Calm down

Își așeză pătura pe marginea apei. Se așeză jos, încet, corpul încă o durea destul de tare deși nu-și putea explica clar de ce. Își amintea ca prin ceață o sumedenie de lucruri neclare, pe Ash, pe Clayron, un cristal apoi pe Lee, făcând mișto de ea-se înfurie- apoi rana dispărândă apoi iar pe Lee peste ea, pe Ash din cauza careia ajunsese să simtă ca un obiect din carne. Scoase pe gât șiragul de perle și-l privii cu scârbă.
„Acolo unde se termină pasiunea, începe nevoia de mai mul timp, mereu mai mult timp și intervine silirea și dorința mai mare de acompaniament ațti apărut voi”
Zâmbii silfidic și obosită, puse mâna peste șirag, se înfioră de spate. Uitase câteva clipe cât de tare simțea totul în genere. Uneori tranzita de la acel simțt absolut până la sociopatie și ura asta. Oftă prelung. Deschise gura, începând să șușoteasc Om Na Ma Shyvaya, simțea vibrația buzelor, dar se simțea de asemenea și sleită de putere. Oftă și puse șiragul pe pătură, luă telefonul și dădu drumul la așa numită mantră a inimiic. Avea nevoie să plângă, de ceva vreme, dar nu putea.
O se apropie de apă și își băgă degetele în apă, zâmbii ca un copil mic și prost apoi se retrase.
„Măcar am liniște”

Își aprinse o țigară și strânse din ochi din cauza razelor orbitoare ale soarelui care îi penetrau ochii. Tuși ușor deoarece ”înghiți” fumul din greșeală și se apropia de lac studiind cu mare atenție zona. În spatele lui, la pas mai mic, era companioana lui Perdition. Roșcatul corp în care se afla sufletul mistic a relicvei lui Lee fuma în tandem cu el, privind către lac, parcă căutând înăuntrul lui secretele ascunse care acesta le conține. După câțiva pași în plus Lee o observă pe Francesca și se decise să se apropie de ea, sperând că aceasta s-a mai liniștit.
"Sper ca de data asta să pot purta o discuție măcar decentă cu ea.”
Apropiindu-se încet de ea, Lee vorbi cu o voce călduroasă dar totodată ușor impunătoare, trăgând încă un fum din țigară la sfârșit.
- Uhm, bună ziua, Francesca. Deranjez?

Francesca tresării la auzul vocii lui. Se blocă câteva secunde. Se simții cumva prinsă între reacția primară de a o lua la fugă deja știind că „pleacă”-indiferent cum spus, era inutil. Înghții în sec. Îl privii pe Lee în reflexia apei timp de câteva secunde apoi își mută ochii pe degetele cufundate până la jumătatea degetelor. Le retrase lent, provocând unde, apoi privii câteva clipe picăturile ce se scurgeau de pe degete și le scutură. Se întoarse încet, stând cocoșată, ca o pisică ce încearcă să se sustragă către Lee, îl privii în tăcere și oftă prelung, chinuit. Ochii de culoarea whisky-ului sec și vechi se scurseră câteva clipe peste corpul lui Lee, de parcă ar fi încercat să-și găsească un punct pe care să se fixeze, încercând din adins să nu-l privească în față. Se îndreptă de spate-în mod involuntar mușchii și pielea începură să-i fremete.
„Și eu care mă pregăteam să sar în apă, goală”
Își scutură capul foarte ușor, șuvițele buclate pornind iar într-un dans aerian, ușor.
-B...involuntar își ridică mâna ducând-o la tâmple, ca un fel de parare, începu să-și agite degetele printre firele de păr negre, încercând inutil să le dea înspre ureche. Își mușcă buzele roșii de curbura plină, sculpturala, renunțand la cuvinte, doar dădu din cap, lăsându-l ușor pe o parte-dezvelinduși gâtl și claviculele albe, pronunțate și se retrase iar pe pătură, evitându-l pe Lee.
Oftă din toți rărunchii a renunțare.
„Nu-s acasă, nu-i pot soma să plece. Mă-sa de loc public”

Lee păstra privirea călduroasă asupra Francescăi și îi făcu semn lui Perdition să plece.
- Perdition, lasă-ne singuri un timp. Nu știu, du-te la birou, fumează țigări, plimbă-te prin campus... in caz de necaz vei simții tu să vi.
Perdition dădu din cap și plecă, îndreptându-se spre biroul lui Lee.
Lee se lăsa jos lângă Francesca, stând așezat pe vine, sprijinindu-și coatele mâinilor pe genunchi, lăsând degetele și mâinile să atârne ușor între picioarele lui. O privi pe Francesca de la picioare până la ochi, unde se opri.
- Uite, înțeleg... sau măcar încerc să înțeleg că unele lucruri sunt grele de înțeles sau perceput sau chiar de acceptat, dar vreau măcar să pot purta o discuție cu tine. spuse Lee înghițind ușor în sec, sperând că își alesese cuvintele cum trebuie, crezând că lipsa lui Perdition o va influența pozitiv pe Francesca.

