Un pas spre infinit;

Date: 22:30 , ieşirea din internat către oraş.

Stinse chiştocul de Dunhill , strivindu-l cu călcâiul tenişilor apoi deschise portiera Mercedesului pe care îl deţinea momentan şi urcă în acesta. Închise portiera pornind motorul, lăsând muzica de pe stick să răsune.
Intră pe drumul vechi al ieşirii spre oraş , adică drumul prin pădure căci cel nou era în perioada cu "re-asfaltarea". Drumul vechi , era şi acesta destul de bun , un drum pavat cu pietre finisate drept încât puteai prinde cu uşurinţă 60 de kilometrii la oră.
Vociile din interiorul minţii Ximenei nu îi dădeau pace , dar aceasta încerca să le evite şi de ce nu să le ignore prin diferite moduri, accelerând viteza maşinii pentru moment.

Melodia ce o fascina era The promise de la Krypteria , îi dădea pace şi linişte ceea ce o făcu să închidă pentru o secundă ochii şi să privească apoi cu greutate...
Impactul cu umbra pe care încerca să o înţeleagă era defapt un om , un om! Drace! Frână ,bruscând volanul într-o parte pentru a nu lovii persoana din faţa ei. Intră în trunchiul unui stejar bătrân, capota maşinii făcându-se praf precum şi botul plus parbrizul.
Bateria maşini murii pe loc, tânăra se lovi cu capul de volan leşinând.Dacă se putea privi acum,putea vedea în ce hal o adusese-ră cioburile parbrizului : sânge peste tot, mâinile îi erau ciuruite , gâtul la fel. Faţa mustea , iar din arcadă nici că se oprea râul roşu. Şedea în sânge , volanul era plin de sânge plus capul ei prijinit de volan , sânge pe bord , sânge şi pe schimbătorul de viteze şi pe ce mai rămăsese din parbriz.
Impactul fusese aşa de crunt încât nu ai fi crezut la auz că ar fi fost doar un accident de maşină ci o explozie.

Incerca sa-si gaseasca drumul spre civilizatie. Nici nu-si aducea aminte cand a ajuns in padure, sau cum, se trezise in mijlocul acesteia, cu o durere groaznica de cap, de la mahmureala. Ultimul lucru ce si-l aducea aminte era ca s-a dus la petrecerea unui amic si multe, multe pahare de bere pe masa, de aici, totul era in ceata, defapt nu era, ca nici in ceata nu-si aducea aminte.
Dupa vre-o doua ore de hoinarit prin padure, a reusit sa gaseasca drumul, spre civilizatie, daca il urma sigur ajungea in oras. A auzit o frana brusca, ce l-a facut sa se intoarca, asistand la tot acel accident, inlemnit.
A fugit repede la masina, dorind sa vada daca mai traieste soferul, ce defapt era o soferita. Totul era plin de sange, ce l-a facut sa se dea un pas inapoi. Ura sa vada sange, ii dadea o stare de voma, dar nu o putea lasa pe tipa asa. A sunat repede la ambulanta, iar aceasta a venit cam in 5 minute.
In mod normal, ar fi lasat-o pe tipa singura, acum, ca era pe maini bune, dar se simtea putin vinovat, caci din cauza ca el mergea pe mijlocul drumului s-a intamplat accidentul, asa ca a urcat si el in ambulanta.
Odata ajunsi la spital, fata a fost luata de doctori, iar Jesse a ramas in sala de asteptare.

Lumea viselor nu era exact cum ea s-ar fi aşteptat , era numai ceaţa şi întuneric. "Am ajuns în iad?" Se întrebă roşcata privindu-şi hainele îmbâcsate de sânge. Rochia albă lungă de pe ea era plină de sânge de parcă avea menstruaţia a unui regiment de fete.
Privi în stânga şi în drepta nesimţind decât o mică cutremurătură atunci când uşa maşinii fusese smulsă la propriu pentru a o scoate pe tânără şi a o aşeza pe targă în ambulanţă.

