata,devenea un actor,exact asa cum spusese Shinku. Pana sa deschida usa camerei,isi stia perfect replicile si inainte sa plece, punea inca un strat de pudra pe asprul,dar aproape perfectul Morton Rainey.

Sunt absolut flatat de faptul ca ma compari cu tine. Era pur si simplu adorabila,il citea ca pe o carte deschisa. Isi aminti brusc de cuvintele ei. Trist? Deci nu mai era chiar atat de bun actor,isi pierduse din talentul nativ. Inca un strat de pudra, mai mult machiaj.Fum,fum. Spectacolul trebuia sa continuie,indiferent daca lacrimile incepeau sa curga,daca machiajul se intindea pe chip,daca oasele nu mai puteau sustine greutatea cuvintelor,greutatea aparentelor,greutatea omului care se uita pe sine pentru a deveni altcineva,pentru a deveni ceea ce toti se asteptau sa fie,cand,defapt,el nu incerca decat sa uite de sine pentru cateva secunde,minute,ore.De ce as fi trist?

Arlechinul trebuia sa zambeasca. Nu avea motive sa planga. Nu mai avea trecut atunci cand cortina se dadea la o parte,dezbracandu-l de siguranta. Trebuia sa se uneasca doar cu prezentul,pentru a da nastere unui viitor multumitor pentru cei care ii sorbeau cuvintele,trairile,rasetele.Toate false,caci pentru el contau doar lacrimile.