Ea se retrase, impunând de la sine o distanță de netrecut de parcă ar fi ridicat zidul Chinei între ei. Își trase genunchii la piept, oftând iar pintre buze. Dădu din cap, aprobator de parcă l-ar fi invitat să vorbească. Ea nu își putea găsii nici cuvintele nici forța de a spune ceva. Parcă intrase într-o stază. Se simțea sleită de puteri. Privii apa lacului și închise ochii. Cumva tipu cu joben părea să apară oriunde era ea lângă apă, cel puțin în amintirea ei era mereu prezent. De câte ori vedea suprafața lucioasă și umedă își amintea sau simțea(nu ea prea sigură) de individul atipic, ușor caricatural și impunător și de apa ciudată, trecută parcă prin prismă. Ambele făcură în orice caz o impresie puternică asupra ei. Aținții ochii asupra lacului și cercetă din priviri zona-absolut nimeni înafara lor. Făcu un alt ocol cu privirea, poticnindu-o ici și colo, pe unde păreau să existe umbre ciudate sau sclipiri atipice, apoi trase cu coada ochiului la Lee și se înroșii-de jenă sau furie nici ea nu era prea sigură. preț de câteva secunde, moment în care, se bucură că părul îi pică peste obraji. Îi urmării, atât cât îi intra în câmpul vizual, trupul, privirea îi alunecă dinspre palmele mari și vânjoase (a căror strângeră și-o amintea atât de bine că-i provocară un ușor spasm involuntar) și urcă până la capul umărului lui lat unde zăbovi câteva clipe, atent și nehotărât. Voia să aibă curajul să urce cu privirea spre gât și maxilar, poate chiar să-i îi înfrunte privirea neagră și tulbure și să-i zică vreo două dar în același timp se temea, de el, de amintiri de senzația de greață pe care o simțea de fiecare dată când se apropia de el și remușcările la adresa propii persoane.
-Spune, îngăimă șoptit, pe un ton jos și pe o voce răgușită de om abea trezit din somn.
Reflexiv se întoarse spre lateral, cu spatele înspre el.
Un tremur ușor o izbii din stomac până în extremități. Își ridică palmele la piept și le prinse între ele, frământându-le. Nu suporta anxietatea de care dădea dovadă atât de des. Anxietate care, fie vorba, îi dădea de gol toate ticurile autodistructive și inclinația ei spre autorănire. Își prinse iar buza, tremurândă, între incisivi.

Dădu din cap și ii privise corpul și mișcările subtile ale acestuia, continuând să-l scaneze din cap până în picioare în diferite momente, opriindu-se de fiecare dată cu privirea în ochii ei, adâncindu-se în ei îndelung.
- Vreau să știu dacă ești mai bine și să îmi explici ce e cu toate gesturile, probabil sau nu, necugetate pe care le faci. Uneori parcă nu ești tu sau parcă nu distingi realitatea de ”demonii” tăi interiori. 
Spuse Lee respirând ușurat că reuși să scoată tot pe gură fără să se încurce în cuvinte, trăgând încă un fum din țigara care ardea ușor și încet, scărpinându-se pe gat pe firele scurte de barbă rămase din urma tunsorii acesteia.
O privi din nou în ochi și simții un ușor fior pe șirea spinării care îl făcu să tremure subtil, amintindu-și mica lor aventură din bar în timp ce-i privea corpul din lateral. Își mută privirea după către lac și simții un ușor sentiment de liniștire și turmentare interioară în acelaș timp, moment în care îl apucă o ușoară amețeală, după care tuși ușor și își reveni.

Francesca strânse tare de buza inferioară. Își simțea gura uscată. Plescăi involuntar din buze, un tremur neplăcut îi transmise prin tot corpul senzatia că e în pericol. Se întoarse încet, mecanic spre el. Îl privii pieziș, fără a îndrăzni să îl privească în ochi apoi își ațintii pupilele dilatate către peticul de iarbă dintre ei doi. Oftă prelung, de parcă ar fi încercat să își găsească curajul sau forța de a scoate mai mult decât câteva sunete dezarticulate. Se înroși ușor, obrajii rotunzi și palizi prinseră rapid o culoare trandafirie. Înghiții în sec ceva ce păreau a fi înjurături.
-Depinde despre ce vrei să vorbim. Dacă e să vorbim despre cât sunt de confuză cu ce se întâmplă, apoi îți spun că sunt o fostă schizofrenică prinsă într-un timp dezarticulat. Naiba să mă ia! Poa să vină și apocalipsa că nu-mi pasă, cât despre tine poți fi nefelim, serafim sau Abaddon însuși că puțin mi-ar păsa. Tot ce știu e că mă simt mai nebună decât eram acasă când eram dopată cu xanax și alte calmante. Mi-a explicat Clayron, mai multe.
Făcu o pauză îndelungă, nu avea cum să explice în acel moment cum i se învălmășeau toate în cuget și avea senzașia că alunecă pe o elicoidă umedă, din marmură adusă de la Delphi într-o cămașă de forță. Își strânse degetele pe genunchi până i se înălbire încheieturile. Oftă prelung și se ridică. Se citea pe chipul ei agitația și incomoditatea. Urma să spună ceva ce nu voia, ceva ce își dorea să uite poate. Începu să se plimbe agitată în jurul lui, făcând linii drepte dinaintea genunchiilor lui în timp ce-și frământa asiduu mâinile ce treceau printr-o prismă-când prea roșii când prea albe de la presiune. Înghiții în sec, ceva ce părea de mărimea Meteorelor și oftă prelung aer cald.
-Dacă e să vorbim despre atitudinea mea la adresa ta El Professore...ei bine, nu mă pot ierta cum am căzut în brațele tale. Nu încerca să o dregi. Ai mai tras o linie, proastă și strâmbă pe răboș. În seara aia ai zis că voiai să mă consolezi, dar nu puteai tu oare să o faci cu un om normal? Fără a începe să lovești de fiecare punct erotic bine cunoscut până mi-am pierdut respirația? Nu puteai, tu domnule profesor, să mă bați pe umăr și să arunci un cuvânt de duh?
Făcu o pauză lungă expirând tot aerul blocat în plămâni de cât de repede vorbea. Începu să se miște fără direcție, din ce în ce mai agitat, gesticulând și tremurând. Se uită țintă la el, privirea îi era întunecată și tulbure.
-Nu, tu te-ai distrat! Ai râs de o curvă beată de trecut în carnețel. Așa tare te-a amuzat fiecare tremur al meu. Poate că pentru tine e amuzant domn profesor, pentru mine nu e. Nu îmi place să fiu folosită și am fost nemăsurat de idioată să mă las folosită pentru a fi o bătaie de joc! Vreau să uit asta, din toată ființa mea de linie.
Câteva lacrimi îi scăpară pe la colțurile ochiilor și se împiedică în propile picioare. Căzu direct peste el. Se ridică ușor, mugind a durere însă se blocă. Îi simții genunchii pe șoldurile ei acum goale și voluptoase. Iar mirosul lui îi umplură nările aproape paralizând-o. Până să-și dea seama, involunat își lipii nasul de pielea de la baza gâtului lui, inspirând cu nesaț-lăsându-și gâtul și o parte din claviculă la vedere. Închise ochii și oftă prelung aerul cald peste pielea lui. Timpul se oprise în loc câteva clipe. Îi simții lui corpul, pieptul lui presându-i sânii, abea acoperiți de tricoul larg, masculin ce se ridicase până la baza sânilor ei și pică de pe un umăr.Își mușcă buza, nedându-și seama cat de aprape avea buzele de gulerul tricoului lui și pielea lui. Partea liberă și umedă din buză se frecă ușor de pielea lui.
Deschise lent ochii și privii printre gene-automat se înroșii trupul ei trimițând prin toși poriii acea căldură. Tremură ușor
„De ce vreau să mă iei în brațe, dracu să mă ia!”
Deși ei îi păru aproape o veșnicie, situația dură câteva secunde, timp în care cel mai probabil păru consternată. Se retrase ușor înspre spate, apucându-se de ce prinse ca punct de sprijin. Degetele ei se scruseră pe linia de început al coapselor lui, direct la baza triunghiului pubisului. Moment în care realiză sări ca arsa. Se trase în patru labe până ce ajunse în șezut cu fundul pe călcâie. Își ferii privirea, rușinată.
-Îmi cer scuze, mă lasă coordonarea când sunt agitată îngăimă în cele din urmă, din spatele pumnului pe care-l presă peste buze, încercând să-și acopere jena

