Scari. Trepte. Scari.

OOC: ora 14.23, in timpul unei ore, deci coridorul e aproape pustiu.
Privat.

BIC:
Dalquiel isi aseza picioarele in pozitie turceasca pe ultima treapta, privind tavanul cenusiu. Obisnuitul suierat inexplicabil ii suna in urechi, in timp ce fredona o melodie.
Dorul muzicii sale se facea simtit, insa cand isi abandonase intrumentele pentru a venii in scoala, cu cateva zile in urma, nu se asteptase sa nu aiba de unde face rost de un nou mp3. Tipic.
Ofta, dandu-si bretonul cu carlionti ciufuliti din ochi, de peste ochelarii pentru citit. Ii purta tot timpul, il faceau sa aiba macar un motiv pentru continua durere de cap.

"Ah! Dracie"
Astazi absentam de la ore pe motiv de boala asa ca am dormit mai mult dar..
era de groaza, sunetul sinistru din camera ma imi facea tot corpul sa tremure, eram teribil de speriata! Ma molesisem, toata acea casa ma molesise. M-am oprit in capul scarilor intr-o incercare de a respira, simteam cum plamnii mei imi cereau aer, mult aer. Am strans mai tare mainile, incordandu-mi incheetura astfel tepii din bratara intrara mai adanc in mana.
Sunete.
Un oarecare sunet fluent, uman de data asta imi tipa in timpane, mult prea slabele mele timpane. Brusc, am deosebit vocea masculian de miile de voci din capul meu si-am icneput sa-mi trag tricoul parca vrand sa-l lungesc tot mai mult, ce prostie! Cu un oftat bolnav am coborat prima treapta. Vroiam sa ma asigur ca nu o sa cad asa ca am pipait in aer pana la valustrada, intr-un mod ridicol ma tineam cu ambele maini de ea.
-Ma scuzati..e cineva?

Isi ridica privirea, oprindu-se brusc din fredonat. Zambi cu ipocrizie cand privirea i se fixa pe trasaturile feminine ale persoanei din fata lui. Calitatile sale de misogin deplin il facusera cunoscut in timpul liceului, insa in ultima vreme parea ca se mai domolise. Dar nu. Obisnuitul dispret absolut i se citea pe figura de cate ori dadea cu ochii de o figura neajutorata a unei fete. Totusi, era de recunoscut, dispretuia cu atat mai mult lipsa totala de capacitati intelectuale ale majoritatii masculilor peste care dadea. Stupid. Ajunse la concluzia ca dispretuia orice fiinta umana.
Dandu-si seam ca fata ii adrsesase o intrebare, ramase tacut cateva minute delectandu-se cu placerea ideii de a o chinui. In ultima vreme se lovise numai de fete desfigurate de teama, desii nu isi putea da seama daca firul subtire de sentiment pe care il emana fata era teama sau altceva. Cert era insa ca simtea ceva din directia ei. Isi stranse incheieturile degetelor in pumn, incercand sa le simta. Degeaba. Erau prea inghetate.
- Da, sunt aici.
Raspunse pe un ton de superioritate nedisimulata. Nu intelegea de ce anume venise acolo. Ar fi preferat de nenumarate ori sa fi ramas singur, undeva departe, cat mai departe de mirosul mizeriei umane, fizice si morale. Totusi, momentan nu il deranja prea tare prezenta unei creaturi de rang uman, chiar si o femeie.
- Inca.
Adauga incepand sa o studieze, reusind sa ii distinga parul lung, brunet, insa hotarandu-se, inainte de a putea sa vada mai mult, ca nu merita atata atentie din partea lui, indiferent daca era vorba de un salut sau de o atentie cum ar fi privirea. Se gandi cu regret la tigarile lui. Stia ca ii fac rau. Vroia sa i se faca rau. Era o senzatie atat de reala.
Isi dorii brusc acea senzatie. Gandindu-se cateva clipe, se hotara sa obtina acelasi grad de durere temporara cu o palma. Isi ridica iar privirea ranjind spre fata, fara sa fie tocmai atent daca ea il putea vedea sau nu.