Zeci de voci , dar nu ca cele ce îi agitau în general starea , se auzeau în jurul ei. Deschise ochii slab , o lumină intensă străpungându-i pupilele. Deşii o durea al dracului de rău gâtul reuşea să-l mişte ceea ce însemna că nu era rupt , slavă cerului! Îşi privi mâinile bandajate , şi capul îl simţii greu având la arcadă o copcă presupun.
-Te simţi mai bine? întrebă o voce matură. Roşcata privi în stânga sa observând un doctor în vârstă , plin de sine.
-Ce mi s-a întâmplat? şopti întrebător aceasta continuând să fie surprinsă că era în viaţă cu atâtea răni.

In timp ce astepta, Jesse a iesit afara, pentru a putea fuma. Cand isi scoate pachetul vede ca era gol, asa ca s-a dus pana la magazin, luandu-si un pachet de Kent 8. Fumeaza doua tigari, una dupa alta, apoi se intoarce la spital, de unde afla ca fata s-a trezit.
Atunci se intreaba de e a mai ramas. Fata nu avea nicio treaba cu el, iar el niciuna cu ea, asa ca nu ar fi trebuit sa stea. Ofteaza, nestiind daca sa intre in salon sau nu. Daca tot a asteptat, ce rost avea sa plece acum? Trece pe la floraria spitalului si cumpara un buchet de trandafiri, rosii, ca parul fetei, acest lucru fiind primul remarcat la ea.
Oricum, in acea balta de sange, in acea postura, nu prea putea sa observe altceva, inafara de parul ei.
Dupa ce doctorul iese din salonul fetei, ciocaneste usor, intrand apoi. Se aproprie de patul ei, punand florile intr-un vas.
-Deci n-ai murit. Ai avut chiar noroc. Zice asezandu-se pe un scaun.

Doctorul îi răspunse că avusese un accident şi noroc că un tânăr îi salvase viaţa şi că nu trebuia să-şi facă grijă căci în două zile va fi externată. Două zile?! Pe mămica lui!
Auzi un ciocănit în uşa salonului său , norocul ei că nu mai apucă să spună să intre căci oricum nu putea striga. Nu se uită la băiat ci era atentă cum naiba să îşi scoată perfuziile alea , că îi era al dracului de foame.
Se uită apoi la tânăr şi ochii îi sclipiră la floriile din mâna lui. Deci floriile erau pentru ea. Ce drăguţ! Nu serios , chiar drăguţ din partea unui necunoscut.
-Din nefericire respir. nu se sinctisi să mai zâmească , că oricum o spuse-se pe un ton de amuzament.
-Şi tu ar trebui să fi...tipul ce m-a salvat? între privindu-l slab , având impresia că-l ştia de undeva.

-Plus tipul care te-a bagat in spital, asa ca daca vrei sa dai in mine esti libera s-o faci, asa daca te poti misca. Zice ironic, privind-o pe fata.
-Ocolindu-ma pe mine ai intrat in copac si din copac ai ajuns aici. Spune gandindu-se la ce ar putea sa zica, mai pozitiv.
-Ei, macar stai doar doua zile. Ii spune fetei, afisand un zambet inocent, sperand totusi ca tipa sa nu se enerveze si sa se trezeasca cu o perna in fata, caci cu altceva nu credea ca ar putea. Dupa un asemenea accident, doar nu era sa se ridice tipa in picioare si sa inceapa sa-l loveasca, nu?

Auzindu-i vorba se gândi mai bine în ce fel urma să îl bată , dar se rezumă doar la un zâmbet căci era în viaţă şi nu era nimic grav.
-Când o să scap de aici mă întreb ced picior o să ai în ghips. zâmbi scurt fără să şti dacă îşi bătea joc sau vorbea serios.
-Da stai chill , că nu o să te doară ca pe mine. făcu o pauză apoi râse slab văzând feţele pe care le făcea băiatul. Linişteşte-te doar îmi băteam joc de tine. îşi întinse mâna stângă plină de pansamente şi ciuruită de perfuzii şi o puse pe umărul acestuia.
-Mulţumesc , totuşi. şopti ochii înecându-se uşor cu lacrimi , iar zâmbetul ei părând singurul lucru fără zgârieturi sau ceva de pe faţa ei , exceptând buza de jos care era spartă din cauza durităţii volanului.