Râse ușor de toată situația după ce își reveni. Fuse și el surprins și rămase oarecum blocat de cele întâmplate după ce a auzit ce avea de spus. Se comporta exact invers de cum spunea. Nu știa dacă era doar un mic joc al ei din cauza experienței schizofrenice sau cuvintele erau o barieră, poate ultima barieră, pe care aceasta încerca să o arunce între ei doi.
- Nu sunt doar eu cel care s-a distrat... probabil că dacă nu dădeai și tu toate semnele și indiciile necesare care m-au ghidat să fac ce am făcut nu se ajungea aici. spuse Lee, încruntându-se ușor, privind-o în ochi, lingându-și buzele deoarece erau uscate, trăgând un ultim fum din țigara care se stingea ușor dintre degetele lui. Făcu o pauză lungă în timp ce trăgea fumul și o privea în ochi, după care aruncă țigara pe jos și, ridicându-se ușor, călcă pe ea, după care se așezase la loc. 
Începu să deseneze diferite forme pe iarbă cu degetele, aplecându-se un pic către Francesca, parcă privind-o cu mai multă ”forță”, penetrând-o până în cele mai adâncuri zone ale sufletului ei cu privirea.
- Dacă voiam să râd de tine ca de o curvă fi sigură că nu aveam de gând să-mi petrec timpul cu tine pe aici sau măcar să mă obosesc să apar în cameră la tine. Putea să aleg să îmi pese de existența ta exact cât în pasă de existența acestei furnici. făcu o pauză și trânti pumnul în iarbă, rânjind, zdrobiind câteva furnici nevinovate sub degetele mâinii lui.
- Ce s-a întâmplat în bar a fost, mai mult sau mai puțin, vina amândurora, tocmai de aia nu te judec și nu mă judec pentru ce a fost acolo. Mă interesează strict de tine și de persoana ta, nu de ce a fost între noi doi.

Își strânse degetele peste genunchi, până ce se albiră. Își întoarse capul, ca să nu mai poată fi privită în față.
-Poate...eu, um făcu o pauză îndelungă, semn că iar se pierduse. Umerii începură să-i tremure.
-Poate că eu am reacționat ca orice om normal, nu neg. Dar nu tu nu m-ai lăsat să plec. Sau cumva uiți cum m-ai lipit de bar când am vrut să-mi iau lucrurile? zise în cele din urmă și oftă.
-La drept vorbind nici nu îți pasă, poate doar de capacitatea mea de medium, dar cam atât. Să nu fiu nedreaptă, poate ai avut o remușcare după ziua din apartamentul meu, dar nu mai mult. Ce ți-am zis totuși în ziua aia, rămâne valabil domnule profesor. Nu vreau să vă mai văd.
Se trase pe brațele-i moi și împleticite. Atingerea neprevăzută dintre corpurile lor o zguduise destul de tare. Se ridică cu greu, clătinat fiind încă amețită. Roșeața încă nu-i trecuse. Se întoarse cu totul spre apă și privii apa, moment în care în minte îi reapăru tipul cu joben, pe pervazul ei. Își scutură capul să alunge amintirea.

