the guitar don't lie

Pas,inca unul si inca unul. Se auzea pe sine pe intreg coridorul,un sunet neplacut. Era ca o pisica cu clopotei. In fine. Urca scarile,trecand la urmatorul etaj unde se gaseau si salile de muzica. Isi consulta ceasul.Bun,nu era nici dracu' la ora aia pe acolo,asa ca putea sa ii trezeasca(daca i-ar fi trezit) intr-un mod elegant.Cel putin asa considera. Deschise usa,nepasandu-i de scartaitul prelung,sinistru. Intuneric in incapere,liniste. Adorabil.

Stia exact pentru ce venise.Se afla acolo o cutiuta rosie,din cea mai pura catifea. Aparent mica,gazduia intr-insa una din cele mai pretioase comori pe care le aveau Morton James Rainey: o vioara. O vioara neagra,veche de peste 20 de ani care era numai si numai a lui. O puse pe umar, dar cand dori sa o faca sa graiasca,sa-si spuna povestea sub atingerea arcusului,cineva patrunse in incapere. Vioara intunecata nu se putea destainui de acum nici macar stapanului ei.

Cum nu era genul lui sa doarma intr-o noapte atat de frumoasa, cand toti parasisera sala de muzica pentru a se culca iar el putea sa-si petreaca clipele de ragaz cantan la pianul lui mult iubit, pasi lent pe coridorul ce ducea spre sala lui indragita. Habar n-avea totusi ca nu era singur la acea ora tarzie, asa ca, in momentul in care pasi in sala, se opri in fata usii, analizand cu atentie silueta ce-i statea in fata ochilor. Cum ochii lui groaznic de albastrii straluceau in intuneric, putea vedea foarte bine in intuneric, lucru destul de bun ce-l avantaja cu mult. Se apropie de acea persoana, analizand instrumentul pe care-l tinea in mana.
-Concert de vioara atat de tarziu in noapte, domnule decan?
Lasa sa i se auda vocea groasa, cu o tenta de melancolie in ea, insa care imprastia o oarecare dulceata. Lasa un ranjet in coltul gurii sa ii apara, privindu-l pe decan fix in ochi, fara sa-l slabeasca macar o clipa.

Nu te priveste,Kage. Nici pe tine,nici pe altcineva. ii raspunse el taios,cu un puternic accent nemtesc in glas.Baga vioara inapoi in cutia ei speciala,apoi ridica cutia la nivelul buzelor,plasand in sarut pe catifeaua rosie. Senzatia tactila era una placuta,asa ca nu se grabi sa puna cutia la loc. De fiecare data cand putea sa cante la acel instrument,retraia acea seara de decembrie,in urma cu cateva luni. Cutia insangerata era cavoul,iar preaiubita lui vioara,decedata ce trebuia acum sa fie inghitita de intunericul vesnic.

Se intoarse catre angajatul sau,ranjind satanic apoi se apropie de pian apasand pe o clapa. Ai venit sa te contopesti cu ceea ce tu numesti univers muzical,Kage? Probabil ca da, pentru ca intotdeauna observase ca tanarul privea pianul acela cu o furie dulce, cu un foc arzandu-i in priviri,ca un lup care isi privea prada,fara a o rani atunci cand reusea sa o posedeze. Era singurul mod prin care,probabil,reusea sa se elibereze de cotidian,de viata jalnica si stupida. Andrew Kage era o omida. Una mov.

Metamorfoza intarziata.

Dadu indiferent din umeri cand decanul ii spuse ca nu era treaba lui, inchizandu-si scurt ochii. Intr-adevar nu era insa nu-i era nici greu sa-si dea seama de lucrul asta. Asemenea mie, si decanul avea o pasiune pentru un anume instrument, o pasiune pe care nu-l interesa pe Andrew. Ce nu tinea de el sau de iubitul lui pian nu-l interesa catusi de putin. Scoase tigarile din buzunar, aprinzandu-si una, nepasandu-i ca fuma in fata decanului. Programul se terminase de mult iar asta era sala lui de muzica, sala unde-si tinea cursurile, deci care-i apartinea. Isi indrepta privirea spre pian, incruntandu-se usor cand a fost atins de altcineva, expirand brutal fumul de tigare. Ranji in coltul gurii, un ranjet strengaresc, usor malefic, apropiindu-se de pian.
-Ar trebui sa raspund cu ''nu te priveste'' domnule decan? In plus, ce altceva as putea face la o asemenea ora tarzie, intr-un asftel de loc?
Se aseza pe bancuta de catifea din fata pianului, tragandu-si scrumiera aproape de el dupa ce-o scosese din locul ei ascuns.

Stia ca il va jigni,stia ca avea sa se puna rau cu profesorul de muzica pe care-l putea concedia oricand daca ciripea,daca ar fi comentat. Soldatii care nu ascultau de comandant ii faceau scarba. In final se departa de pian,spunandu-i pe un ton rautacios,acid Cauti sentimente aici fiindca altfel ai fi un bloc de gheata pe doua picioare. Trist. Mirosul de tutun ii iesea direct din gura,dupa inca o zi de fumat excesiv. Dintii din pacate incepusera sa se ingalbeneasca,dand si mai mult senzatia(oferita deja de uniforma lui) ca era un neo-nazist, vesnic nemultumit de cei din jur. Poate ca asta era pana la urma.

Se aseza pe un scaun,aproape de profesorul de muzica pe care il studia din priviri. Tanar. Un tanar care isi irosea tineretea cu un look tineresc,care statea pe langa tineri,ca incerca ceva nou,dar probabil ca avea un suflet de om batran.Sau era doar melancolic. Iceberg melancolic. Per total,ii trezea o ura autentica

-Posibil, insa putin imi pasa. Faptul ca sunt asa cum spune-ti e adevarat si nu am de gand sa ma schimb prea curand. Ar fi o bataie prea mare de cap si nu am chef de asa ceva. Prefer compania pianului meu perfect decat cea a unui om plictisitor, vorbind in general.
Dadu indiferent din umeri, stramband plictisit din gura. Nu era genul care sa plece capul si sa-si tina gura in fata oricui, chiar daca acel cineva era decan. Nu era un animal dresat, ci un om liber sa spuna ce gandeste si sa faca ce vrea. Isi continua nonsalant tigarea pana ramasese din ea doar un chistoc, stingandu-l in scrumiera pe care o puse inapoi la locul ei. Se aseza mai bine la pian, trecandu-si fugitiv degetele pe clape fara a scoate o nota, zambind melancolic. In clipa urmatoare sala se umplu de sunetul notelor de la ''Fur Elise'', partitura ce o tinea minte ca in palma, pe langa alte zeci de partituri.