Mareste ochii, speriat cand aude ca va avea un picior in ghips. Era sigur ca fata vorbeste serios. Se calmeaza putin, la cuvintele "stai chill", dar imediat afiseaza o expresie serioasa. Oare cat de tare avea sa-l doara? Chiar nu dorea sa-l doara! Oare nu o putea face fara sa-l doara? Rasufla usurat, auzind ca fata doar glumea, deci a scapat de chinuri, dupa ce iesa ea din spital, norocul lui.
Cand vede ca fata incepe sa planga se alarmeaza, nestiind ce sa-i faca. O imbratiseaza strans, avand totusi grija sa nu o sufoce, sau sa o raneasca.
-Nu plange! Nu suport sa vad lumea ca plange, mai ales fete. Iti strici frumosii ochi, hai nu plange! Zice alarmat, incercand sa o calmeze pe fata.

Dar ea nu plângea pentru un motiv anume.
-Oaah...nu mai vreau să stau în patul ăsta! Vreau o ţigare!!nu suporta să stea legată de un pat , făăr să fumeze sau ceva. Îi era foamne şi se simţea izolată , plus avea un motiv de bucurie. Nu era nebună! Deci fusese un om cel care îi provocase accidentul nu nebunia ei.
Auzind svăicărelile ei , doctorul intră alarmat să vadă dacă se întâmpla ceva , şi intră cu un cărucior.
-Doctore pentru cine este automobilul ăla sport? întrebă sarcastică râzând.
-Pentru tine. spuse sec bărbosul ceea ce o făcu pe roşcată să se afunde şi mai tare în pernă şi să-şi retragă mâna de pe umărul tânărului.
-Îţi baţi joc de viaţa mea?! desigur că se enervase , picioarele ei nu păţiseră nimic şi înţelegea că era prea slăbită să poate merge.

Cand doctorul a intrat in cabinet, Jesse s-a departat putin de fata, lasand-o totusi sa stea cu mana peste umarul lui. Priveste cu o spranceana ridicata acel carucior. Doar nu era pentru fata nu? Dar totusi pentru cine altcineva? Ca pentru el sigur nu. Ramane perplex, auzind ca este chiar pentru fata. Serios?! Doar nu a paralizat ce naiba! Isi zice enervat in gand, gasind acel carucior un lucru stupid, de care fata sigur nu avea nevoie.
-Glumiti nu? Nu are nevoie de asa ceva! Isi simte perfect picioarele! Zice ciupind-o pe fata de coapse, destul de tare, pentru a o face sa tipe sau ceva.

Nu spunea nimic , doar că ştia prea bine că nu avea nimic , şi că nu avea nevoie de un căcat de cărucior!
Când băiatul o ciupi simţi uşor , slab pişcăturile ceea ce o făcu să belească ochii la propriu.
-E ampulea! reacţionă nervos roşcata, ochii umplându-se din nou de lacrimi.
-Domnişoară calmaţi-vă... nu este nimic grav , picioarele dumneavoastră au nevoie de odihnă şi trebuie să luaţi aer curat de aceea aveţi căruciorul. explică mustăciosul.
-Şi de ce Dracului nu le simt decât foarte puţin?! se resti aceasta.
-După cum am spus picioarele sunt "obosite" cât timp aţi stat în maşină au fost blocate iar sângele nu a circulat încât au amorţit.
Se calmă , mai ales când îşi văzu geanta adusă de o infirmieră.
-Poţi să mă scoţi şi pe mine afară? îl întrebă pe Jesse privindu-l , ştergându-şi cu încheietura dreaptă pansată lacrimiile.