Se ridică și el în picioare și își aprinse încă o țigară. O duse la gură și trase un fum lung și încet din ea. După momente îndelungi de ținut fumul în plămâni, îi dădu drumul pe nas, suflând încet și subtil, ca un taur care se pregătește să își atace ținta, doar că a mai silențios. Se apropie ușor de ea, lipindu-și marginea gecii de spatele ei, lăsând-o să-l simtă în spatele ei. Mai trase încă un fum și îl eliberă în acelaș fel, lăsând fumul să treacă ușor pe lângă umerii ei. 
- Nu te-am lăsat să pleci pentru că în starea în care erai nu putea nimeni să garanteze că ajungeai întreagă acasă. De abia te țineai pe picioare și nici nu cred că știai cum se urcă scările, să nu mai vorbim să te și descurci să ajungi unde trebuie! 
Trase încă un fum de țigară și privi către lac împreună cu ea. Privea lacul în adâncime parcă, uitându-se în gol, gândindu-se la diferitele evenimente și vorbe spuse din acea seară. Încerca să nu se enerveze pe seama amintirilor a cuvintelor care ea le-a spus, deoarece știa că nu voia să spună acele lucruri, probabil că ea nici nu știa ce zicea sau nici măcar nu gândea. Pur și simplu poate că dădea frâu liber cuvintelor. Sau poate nu. Era oricum sigur, nu se putea enerva pe ea din nou din acest motiv.
- Nu cred că este la alegerea mea sau a ta daca vrei sau nu să mă vezi. Eu am apărut aici cu un scop. Tu ești aici cu un scop. Noi toți cu puteri supranaturale suntem aici cu un scop. Nimic nu e o coincidență aici, Francesca. Toate lucrurile sunt legate între ele ca un sac de șerpi. 
Trase din nou lung din țigară, și, ca la început, eliberase fumul pe nas la fel ca un taur pregătit să sară pe pradă, la fel de silențios.

Se înfioră toată când îl simții iar atât de aproape. Ura faptul că pielea ei părea să și-o amintească pe a lui atât de bine încât se înfiora doar la aceea apropiere. Își duse mâna la buzunar, voia al naibii de tare să fumeze, să-și distragă atenția pe punctul mic, roșu și cald al țigării până uita cum merge lumea.
-Dacă o făceai strict pentru siguranța mea, nu cred că era necesar să-și lipești și coapsele de ale mele și cu atât mai mult să continui ce începusei. La naiba, eu care credeam că îmi caut scuze!
Se semi-întoarse spre el și-l săgetă cu privirea apoi observă că nu are țigprile în blugii strâmți cu buzunare mici. Se trase puțin în lateral și totuși ceva o bloca. Poate căldura emantă de corpul lui.
-Poate, dar nimic nu mă orește din a încerca să te evit.

- Eu nu caut scuze, eu îți spun ce s-a întâmplat. Tu îți cauți scuze după care să te ascunzi și după care să fugi.
Se apropie parcă mai mult de ea. Simții cum parcă mâna vrea să-i plece și să ii atingă umărul, ca în ziua aceea. Nu era sigur dacă ar trebui s-o facă sau nu. Încerca să-și controleze mușchii să nu plece de nebuni singuri. Trase încă un fum de țigară și îl suflă încet deasupra ei, privind-o în ochi exact cum o privea înainte, puternic și adânc.
- Te vor opri multe chestii din a încerca să mă eviți. Tu ești cel mai mare obstacol al tău în toate lucrurile care vrei să le faci, Francesca. simții un fior ușor și își lăsase mâna liberă să-i atingă umărul, prinzând ușor de el, închizându-și ochii în timpul în care mâna parcurse distanța către umărul ei.

Își trecu limba peste buze. Erau uscate de parcă ar fi avut febră, câteva pielițe i se întăriră, limba umedă agățându-se în ele în timpul în care și-o petrecu, lent, atent, urmând fiecare linie și curbură plină a buzelor roșii și mâncate. Tresării din adâncul ființei ei când îi simții pielea caldă peste umărul ei încă dezgolit. Un fior electrizant o trecu de la baza coloanei până la osul sacral, moment în care își prinse una dintre pieliți între incisivi, reușind să astupe un icnet, estompându-l într-un muget scurt în intensitate, abea șoptit și gâfâit, de surprindere și plăcere. Inconștient se trase înspre el, aproape lipindu-și omoplații bine conturați de tricou de pieptul lui. Ura modul în care corpul ei îl recunoștea și pornea într-o mare „neplăcută” de senzații voluptoase. Se trase pas cu pas înspre el, parcă plutind într-o  inconștiență sezonzorială. Se oprii la doar câtiva cm de el, cu un suspin chinuit ieșindu-i printre buze.
Involuntar își ridică mâna ușor, plimbând-o pe propiile clavicule până la mâna lui mare și și-o așeză ușor acolo, peste a lui, lăsând câteva puncte de contact între buricele degetelor ei, reci, cadaverice și pielea lui caldă și se opri, ca înghețată în loc.
Privirea galeșă, de căprioară fugărită i se disipă peste suprafașa oglinditoare a apei. Maroniul de culoarea whisky-ului brut se întunecă treptat sub dilatarea pupilei ei, mari și neagră și expandată de ușoara excitație  ce-i trecu prin tot trupul. Se poticnii locului câteva clipe privind imaginea din oglindă, cinică, probabil dacă nu ar fi văzut chipul impasibil al lui Lee ar fi putut jura că seamănă cu un cuplu. Zâmbii ștearbăd, derizoriu, absent de parcă ființa ei s-ar fi dezintegrat în nimic câteva clipe ca apoi o urmă de groază să-i sculpteze chipul, rapid, precum un blitz. Veni și trecu, înainte să apuce să se surprindă pe ea însăși bine. Înghiții în sec și, timid, își lăsă palma rece pese podul mâinii lui. Mișcările ei degajară senzația incomfundabilă de dor și groază. Și se pierdu iarăși, privirea ei devenind tulbure și absentă, focusând un punct imaginar al apei.
-Nu neg că îmi caut, cum nu neg nici că mi-a făcut plăcere dar știți? Degeaba arătați cu degetul spre mine și dvs căutați tot atâtea scuze și semne de inocență câte nu are casta de Beatrice! Poate că a început cu o biată și castă idee de consolare, dar la naiba...puteai să mă lași să plec sau să mă conduci când am spus „stop” nu să mă pui capră peste bar.
Zise în cele din urmă, pe jumătate prinsă de o vrie furioasă pe jumătate absentă. Își lăsă capul pe spate, atingând cu creștetul și părul ei mătăsos baza gatului lui, se frecă câteva secunde de pielea lui, asemenea unei pisici ce caută atenție și adulație. Poate cineva cu imaginație ar fi putut jura că o aude torcând la contactul dintre pielea lui și scapul ei. Francesca se desprinse de el și se aplecă peste mâna lui în care avea țigara. Prinse cu vârful buzelor filtrul și încercă să-l tragă în gură, nu reuși din prima, așa că preț de câteva clipe păru că vrea să tachineze țigara cu mișcarea de dute-vino, făcută doar din gât și buze. În cele din urmă reușii să prindă mai bine filtrul cu curbura plină și sculpturală a buzei inferioară și să o tragă în gură. Trase tare din țigară, făcând-o aproape rachetă. Pieptul i se umflă și spatele, omoplații se lipiră de pieptul lui mare. Tremură ușor de umeri și picioare, moleșindu-se sub presiunea fiorului. Își retrase capul ușor, cu fumul bine închis în plămâni. Îl reținu până când simții o tuse înnecăcioasă apropindu-se și-l expiră, într-o cascadă subțire dar volumică de pâclă lăptoasă printr-o crăpătură abea develită a buzelor.
Prinsă parcă într-o stare de moleșeală beatică se lăsă moale peste el, cu o mișcare clătinată ca de dans lent. Cu șoldurile mișcându-se voluptos, pe rotund înspre spate până se simții cu totul lipită de el. Capul și-l lăsă ușor pe lateral, molatec până ce obrazul i se lipii de mâna ei ce statornicea de ceva vreme moale peste mâna lui. Oftă chinuit printre buze.
-Ce exact mă va opri? Tu ți-ai câștigat mult vruta discuție. Acum că ai conștiința ușurată nu mai ai niciun motiv să te apropii de mine.
Zâmbii scurt și chinuit apoi se lăsă mai apăsat peste palmele lor și inspiră adânc parfumul lui în piept, cu nesaț de parcă ar fi fost o ultimă șansă pentru ea să-l mai simtă. Suspină ușor și-și strânse ochii

