O plimbare, pana la izvor

Auzisem ca pe undeva prin apropierea casei, prin padure , se afla un izvor. Nu e ca si cum as fi avut nevoie de apa, dar simteam cum mainile mele mor de nerabdare sa fie atinse de picurii de apa ce ricoseaza in urma ciocnirii cu pietrele.
Ajuns intr-un sfarsit la izvor, Gabriel fu putin dezamagit..nu era chiar ce se astepta.

"Stiu, asa am zis si eu..." i-am spus in gand lui Gabriel, reusind sa-i citesc dezamagirea de pe fata. Izvorul era modest, deloc impunator, iar apa parea murdara de rugina. Pana si stropi sareau vag in toate partile, fara aproape indispensabila oride a naturii. As fi vrut sa-i spun ca nu era o idee buna sa atinga apa, in caz ca asta isi dorea, mainile mele ramanand inghetate chiar si dupa minute bune de la atingerea ei.
Stateam ascunsa, pe jumatate, in spatele unui cires uscat, imbratisand tulpina nu foarte groasa. Pielea obrazului meu stang statea lipita de scoarta copacului, inghetand-o. "Cat de trist..."

Simteam cum cineva ma priveste. Probabil cineva in clipa aia ma analiza din cap pana in picioare, gandind diferite lucruri ciudate despre mine. In mod normal mi-as fi intors capul, numai din curiozitate..Dar acum eram prea fascinat de ce se desfasura inainta ochilor mei. Deobicei, aceasta neinteresanta viata ma fascina.. Ma facea sa ma gandesc si la alte lucruri inafara de propria persoana.
Intr-un final.. Curiozitatea reusi sa ma doboare si am intors sfios capul.. In clipa urmatoare privirea mea si cu cea a lui Shinku s-au intersectat.

Timpul in care privirea lui ma evitase imi fusese suficient pentru a crede ca nu era deloc interesat de prezenta apasatoare pe care, probabil, o emanam. Dar s-a intors brusc, desi cu sfiala, nelasandu-mi timp sa actionez intr-un fel specific mie. Mi-am ascuns, pur si simplu, chipul dupa scoarta dura. "Ce tampenie... papusa proasta, proasta, proasta!" imi spuneam, simtindu-mi obrajii infierbantati de la sange. Nu-l mai puteam privi in ochi, idee care ma incomoda teribil. Mi-am cuprins bratele cu mainile. Imi era frig.

Fata pe care tocmai o priveam se ascunsese dupa trunchiul unui copac. Am zambit cu o urma de amuzament in privire dupa care, m-am ridicat usor, aruncand piatra pe care o aveam in mana. M-am apropiat cu pasi marunti de Shinku..
-Haide ca nu sunt chiar asa rau.. I-am spus eu intinzandu-i mana, pentru a o ajuta sa iasa de acolo fara sa-si sifoneze rochia..Sau poate, inconstient, asta era doar un pretext pentru a putea sa-i simt pielea-i fina.

Mi-am intors chipul cu timiditate, fara vreo expresie pe chip. Mi-am prins coltul rochiei cu mana, catifeaua neagra alunecandu-mi pana in varful degetelor. Era prima data cand am imbracasem in negru, inelul cu onix pe care il gasisem in cutia mea de bijuterii uitata improspatandu-mi amintiri vagi. Speram sa gasesc vreo piara funerara, utilizata sau nu, la care sa ma holbez pana cand mintea imi barnai de claritate. Dar sfarsisem prin a veni in locul in care ma si aflam... trist. I-am prins mana usor, nesigura, strangand-o apoi cu o oarecare afectiune. "Oamenii au pielea calda..." mi-am spus amuzata.
- Stiu. Ai o privire... diferita.
Am zambit cu sfiala, chicotind.

Fara sa mai spun nimic am condus-o spre izvor, asezandu-ma inapoi la locul meu..pe aceeasi piatra uda.
-Nu e fascinant? Am intrebat-o pe un ton nonsalant.
Obisnuiam sa folosesc personalitatea asta de 'baiat indiferent' desi eu nu eram niciodata asa. Eram atent la fiecare detaliu si la orice lucru care imi este daruit. Observam usor partile rele si cele bune ale unei persoane si puteam sa-mi dau seama ce fel de om este. Dar Shinku mi se parea diferita.. o cunosteam de ceva timp si nu reusisem sa o cunosc in adevaratul sens al cuvantului.