Asculta cu atentia discutia dintre cei doi, ramanand perplex. Simtea o senzatie ciudata la inima, ceva ce nu simtea des, dar ura cu desavarsire: vina. Nu suporta sa se simta vinovat, iar acum se intampla. Daca ar fi fost atent si nu ar fi umblat pe mijlocul strazii, fata nu ar fi fost in asemenea situatie. Avea sa faca orice, pentru a scapa de acest sentiment.
Da aprobator din cap la cererea fetii, apoi se apleaca spre ea, ridicand-o ca pe o mireasca, nedorind ca aceasta sa faca pic de efort. O aseaza cu grija pe scaunul cu rotile.
-Unde doresti sa mergem? Avem de ales intre holurile spitalului, sau gradina. Zice pe un ton glumet.

După ce doctorul îi scoase perfuziile , simţii durerile infernale din mâine ceea ce o făcu să scâncească. Mustăciosul îi dădu atenţionare să o lase moale cu ţigăriile şi alcool nu avea voie nici măcar o picătură - Doamne, murea dacă nu bea o bere! Dar fie..!-
Imediat ce o aşeză pe scaun îşi luă din geantă pachetul de Dunhill negru şi făcu semn:
-Grădina, să fie! spuse precum un comander la soldaţii lui supuşi.

Ii aude tonul fetei si scapa un chicot, apoi face o plecaciune.
-Inteles Inaltimea Ta! Zice serios, incepand sa impinga scaunul, spre gradina.
-Daca privesti in dreapta avem usi, in stanga.... usi! Zice el facand pe ghidul pe hol, dorind sa o mai inveseleasca pe fata.
Ajung in gradina si isi aprinde o tigara, privind prin jur.
-Plictiiiiisitor! Ce zici, te scot la o plimbare in parc? Intreaba privind prin jur. Nu erau paznici pe aici, deci o putea sustrage usor.

Chicoti amuzată la glumele slabe făcute de tânăr şi imediat ce trase aerul curat de afară şoptii:
-Prea mult aer curat! zâmbi slab scoţându-şi o ţigare din pachet , aprinzând-o şi trăgând cu poftă tutunul vicios în piept.
-Plimbare? Sună bine! mormăi chit că era îmbrăcată într-o nenorocire de pijama cu ursuleţi sau ceva. Ea care mereu când ieşea , era arănjată până la vârful unghiilor.
Continuă să fumeze ţigarea de parcă nu mai fumase de ani , nu te vreo zi şi jumătate şi se lăsă sustrasă din incinta spitalului.

O priveste pe fata, dorind sa comenteze, de faptul ca fuma, dar pana la urma, nici el nu s-ar fi abtinut de la asta, deci nu avea sa-i zica ceva.
-Este un parc aproape, ce nu e prea populat, mergem acolo, sa nu te simti naspa ca esti in pijamale. Ii spune chicotind usor, indreptandu-se spre parc.Exact cum a crezut, niciun gardian sa-l opreasca.

Trase cu atâta poftă din ţigare încât nici nu observa cât-amai zâmbetul avea pe buzele ei roşii.
-Merci mult ...ăă..nu ţi-am reţinut numele , dacă l-ai zis. Sunt mai aiurită de fel. spuse roşcata dând din umeri aruncând chiştocul de Dunhill înaintea căruciorului pentru a fi strivit cu roţiile.
-Eu sunt Ximena. şopti încă cu zâmbetul pueril de copil inocent pe faţă.

O privi pe fata, parea chiar fericita, acum ca fuma. Niciodata nu avuse senzatia ce o traieste ea, caci el mereu putea fuma, oricand dorea.
-Jesse. Se prezinta, privind prin jur.
Oamenii ce treceau pe langa ei ii priveau cam ciudat, dar lui Jesse nici ca-i pasa, trebuia sa-si rascumpere greseala, ce a adus-o pe fata intr-un scaun cu roti.

-Pot spune că sunt chiar încântată , chit că circumstanţele nu prea ar trebui să arate deloc o încântare. mormăi roşcata , simţindu-şi picioarelmult mai bine decât atunci când stătea în pat , începând să le mişte uşor uşor, dar deloc vizibil dacă nu erai atent.
-Le mişc! spuse aceasta cu atât entuziasm încât ai spune că va sări din scaun şi va începe să alerge de nebună prin parc.