In adancuri

Frunzele calcate scoasera un sunet ciudat ,ca si cum mii de hartii ar fi fost date brutal de pe birou ,unindu-se mai apoi cu parchetul .Acel sunet era insotit si de puternicul sunet al impactului dintre stropii de ploaie si aceleasi frunze ruginite si invechite pe care le calcai in picioare.
Vantul batea puternic , pocnind-o .Ploaia curgea haotic, scuipand-o.Din nou prin minte ii trecu scopul sau cel mare,scopul pentru care se nascuse,simtind ploaia si vantul .In aer mirosea a toamna , privirea sa vedea doar toamna , mintea sa era fixata pe imaginea toamnei ce se desena acolo undeva in imaginatie, avand apoi sa devina un tablou de-al ei.Nu un tablou ca toate celelalte,ci un tablou intiparit in mintea sa.

Topaiam ca un copil de joaca sotron, de pe un picior pe altul. Ploaia forma balti interminabile inaintea mea, fiecare cu o alta forma, dimensiune, adancime. Imi placeau. Tineam boneta in mana dreapta, impreuna cu un caiet si un creion, in cea stanga tinand fundele cozilor ce-mi erau desfacute. Vroisem sa fac asta doar pentru a avea urechile acoperite cu ceva mai calduros decat boneta, parul meu devenind ondulat si umflat de la umezeala. M-am asezat pe o bancuta care, desi aproape distrusa, era destul de uscata datorita miilor de frunze ale copacului ce o fereau de stropi. Aveam chef sa desenez ceva, orice, poate ceva inspirat de toamna: natura moarta, poate.

Pielea sa atinse luciul apei , apoi isi cufunda mana in apa rece.Sange.Sangele se raspandi usor in apa ,curatandu-i mainile si poate si constiinta incarcata de atatea incercari de sinucidere,crize de nebunie si seri in care alcoolul si sangele erau stapani.O durea.
Murea.Murea moral si murea in fata propiei sale fiinte.Se dispretuia si se simtea josnica si totusi atat de frumoasa.Frumusetea sa consta in modul perfect de a se sinucide.Fizic?Nu incercase inca , dar moral era deja moarta probabil.

- Ki wo tsukete kami sama wa miteru... kurai yomichi wa te mo tsunaide kudasai...
Cantam absenta, incurcand cuvintele. Desenam, si asta imi acapara toata atentia. Imi alesesem o tema grea, insa una la care eram convinsa de propriam-i pricepere: om. Picaturile de ploaie curgeau acum pe foaia zgariata de creionul prea ascutit, dar nu-mi pasa. Avea sa se usuce.
- Demo zenbu wakatte shimattara dou sureba ii no?
Terminand, pentru a nu stiu cata oara, melodia, am finalizat si desenul. Imi iesise bine, vocea mea nemaiputand sa se abtina de a-i darui numele modelului: Lisette.

Off: melodia https://www.youtube.com/watch?v=rQTQFhyXLVE&feature=related

Se opri apoi se apropie de ea cu pasi marunti.Surase scurt.Ii placuse ce vazuse .O schita ce o reprezenta pe ea.Se simtea onorata si totodata stupid de fericita ca in sfarsit se gandise sa ii dea putina atentie.

Am zambit vesela, intorcand foaia umeda spre ea. Ma bucuram ca nu esuasem, ca nu ma facusem de rusine cu un desen mediocru.
- Nici ca as fi putut avea un subiect mai bun! Imaginea ta deasupra apei imi pare o combinatie intre "frumos si sadic", daca nu te superi ca spun, si e, de asemenea, genul de subiect pe care il caut obsesiv.
Parca inca fredonam cantecul, potrivit atat de bine cu starea de spirit pe care o aveam. Dar era doar linistea, aceea liniste in care auzi orice inainte sa innebunesti.

-Si-i la fel ...
Spuse acele vorbe fara sa ii fi dat atentie fetei sau vorbelor sale anterioare .Era parca prins in universul ei , si totusi vroia sa o traga si pe aceasta in universul sau si sa ii arate cat de frig , umed si innorat era acolo.Toamna permanenta ,sange permanent .Toamna reprezentata de un cer negru ,al noptii plin cu nori .Si un pamant cu sange aflat pe frunze rosiatice si moarte si,nelipsitele petale de trandafir alb

- Ia-l! Trebuie sa fie al tau.
Ii facusem nenumarate portrete de cand o cunoscusem. Unul pe noapte, caci parca nu-mi venea sa dorm mai mult de sase ore. Dar nu i le-as fi aratat cu niciun chip, nu stiu de ce. Vroiam sa le pastrez doar pentru mine.

-Nu ma intereseaza.raspunse ea de aceasta data rece si foarte dura parca neinteresata atat de schite cat si de fata
Se intoarse brusc cu spatele la ea si ofta indelung apoi se prinse cu mainile de cap simtindu-si iar mandibula amortindu-i si talpile arzandu-i.Cazu ca un lemn apoi incepu sa rada isteric.Se imbata cu durere...

Am tresarit, trista, lasand desenul sa-mi cada din maini si sa pluteasca oriunde va vrea vantul. In definitiv, nu mai aveam nevoie de el.
- Cum vrei! I-am spus pe un tin indignat, acru.
M-am ridicat, luand creionul si caietul, si m-am indepartat incet. Vroiam sa desenez mai mult, mai profund, mai complex... vroiam ceva mai mult decat stiam ca puteam face. Vroiam... apa! Am lasat instrumentele de desen sa-mi cada din maini si m-am apropiat, incet, de lac. Varfurile pantofilor au atins apa, pana cand au intrat complet in ea... odata cu restul corpului meu. M-am lasat pe spate, stiind ca aveam sa plutesc. Apa era rece, dar n-o simteam... pluteam.

Observa brusc boneta rosie plutind pe suprafata lucioasa.Surase apoi privise intr-o parte .Acel suras era agonic,schitat .Incepu sa planga ,tinandu-se cu mana de umarul drept . Cateva frunze ii cazura pe trup .
Ingroapa-ma de vie !
Cadeau monoton alcatuindu-i cavoul in care avea sa hiberneze .Fizic , temporal insa mental de-a pururi din acea zi .

M-am ridicat greu, pielea fiindu-mi aproape inghetata de frigul din afara apei. Era un sentiment fizic ingrozitor, de care nu aveam cum sa scap. Am iesit din apa, dardaind, cautandu-mi instrumentele de desen cu privirea. Imi pareau atat de indepartate, irisul ochilor mei marindu-se la vederea lor. Am incercat sa ma aplec dupa ele, sa le ridic, dar nici o sansa. Am cazut in genunchi, respirand abia pe sfert.

Isi ridica mana ca si cum ar fi o moarta care vroia sa iasa la suprafata.Alerga catre ea si ii puse haina peste trupul inghetat .Nu isi dadu seama de cat de repede facu acele lucruri , insa totusi stia ca facuse ceva .Acel ajutor devenise brusc ceva atat de obisnuit ,tipic ei.

Mi-am ridicat privirea incet. Stiam ca cea de langa mine era Lisette, dar ear un gest instinctiv. Am trans manecile hainei in jurul meu, in masura in care am putut. Vroiam sa-i multumesc, dar vocea imi era amortita. In cel mai rau caz aveam sa pierd vreun organ.