"Hi, miss... Shinku!"

- ...anata garasu no! Me de donna yume wo... Mirareru no?*
Oglinda era mult mai frumoasa asa! Arata ca o panza de paianjan, reflectandu-mi imaginea in atat de multe bucati, intocmai ca in ochii unei arahnide. Imi placusera intodeauna oglinzile sparte, fiind mult mai aratoase... mai ales daca aveau o rama simpla. De aceea fusesem atat de incantata sa gasesc un astfel de obiect pe noptiera camerei in care voi sta. Asta, perdelele rupte si gri de murdarie, peretii crapati prin cateva locuri, mobila veche din lemn de cires... le adoram pe toate, poate doar din simplul motiv ca aveam rar parte de un loc asa de special. Mi-am ridicat geamantanul, trantindu-l pe pat, si m-am asezat langa el - spre nenorocirea podelei marcate de trecerea anilor. Am scos hainele una cate una, ajungand,
in sfarsit,
la ceea ce cautam: o cutiuta din lemn de trandafir. Am luat-o cu grija, topaind pana la masa din fata patului. Am asezat-o acolo, mi-am tras un scaun si am deschis-o. Mi-am spriinit obrajii in palme, absorbita de - mereu aceiasi - melodie trista si dulce a cutiei muzicale.

Off: ...anata garasu no! Me de donna yume wo... Mirareru no? = Cu ochii tai sticlosi! Ce fel de vis... Poti vedea?
(Am gasit in engleza si am tradus in romana, deci nu stiu daca se potriveste perfect.)

Off: O sa pun traducerea daca o gasesc (nici eu nu stiu ce inseamna, sunt versurile unei melodii). Si, intr-adevar, inainte de semnul intrebarii e nevoie de "ka" (imi aduc aminte ca era "ka" si nu "ko") dar aici am vrut sa subliniez intonatia folosita.

On: Freamatul lemnului lovit devenea de-a dreptul agasant, intrerupandu-mi gandurile si firul dulce melodiei. M-am ridicat si am deschis usa, ramanand in prag, pentru a examina persoana ce-mi era in fata. Am ramas acolo cateva secunde, blocand intrarea, apoi m-am dat brusc in spate. In pasi de balet, am "mers" pana la scaunul din coltul camerei si l-am asezat langa cel pe care stateam eu, stergandu-l de praf cu maneca.
- Vino aici! am spus, aratand spre unul din scaune. Si lasa usa intredeschisa, poate mai vine cineva!

- Un nume deosebit, draga Lisette! i-am spus, vocea mea capatand un ton adorativ. Dar logica nu-si are locul aici, nu atat de mult precum un simt superior celorlate. Am continuat.
Nu-mi placea sa fiu atinsa fara voia mea, dar am acceptat sarutul mainii cu placere. Aceasta Lisette crescuse in ochii mei doar prin cateva cuvinte, parandu-mi foarte deosebita, o persoana aparte.
- Numle meu real este lipsit de acesata eleganta deosebita, dar am ciudata dorinta de a ti-l impartasii: Evangeline. Prefer, totusi, modestia si simplitatea lui "Shinku".
I-am cedat scaunul meu fara pic de regret, avand grija sa fi spulberat tot praful de pe el. Ca sa fiu, totusi, la acelasi nivel cu ele, mi-am luat un taburet, putin mai scund. Vroiam sa ii mai aud vocea - placandu-mi intr-un mod ciudat masculinitatea acesteia - dar n-as fi stiut ce sa spun. Am asteptat-o pe ea, plina de speranta, sa rosteasca ceva.

Am tresarit discret la auzul vocii ei. Imi placea, o adoram... era ceva nou, de neinteles pentru mine. Fiind atat de absorbita, abia am sesizat faptul ca imi adresase o intrebare. Mi-am lipit palmele de obraji, sprijinindu-mi bratele in coate si am inchis ochii in semn de gandire. Doar un fel de a vorbi imi era permis in acea conversatie, si aveam de gand sa dau tot ce pot:
- Frumos... permite-mi, draga Lisette, sa utilizez in locul acestuia termenul de "special", caci sunt prea multe lucruri frumoase aici. Deci, mai speciala mi se pare arhitectura si materialele. Nu e in stil gotic, desigur, desi am observat si astfel de elemente, dar tot nu sunt in stare sa identific exact ce stil ar putea fi. Probabil combinatii. Asta mi-a placut cel mai mult. Iar materialele... cred ca au fost special alese ca sa tina! am spus, mangaind delicat suprafata mesei.
Am mai pastrat gandirea pret de cateva clipe, in cautarea unui raspuns potrivit celeilalte intrebari:
- Cat despre ce ar mai trebui adaugat... destul de multe, as spune. As fi avut pretentia ca tot ce contine casa sa apartina elegantei ei naturale, dar se pare ca nu toate sunt asa. Vesela, se exemplu. Te-as plictisi, draga Lisette, daca ar trebui sa le insir pe toate, asa ca, acum, mi-ar placea sa aud raspunsul tau pentru aceste intrebari.
Vorbisem calm, incet, avand grija sa-mi fac vocea suava. Mai vroiam sa vad odata acea privire dulce.

Am ascultat-o, placut impresionata de vocea si de felul ei de a vorbi. Iubeam asta tot mai mult la ea. Aprobasem tot ce zisese dand repetitiv din cap, dar mintea mea ramasese pironita pe ceea ce zisese despre biblioteca.
- Sunt de acord, dar am o minora nelamurire si as fi incantata daca mi-ai raspunde. Cand ai pomenit de faptul ca adori biblioteca... este pentru ca iti place sa citesti sau te-a impresionat starea cartilor?