Îi strânse umărul și îi duse țigara între buze, împingând ușor filtrul ca să-i penetreze buzele ca și cum ar fi încercat în acea seară cu limba. După ce i-a pus țigara între buze, și-a dus mâna și a scos pachetul de țigări din buzunar. Scosese ultima țigară care o mai avea în această geacă și o duse la gură, trântind pachetul de țigări înapoi în unul din buzunare. Își duse aceeași mână după brichetă ca să aprindă țigara. Flacăra brichetei îl distrase pentru moment, lasând bricheta să ardă, parcă amintindu-și de imaginile care le-a retrăit în minte în seara din bar în care Francesca îi amintise de iad și de familia lui. Aprinse țigara și băgase bricheta la loc. 
- Crede-mă, sunt atâtea motive aici care le am pentru a mă apropia de tine. 
Trase un fum de țigară, lung, și îl lăsa și pe acesta să iasă pe nas. De data asta nu o făcu la fel de silențios. Voia ca Francesca să înțeleagă că el se impune aici, dar nu pentru a o domina, ci pentru a o apăra, motiv pentru fumul suflat îi mângâia ușor umărul.
- Tu chiar nu poți să lași acea seară să existe doar neant și să încerci să te focusezi pe lucrurile oarecum mai importante?
Strânse din nou de umărul ei și își mișcă degetele sub mâna ei, parcă voia să-i mângâie palma rece care ea și-o așternuse peste degetele lui.

Francesca îngăimă un icnet scurt, aprobator printre buze și-și apăsă obrazul peste palmele lor. Oftă ușor, de plăcere când îi simții degetele încălzindu-i palma rece, lăsându-i dâre calde, urme ale unei existențe ce o accepta. Închise ochii câteva clipe, relaxându-se și concentrându-se strict pe senzația plăcută de căldură.
-De ar fi așa simplu. Adevărul e ca nici tu nu poți Lee, sau așa îmi pare mie sau probabil așa mi-aș dori. Am făcut primul „crush” pe un om tare nepotrivit, dar adevărul e, făcu o scurtă pauză, realiză ca se înroși în obraji doar pentru ceea ce gândise. Inima începu să-i bată mai tare. Inspiră tare și se lăsă mai mult peste el. Închise ochii deabinele și se concentră pe bătăile inimii lui, sperând să audă ceva, un semn că el ar percepeo mai aproape de el. Își lipii urechia de pieptul lui, ascunzându-și fața roșie și fierbinte. Inspiră iar tare, de data aceasta aerul sunând a icnet sau geamăt. Se înfioră.
-Dar adevărul e că, se opri pentru a-și umezii buzele uscate cu limba, că nu pot să-mi scot din minte bătăile inimii tale-rapizi și puternice, iar...la naiba nici palmele tale calde. Urăsc să fiu atinsă. Mi-e groază defapt...
Se desprinse de el și se răsuci rapid pe călâie, cu fața spre el. Își trecu brațele peste gâtul și umerii lui și se lipii de el. Un fior fierbinte îi străbătu trupul de la ceafă până la baza coloanei când își simții sânii hârșâindu-se de pieptul lui.
-Dar nu știu ce s-a întâmplat în seara aia, zise în cele din urmă oftând. Se ridică pe vârfuri și îl sărută pe obraz, deși înainte să apuce să-i simtă pielea caldă sub buzele ei arzânde se cutrmură când colțul buzelor ai atinseră din pură întâmplare colțurile buzelor lui. Se îndepărtă de el rapid, violent, punându-se cu călcâiele la marginea apei.
-Nu putem fi amici Lee, sincer. Își lăsă iar capul în jos, ascunzându-și chipul între buclele negre și mătăsoase. Nu-și dorea să se citească nici teama, nici jena de pe fața ei și cu atât mai puțin ca el să surprindă cele câteva lacrimi ce-i scăpară din ochii umezi și dilatați.
-Ai dreptate, cu ceva, o să ne tot ciocnim din cauza evenimentelor asemănătoare cu cele de la copacul bătrân, din depozit dar cred că mai bine ar rămâne așa. Măcar până o să-mi pot scoate mirosul tău enervant din piele.
Zâmbii răutăcios.
-În orice caz, nu vrei să fi în preajma mea. Adevărul e că în seara aia la bar eram conștientă de ce ți-am spus, mă rog într-un fel. Nu știu cum să-ți explic. În orice caz, îmi doream să dispari realmente, cum îmi doresc și acum de altfel.

