Cum

OOC:2 Luni mai târziu
BIC:

   Se lăsă obosit în fotoliu. Tricoul lăliu abea dacă mai stâtea pe el. Își trecu mâinile peste începutul de barbă și oftă prelung. Nu mai suporta să vadă nici măcar o foaie, o tastatură sau să citească un rând. Lucrarea de doctorat în filosofie se lungea de prea mult timp. Se împinse în picioare răsucind scaunul. Privii prin cameră, îl usturau ochii îngrozitor. Ochii îi picară pe șemineu, apoi pe nenorocitul de ceas de perete pe care uitase să-l dea jos înaintea venirii ei. Știa că ea nu suporta ceasurile.
„Nu e deloc surprinzător”
Se gândi și aprinse o țigară. Își lăsă relaxat mâinile peste tors. O căută din priviri pe Francesca. Cearcănele amândurora vorbeau de mult nesomn, tricoul lui lălu de pe ea, vorbea despre timpul petrecut împreună în ultimele două luni. Oftă prelung când îi observă capul brunet undeva în penumbră. 
-E cald acolo, lângă șemineu? Sau vrei doar să arzi documentația să scapi de gija?
Râse obosit și se ridică. Apucă cu o mână cana de cafea, goală. Oftă prelung.
-Mai vrei cafea? Merg să pun la făcut.
  Nu mai aștepta răspunsul, îl știa deja. Ea nu refuza cafea, niciodată nu refuza cafea.

Răsuflă obosită. Cearcănele îi absorbiseră cam jumătate de față și nu știa sigur dacă apucase să mănânce în ultimele câteva zile. Se întâmplaseră multe în ultimele două luni. Prea multe pentru binele ei psihic. Oftă prelung când simții că mai avea puțin să adormă. Foile îi picară din mână, aproape imediat ce Clayron ieșii din cameră. Sincer vorbind, încă se întreba de ce se mai chinuie să facă conversație când aproape mereu și mereu ieșeau monologuri pentru că nu avea în general ce să-i răspundă.
Își schimbă poziția, punându-se mai comod.
Tic-tac, tic-tac
Își mușcă buzele enervată. Toată noaptea auzise acel ceas enervant, dar nu își dorise să se ridice și să plece. Declină fiecare ofertă în parte. Nu voia să se întoarcă în camera ei, unde cel mai probabil o așteăta Ash. Dacă ar fi putut ar fi stat acolo ascunsă pentru totdeauna.
Se scurse pe covor și închise ochii.
„Aș putea dormi aici și acum și nu mi-ar părea rău”

Puse cana ei de cafea, ea avea cana ei specială pe care nu o dădea nimănui altcuiva, pe podea lângă părul ei răvășit pe podea și se așeză lângă ea, turcește. Își puse, oarecum temător, mâna pe ceafa ei, mângâind-o doar cu vârful degetelor, de parcă daca ar fi presat puțin mai tare ea avea să se spargă în bucățele și avea să se transforme în praf.
-Ai putea merge să te întinzi dincolo. Am să dorm pe canapea. zise sec și își retrase mâna dar nu înainte de a-și încurca stângaci degetele în buclele ei. Oftă prelung și o mai cercetă cu coada ochiului de câteva ori. Parcă deja ăi auzea vocea ironică „credeam că te pricepi să atingi femeile, la cum arăți” doar ca să râdă de el când era stângaci. 
Își încrucișă degetele pe cana fierbinte, înghiții în sec. Își amintii ca prin vis cum începuse totul.
„A fost în ziua aia când a rămas Erin la mine, nu? Da, mai mult ca sigur, ți-am citit referatul ăla idiot și scris neatent, cu greșeli pân la ăl de sus și înapoi. Te interesa materia mea cu puțin mai mult decât mă interesează pe mine laba aia de astrologie. Era cel puțin interesant. După o săptămână te-am privit mai atent decât în restul aniilor. Un cadavru pe tocuri, cu pungi sub ochi și atentă la orice mișcă în jur de parcă era urmărită de satana însuși, mai apoi am aflat din întâmplare că ai nevoie de un job-ca să fugi câteva de liniște, sunt mai mult ca sigur- așa că am creat postul ăsta. Curiozitatea asta. Un minor cu gânduri crețe și ceva filosofie amalgamată pe acolo cu niște concepții zen de nu-ți vine a crede. Toate în mintea unei ființe zeflemitoare și cinice.
Mai era mirosul tău, de lapte și vanilie, cafea, parfum țigări. Mirosul ăla al tău când te trezești dimineața...mirosul tău care-mi spune că te cunosc mai bine decât cred. Că ești...”
Clayron își scutură capul. Se simțea terifiat.
-Gata, serios, treci în pat până nu ți se face rău de somn