Zambi scurt coborand cu mainile tremurate o scara.
Nu stiu cand am realizat ca sunt in cadere, stiu doar ca simteam scarile lovindu-mi frenetic spatele si aerul rece care suera pe la urechile murdare de sangele ce a curs pe timpul noptii. Ma simteam pierduta dar nici nu doream sa opresc caderea. Doar alunecam
Intr-un final din instinct probabil se prinse cu ambele maini de balustrata auzindu-si respiratia grea in ecoul holului.
"Aiurea"

Dalquiel o privii cateva minute in tacere, zambind vag amuzat de ipostaza ei. I se parea o realitate ciudata, ca si cum realitatea ar fi propria iluzie. Oricum, nu era prima data cand avea aceasta senzatie, deci de ce ar fi luat-o in considerare? Pur si simplu o privii. Dupa cateva clipe insa se ridica, punandu-i mana pe umar. O privii cu capul usor inclinat intr-o parte.
- Ar fi interesant sa te vad spargandu-ti capul. Insa deja am vazut destule lobotomii, asa ca ar fi o idee inspirata sa stai jos.

Respiratia greoaie facea ii facea situatia si mai penibila decat o simtea deja. Ofta prelung si-si incorda spatele intorcandu-se spre baiat. Zambi ironic, aproape cu toti dintii.
-Da, probabil ca aveti dreptate..

Isi lua mana de pe umarul ei, asezandu-se din nou pe scari. Simtii un miros usor de ars. Murmura ceva mut cand observa ca uitase de tigara, aceasta stingandu-se in palma lui arzandu-l.
Isi duse palma la gura lingandu-si arsura, in timp ce aprindea alta tigara.

Tipul asta imi da fiori, sau cel putin am senzatia ca in urmatoarele douazeci de secunde o sa am cuburi de gheata in vene, zau ca-mi ingheata sangele din cauza prezentei luiSe ridica sprijinindu-se de bara.
-Esti nou in scoala nu?

In alte vremuri ar fi ridicat dintr-o spranceana, insa renuntase de mult la acea inutila exteriorizare a ironiei pe care o simtea otravind minunatul gust al cafelei expirate pe care o bause de dimineata.
- Ai o cafea?
Intreba pe post de raspuns la intrebarea ei. Simtea nevoia sa isi limpezeasca putin amestecul de gusturi de pe limba.

-In camera, raspunse dand din ambii umeri, vii?
"Tocmai am facut asta?Din cate observ.."
Ce ciudat, imi simteam ambele maini miscandu-se amortite pe bara rece, mai rece decat degetele mele. Ma simteam vanta
Se intorse pe calcaie privind holul intunecat.

Se ridica, stingandu-si tigara de perete. Privi lipsit de expresie pata neagra provocata de arsura, gandindu-se daca cineva, din intamplare, avea sa priveasca aceasta pata, fara ca vreodata sa isi aminteasca de ea. Cate lucruri nesemnificative! Isi simtii o clipa ochii fierbinti, senzatia intensificand migrena ce ii dadea senzatia ca avea sa i se sparga craniul in mii de fragmente inutile, ca un praf suplimentar pe treptele calcate de atatea suflete, si totusi privire cu atat, dar atat de multa nepasare.
Fara sa o priveasca pe fata, o urma, reincepand sa fredoneze melodia, chiar mai lent decat inainte, intr-o stare absoluta de ratacire. Nu reusea sa isi fixeze nici un punct anume in campul vizual, ca si cum ar fi fost prea diferit, prea straniu pentru a fi inclus in aceasta realitate. Renegat de propria lume. Inchise ochii, refuzand sa isi iroseasca privirile, lumina ce ii calauzea drumul. Imaginea alba ii invada din nou pleoapele inchise, fortandu-l sa le deschida pentru a nu se confrunta cu amintirea.
Stia ca era gresit. Stia ca nu avea sens sa fuga. Dar ce conta daca fugea sau statea pe loc, din moment ce spatiul sau in realitate se reducea la doar un pas, stramta umbra pe care o arunca ca un pagan pe pamantul nimanui?
Isi inchise intrebarea intr-un colt plin al mintii, gandindu-se, in mod ilogic, ca avea sa revina asupra lui mai tarziu, cand avea sa isi simta mintea mai clara. Un oftat scurt ii scapa de pe buzele subtiri cand isi fixa privirea in ceafa fetei, straduindu-se invizibil sa pastreze drumul drept. Gandurile i se imprastiara brusc, lasand loc ghetii ratiuni. Lasand loc gaurii ce inlocuise ratiunea pe care nu o avusese niciodata.

Se opri din mers intinzand mana. Sub degetele fierbinti simtii metalul rece al clantei. O clanta veche, grea, ca si usa din lemn masiv de altfel. O intedeschise murmurand un "aici" si trecu pragul ca pe o limita intre realitarea intunecoasa, alunecoasa si rece al holului intr-o realitate cetoasa, imbaxita si totusi mai luminoasa insa la fel de rece al camerei.
-Scuza dezordinea, se simtea rigida dar nu conta, intra incercand sa-si pastreze zambetul. Se indrepta spre centrul camerei agatand niste blugi in mers si, si trase tot din mers.
-Neagra, ness, moale, tare?