Începu să privească vârful teneșiilor, fiind foarte absorbită de cele câteva pete neplăcute de praf și noroi de pe ei. Se întoarse către apă, îi venea să plângă deabinelea. Privii câteva clipe apa și tresării brusc. Își amintii ceva și se întoarse pe călcâie privindu-l pe Lee ușor dezorientată, se putea citii o urmă de groază în privirea ei.
-Umm, înghiții în sec, Ce a devenit Icar după ce  aripile i se topiră dacă nu un înger cu pene negre și arse? Îl cercetă cu privirea și-și puse palma peste buze, parcă încercând să-și oprească vocea, de parcă nu vorbise oricum destul de încet, aproape inauzibil și indeslușibil. Un șoptit răgușit.
-Te întreabă amicul tău cu joben, paznic al bărcii morțiilor.

Deschise ochi mari, oarecum șocat și se opri puțin din respirat la auzul ultimei ei întrebări. 
”Amicul tău cu joben, paznic al bărcii morțiilor? Ce dracu... ”. Începu parcă să respire greu pentru câteva momente după care începu parcă să-și revină, ducându-și cu greu țigara la gură. Nu știa dacă să îi răspundă sau nu. Trase un fum foarte lung și îl aspiră în adâncurile plămânilor lui ca și cum ar trage niște suflete în adâncul iadului. Îl ținu scurt timp după care îl scoase afară pe gură. Ii se părea ciudat să-i dea un răspuns atât de simplu:
- Icar a murit.
Spuse scurt parcă vrând să scape de chestia asta. Nu știa dacă să fie sau nu tulburat de faptul că Francesca îl vede pe Moarte. Deși, ea fiind un medium era posibil, dar totuși.
Spunând aceste cuvinte, Lee mai trage un fum de țigară și o privește pe Francesca în ochi. 
- Conștientă sau nu, nu ar fi fost ok din punct de vedere moral să devin violent. Nu cred că era necesar. 
Trase încă un fum de țigară și se apropie ușor de ea, făcând parcă un pas întrerupt. O privi în continuare în ochi, ducându-și ușor mână către părul ei. Își mută privirea către umărul ei, trecând pe la nas și pe la buze, oprindu-se acolo pentru un scurt moment. Când mâna lui se intersectă cu privirea de pe umăr, le mutase pe amândouă spre părul ei, atingându-i ușor obrazul drept cu degetele mâinii.
- Oarecum înțeleg de ce te temi acum. Îl vezi pe Moarte. Poate că știi mai multe decât lași să se arate de la el.
Spuse zâmbind, mângâind-o din nou pe păr.

Își mușcă buza cu un aer chinuit, de absinență și resemnare. Închise ochii pentru câteva clipe iar ochii i se zbătură ușor în spatele ploapelor de parcă ar fi urmărit prin întunericul absolut o urmă fină de lumină, o lumină emanată de  simțurile tactile. Buzele îi tremurare a oftat tacit când își presă rotundul obrazului  de buricele degetelor lui în acele câteva secunde cât îl simții peste pielea ei. În cele din urmă înghiții în sec și își desprinse incisivii albi și lați de plinul buzelor, rămase semi-umede și lucioase în urmă.
-Partea din mine care vorbea fără mine voia să te rănească, eu voiam să mă sugrumi pe loc pentru că nu voiam să-ți zic nimic.
Își lăsă iar privirea în jos, fără a-și mișca gâtul sau corpul. Cumva rămase ca și înghețată în timp.
-Icar a murit din aroganță, Dedal și-a dus fiul la pierzanie prin munca lui, dacă nu construia labirintul minotaurului fiul lui nu ar fi rămas încătușat și nu ar fi gustat o libertate așa de puternică și amețitoare, nici capacitatea de a se simții deasupra a orice. Icar a fost un Lucifer uman. A sfidat mai mult decât creația, s-a sfidat pe el.
Se surprinse zicând fără să vrea. Deși până atunci rămase imobilă în mâinile lui, moale și caldă reacționă brusc, punându-și mâna la gură și roșind puternic, de parcă s-ar fi chinuit să ascundă tot duiumul de cunoștințe îngrămădite în capul ei.

Zâmbise și o strânse parcă un pic mai tare de obraz în timp ce o mângâia. Trase un fum de țigară, lung și liniștit, savurând ”gustul” fumului și presiunea care o creează în plămâni.
- Probabil că Icar a fost obligat să încerce să se sfideze pentru a-și căuta eliberarea, nu crezi?
Spuse asta, regăsind oarecum o vagă analogie între povestea căzutului Icar și propria lui poveste. Privi în sus către soare și rânji ușor, după care își mută înapoi privirea în ochii Francescăi.
- Crezi că Icar s-a simțit bine când a ajuns să se sfideze? Când a avut atâta putere la îndemână încât să poată să facă ceea ce a făcut? Chiar dacă asta l-a ucis, crezi că s-a simțit... special? Un fel de Mesia?
Continuase să o mângâie, opriindu-se cu mâna la baza obrajilor ei, mângâindu-i obrazul cu degetul mare aproape de marginea buzelor, trăgându-i oarecum capul încet aproape de pieptul său.

Se lăsă purtată de mâna lui, de impulsurile lui, ca într-un dans în care el ghida fiecare pas, piruetă și tempoul iar ea, ca o biată neîndemânatică nu putea decât îl urma, tremurând de teama unei greșeli și tânjind după siguranța unor brațe.  Își ridică ușor palma peste a lui și clătină negativ din cap.
-Mesia nu cred, căci Mesia nu a fost liber, nici ca profet nici mai târziu. A fost o dovadă, un sacrificu. Icar a fost liber, cu orice preț. Libertatea are mai multe sensuri și e la fel de puternică în orice mod. Gândește-te la un condamnat la moarte care se sinucide. Are, însfârșit, după atâta chin libertatea de a alege, de a nu se muțumii cu ce i se oferă. O iluzie. Nu contează cât de grotesc sau chinuitor moare, alege propia libertate în defavoarea unei morți ușoare dar umilitoare.
Răsuflă tremurat printre buze. Umerii începură să-i freamăte ușor iar coapsele și genunchii să tremure. Fiecare atingere a lui provoca un tremur și o moleșeală puternică vizibilă aferente unei emoții indeslușibile. Ochii i se închiseră câteva clipe.
-Dacă m-aș gândi bine, Lucifer și-a câștigat libertatea la fel.  Câteodată desprinderea din consacrat are un preț mare și cere un sacrificiu la fel de mare.
Picioarele îi amorțiră deabinele și se dezechilibră ușor făcând un scurt pas către el, însă se reechilibră rapid și rămase pe propiile picioare doar mai aproape de el.

Tuși ușor și își drese glasul. Aruncă din nou privirea peste lac și după îi privi firele de păr care se lăsau pe umerii ei. Continua să o mângâie pe obraz, trăgându-i ușor marginea buzelor către obraz forțându-i un zâmbet ușor, după care îi lipii capul de pieptul său. Trase un ultim fum din țigară pe care o privi între degete cum se stinge ușor, lăsându-și ultimele urme de fum să-i pleacă din corpul zdrobit între degetele lui în timp ce el eliberase fumul pe nas, ca odinioară.
- Probabil că fiecare este supus unui ultim test înainte de a se elibera. Lucifer a avut sfidarea, Icar la fel. Probabil că eliberea constă în sfidarea propiei ființe și, probabil că uneori, sfiidarea propiului scop.
Își lăsă corpul ușor, parcă sprijinindu-se pe o pernă inexistentă de aer, forțându-i și corpul ei să se lase pe a lui, jucându-se cu degetele în părul ei. Nu schiță nici un zâmbet, avea o față pur și simplu monotonă, deoarece era prins cu gândurile ”eliberării”. Nu știa ce îl așteaptă sau ce test va trebuii să treacă, dar știa că trebuie să facă asta cu orice cost. Poate că asta îl deranja.

Un zâmbet molatec, forțat cu câteva nuanțe de melancolie pierdută rămase împietrit peste buzele ei, după forma transpuă de Geralt, cu degetele, pe chipul ei. Inconștient îi trase pielea de pe buricul degetului cu colțul buzelor de parcă ar fi fost un sugar disperat să simtă afecțiunea mamei. Cu toate astea mușchii faciali rămaseră moi, modelabili. Mintea ei plecase pe o potecă narativă.
Tresării ușor când impactul blând, aproape aerian cu pieptul lui o trezi din șirul gândurilor. Se simții stânjenită deaplinul de degetele lui, de trupul, de fiecare fior al ei interior. Vru să se retragă, se încordă toată, lăsându-și gâtul țeapăn pe spate însă nu se putu clintii. O străbătu un șir lung de tremururi, probabil mai mult interioare, și se lăsă în cele din urmă în mâinile lui.
Inspiră adânc aer în piept ca să-și regăsească puterea de vorbii.
- Poate, depinde. Uită-te la Tanatos, el e veșnic și totuși de secole se pierde în denumiri și mituri și concepții. Tanatos, sau cum o știm noi azi moartea și-a pierdut forma de înger cu capă, azi se rezumă doar la un automatism sau la un ciclul al vieții. Nu mai e, în fapt, nimic mitologic, mistic la el cu toate astea el există, fizic, spiritual în orice formă. Face sacrificul scindării formei existențiale veșnic până ce universul va dispărea.
Își îngropă fața în pieptul lui și-și frecă ușor obrajii moi, calzi și roșii de coșul pieptului lui.
  Un sunet puternic, de apă spartă violent o făcu să sară în lateral, cu ochii ațintiți spre lac. Parcă un asteroid crease în mijlocul apei un gheizăr. Apa clocotea învolburată iar din centrul haotic și fierbând începeau a se ridica lent câteva fire de păr roșcat și sârmos.
Francesca scoase un fel de țipăt amuțit spre sfert.
-Ce mama...

Se încruntă ușor la saltul ei subit și privii și el lacul în paralel cu ea. Ridică sprânceana și o strânse ușor de umăr, după care făcu câțiva pași înainte, până când apa lacului îi atingea ușor vârful papucilor. Se uita curios în centru, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. O privi scurt pe Francesca și după își mută iar privirea înapoi,  studiind cu atenție valurile făcute de apa care fierbea în mijlocul lacului. Era intrigat și totodată știa că nu e bine să se arunce cu capul înainte cum făcuse de nenumărate ori.
- Ce dumnezeu se-ntâmplă? spuse Geralt, fiind confuz. Se pregătea psihic pentru o oarecare înfruntare cu cine știe ce demon care mai trăia pe acolo.
- Lady of the lake? spuse râzând și rânjind.
- Acum poate iese și ceva Excalibur sau dracu știe ce arătanie de acolo!