Simtii un impuls brusc de a rade, insa isi dadu seama ca gatul uscat nu ii permitea. Mai bine.
- Veche.
Zise cu o voce ragusita intrand dupa ea in camera, simtind schimbarea de luminozitate insa fara sa reactioneze. Murmura in continuare melodia, mut, incercand sa isi aminteasca versurile.

Veche...VECHE? Ce mama dracu` vrea el sa inteleg eu prin "veche"?
Simtii un fior reticent si privi cu coada ochiului pentru a se asigura ca usa este inchisa.
-Mda...pai...veche?Ce ar trebui sa deslusesc din asta? isi freca ceafa intorcandu-se cu spatele la geamul murdar de praf.
Soare..imi da fior soarele, sincer ma sperie, e atat de puternic si cald si mie tot frig imi e! Cacat! E frig in mirobolanta mea camera.. ofta intinzandu-si gatul, auzind cum trozneste pe toate partile.

Dalquiel o privi cateva clipe, straduindu-se sa ii desluseasca trasaturile in ceata impusa de propria logica lipsita de realism. Isi dadu seama ca fata nu avea cum sa inteleaga.
- Dulce.
Zise in cele din urma afisand un zambet subtire cand auzii ecoul cuvantului.

Ridica din umeri si se indrepta spre mica masuta din sufragerie
-Injura-ma, n-am decat amara, lua doua cesti si le puse cu gura in sus incercand sa respiratia calma. Tremur.
Ma simt incompetenta in timp ce cobor vai adanci transformate in cratere din care se scurge alcool albastru

Zambetul ii disparu la fel de brusc cum aparuse. Cafea amara. Amar. Isi amintii intr-o spirala brusca de ganduri de cestile de portelan pe care ea le aducea mereu. Cafeaua pe care o bea in fiecare dimineata din pahare de plastic ce ii frigeau degetele, caci cestile erau sparte imediat ce erau aduse. Tresarii interior cand sunetul portelanului luand contact cu podeaua ii acapara simturile.
- Bine.

Raceala, ulcerul sau ce o mai fi avand isi facea fectul, casca pe care se pregatea sa io dea baiatului cazu pe podea. Tusea in accese nervoase, rapide, simtind sangele de pe gat in gura si din gura in maini.

Privi intai ceasca ce cadea, urmarind-o cum se sparge. Sunetul acesteia se alatura ecoului din mintea lui. Deja vu. Imaginea se potrivea perfect, sangele inchis la culoare pe care il vedea pe mainile fetei intensificand senzatia.
O privii imobil. Stia ca nu avea ce sa faca.

-Imi cer scuzze, se spirjini de pardoseaua de pe podea auzind in continaure ecoul sunetului de inec. Tusea teribil, tare, puternic, tremurand.Incepea sa-i fie frica.

Dalquiel o privii in continuare fara sa schiteze nici un gest. Frica. Simtea o usoara unda de frica atingandu-i pielea din directia ei. Totusi, ii ramasese bine intiparita in minte imaginea ei intinzandu-i ceasca de cafea.
Afisa un zambet extrem de slab, aproape imperceptibil, lasandu-se pe vine in fata ei.
- ai nevoie de vreun medicament?

-Le-am terminat acum o saptamana, replica dand negativ din cap, o sa-mi treaca. Respira sacadat incercand sa se pastreze calma desii tremurul puternic al corpului nu se datora doar tusei excesive.

Dalquiel ii simtea in continuare unda aproape imperceptibila de teama. Nu putea sa o opreasca, insa cum sentimentele sunt umane, considera ca prezenta unui om le-ar fi putut schimba sensul.
Incet, reticent, aproape rigid, isi intinse mana, fixand-o pe umarul ei. Socul provocat de atingerea pielii ei reci, si totusi umane prin structura sa, ii taie o clipa respiratia. Totusi isi controla reactiile.
- Panica intensifica tusea. Linisteste-te.

Se temea de previzibilitatea ei, de boala, de lipsuri.
-Ma sperie chestia asta, tuse, nu stiu cand o sa am o noua criza sau cum sa ereactionez, tusea mai tare.

- Daca te calmezi, iti poti controla propria boala.
Incerca sa faca zambetul putin mai evident, desi nu ii reusi tocmai cum dorise.
Nu stia daca si ceilalti erau la fel de fixati pe control ca si el. Spera totusi ca ea avea o capacitate mai mare de control decat el insusi.