Francesca se trase în spate îngrozită în spate. Cândva, printre primele zile când puse piciorul în interiorul Autumn Rose avusese o viziune cu ochii deschiși, viziunea sau halucinație. Nu-și dădu seama când însă reluă unul dintre gesturile din copilările când se chinuia cu toată ființa ei deturneze premonițiile când avea și cea mai ușoară senzație că se vor realiza. Apucă din alergat cămașa de denim cu buzunare pe jos și o luă la fugă spre pădurea dezgolită de frunze. În viziunea ei roșcata se ridica din lac, plină de sânge, îi spunea ceva și dispărea, dar acum pentru câteva clipe avu revalația că sângele nu era o urmă de ectoplasmă, o amintire sadică a vieții ei ci era sângele lui Geralt.
Știa cumva în inima ei că mesajul era pentru ea
Apucă pe o potecuță naturală și după câteva sute de metrii se împiedică de rădăcinile imense de copac, scoase din pământ și căzu direct în mocirlă rănindu-se superficial în pietriș și crenguțe.
Se trase pe palme și se ridică în șezut. Inima îi bătea cu putere.
Inspiră adânc
„Oare?”
Se ghemui lângă copac și printre lacrimile abea refulate de teamă reuși să obserce că e în curpinsă dintr-o ceață densă, captivă ca într-un glob de sticlă. O atingere rece, fermă și slinoasă se prinse de glezna ei și o trase cu forță parcă spre un hău inexistent al pământului. Țipă.
Lipită cu sânii de genunchii ei stătea acum o doamnă cel puțin bizară transfigurată de bătrânețe și răutate pur diavolească, zâmbind ca un șarpe gata să atace. Francesca se lipii de trunchiul copacului, încordată, stingherită și scârbită. Înghiții în sec. Femeia, roșată, acopertiă de ochi ciudați, clipind asincron pe tot capul până sub clavicule se apropia de ea. Câteva bale alburii picară peste picioarele ei. Ea simții o stare vomitivă pregnantă. Strânse ochii, din care curgeau deabinelea lacrimi de spaimă până în punctul când simții o respirație rece peste obrajii ei. Începu să urle ca apucata și să se zbată, dar cu cât se zbătea cu atât simțea strângeri slinoase scârboase și cadaverice peste to trupul ei ca niște lanțuri.
„Padre nostre” mugi ea pe o voce chinuită de scârbă și teamă ca un copil mic.

O privi pe Francesca fugiind și nu reacționase de la bun început. În schimb, era atent pe unde fugise ea și pe unde intră în pădure. De acolo urmele îi se pierdeau. 
Stătu câteva momente ”Hm, e timpul să vedem ce mai poate „bătrânul” lup să facă.” 
Închise ochii și își oprii respirația. Intră într-o oarecare stare mortuară - până și inima ii se oprii din bătut. Stătu câteva momente înțepenit, devenind aproape palid, după care își deschise ochii și rânjii. Inima începu să bată din nou, dar mai încet. Respirațiile deveniră mai rare. Ochii lui se transformară. Erau de un portocaliu strălucind. Aveau formă ca ochii de pisică, deși, acel negru din mijlocul ”pupilei” parcă te consuma. Începu să-i urmeze pașii Francescăi, urmărindu-i ușor mirosul și urmele pe care le lăsase pe pământ. Mergea încet și precaut, scoțând o lamă de argint din buzunarul interior al hainei. Rostii câteva cuvinte în șoapta și trecu lama peste mână, tăindu-se, activând parcă niște rune pe lama scurtă de argint care străluceau a roșu sângeriu. Continuând urmărirea, o văzu pe Francesca jos cu creatura bătrână lângă ea.
- AARD! urlă Geralt în timp ce desena parcă cu degetul o formă în aer. După un moment scurt, în care parcă timpul înghețase, explodase o forță imensă din semnul desenat în aer de Geralt, forță care impinse drăcenia de demon departe de Francesca, lovind-o de copacul care se afla în spatele Francescăi.
- AXII! urlase Geralt și mai desenase ceva. De data asta, se simții o presiune foarte puternică care se îndrepta către demon. Demonul era înțepenit pentru câteva momente. Destul, totuși, cât Geralt să comunice cu Francesca.
- Ăsta trebuie omorât sau ținut captiv ca lacheul cu care se bătea Ash când ne-am cunoscut?

Rămase blocată câteva clipe însă își reveni în simțiri rapid, mai mult datorită adrenalinei provocate de corp când simții spiritul intrând practic prin trupul ei și auzi trunchiul stejarului bătrân troznind a trăsnit. Se aruncă în patru labe, de spaimă și fugi instantaneu spre Geralt într-o poziție licantropică, aproape în patru labe. Odată ajuns la picioarele lui se lăsă în genunchi cu capul în jos gâfâind Tremura din toți porii. Era murdară până și pe creștet de noroi și frunze moarte iar câteva urme umede, murdare se străbăteau peste trupul ei, diferite ca și textură de culoarea apei de mocirlă ce o acoperea peste tot. Parcă orătania prelinse ori o limbă gigantică ori un lanț de ochi cu conjunctivită sau probleme de ficat peste ea. Francesca expiră tare cu o gâfâitură și clătină din cap.
-Nu știu, nu cred.
Brusc simții arsuri peste tot. Mâzga ciudată, transparent-gălbuie începu să se înfigă în trupul ei, lent tăînd treptat în carnea ei. Scoase un muget de durere. Mintea i-o luă ușor razna, parcă începea să se despartă de trupul ei. Începu să se simtă moale și goală dar și imobilă ca într-o stare cataleptică. Cu o ultimă sforțare înfipse tare unghiile în palme
-Cred...că..încearcă să mă posede, gânguri bolborosit ca un om proaspăt terminând un maraton. Ochii se dădură peste cap și rămase nemișcată, înțepenită în acea poziție îngenunchiată cu pumnii peste genunchi. Nu mai simțea cum mâzga tăia adânc în pielea ei.