Am zambit, tacand. M-am asezat pe o piatra inalta, nu prea indepartata de cea pe care statea el. Era umeda, iar forma sa colturoasa ma incomoda indiferent cum ma pozitionam. Dar nu-mi prea pasa. Am privit izvorul, cu apa s-a ruginie, si m-am ridicat brusc. Un impuls ma facut sa repet greseala de mai devreme. Mi-am infundat degetele mainii drepte in apa, inchizand ochii. Am oftat, gandind cu voce tare.
- E rece, dar acum imi pare calda...

Tinea ochii inchisi si murmura ceva. Nu eram foarte atent la ce spunea, mai bine spus eram atent doar la degetele ei subtiri care acum atingeau apa.
-E o senzatie placuta.. I-am spus eu aproape soptind, parca vrand sa-i demonstrez ceva.
Am inchis si eu ochii la randul meu,si i-am atins degetele lui Shinku, care ,acum erau mai reci ca deobicei.

- Serios? Eu nu mai simt...
Degetele ma usturau, raceala neputand fi impacat cu apa intr-un mod prea placut. Orice adiere usoara de vant mi le-ar fi putut smulge daca nu eram atenta, sau, cel putin, asa banuiam. Amortisem cu totul, mana lui Gabriel devenind, parca, lafel de usoara ca aerul. Mi-am ridicat cotul, palma iesindu-mi din apa incet. In sfarsit aveam o senzatie, desi aproape insuportabila. Oasele mainii imi tremurau continuu, fara voia mea, iar pielea era usor inrosita. "Fir-ar, fir-ar!"

Fata reactionase destul de ciudat. Ciudat din perspectiva mea..
-S-a intamplat ceva? Am intrebat pe un ton bland, calm.
Mana ii tremura.. Am vrut sa ma apropii, sa o imbratisez, sa o fac sa-si revina. Dar probabil as fi speriat-o si mai tare asa ca am preferat sa stau sa privesc de la distanta, desi in ochii mei ardea dorinta de a o avea in brate.

- E in regula... doar ca apa a devenit pur si simplu dureroasa.
Am zambit amar, lipindu-mi mana inghetata de piept si acoperind-o cu cealalta. Uram slaba mea rezistenta la durerea fizica, si, desi as fi putut, nu indrazneam sa fac ceva pentru a o diminua. M-a asezat pe prima piatra, care mi-a iesit in cale, ramanand nemiscata. M-am aplecat o secunda pentru a-mi privi reflectia intr-o balta produsa de picurii izvorului. L-am privit apoi pe Gabriel, cu o expresie pe care nu am reusit nici sa o regizez, nici sa o identific. Era, probabil, o combinatie de durere si nevinovatie, caci ma obisnuisem sa iau expresia unui copil mic si prost.

O priveam si eu... Privirile noastre se intersectasera pentru a doua oara si acum ea nu mai avea unde sa se ascunda..
-Vreau sa te cunosc pe tine. Pe tine cea din spatele papusii de portelan...Am spus eu oftand adanc, dupa care am adaugat. -Spune`mi ceva despre tine.
Nicioada nu rugam pe cineva sa-mi vorbeasca despre el insusi, deoarece nimeni nu poate fi sincer in totalitate. Cel putin din cate credeam eu.

Mi-am ridicat privirea brusc spre el. Instinctiv, mi-am asezat mainile in poala si am luat postura papusii. Mi-am aplecat pleoapele peste ochii umezi, clipind de doua ori. Era ceva obisnuit pentru mine... ceva repetitiv. Simteam nevoia de a fredona, dar m-am abtinut. Ar fi parut prea ciudat. Am zambit dulce, chicotind.
- Cant la violoncel! I-am spus vesela, uitand aparent de durerea pe care mi-o provocase frigul si sensibilitatea mea intolerabila.
"Nu face asta, Gabriel... in spatele papusii inca moare..." am spus in gand, numai ochii putand sa tradeze o stralucire aiurita pe chipul brusc atat de vesel. Nu vroia sa stie ce era in spatele mastii de portelan sau a imaginii inocente, stiam asta foarte bine.

Entuziasmul fetei ma inmuie. Totusi stiam ca imi ascunde ceva..si chiar daca nu as fi vrut sa fac presiuni asupra ei, ceva ma obliga sa fac asta.
-Oh..asta este foarte frumos..si nu stiu de ce dar chiar iti asociam un instrument ca violoncelul..sau vioara. Dar stim amandoi ce am vrut sa spun cand te-am rugat sa vorbesti despre tine.
Incercam sa o provoc intr-un fel sau altul..Dar stiam ca privirea ei trista ma va dobori.

Mi-am pastrat figura vesela, desi ultima propozitie pe care o spusese ma tulburat, oarecum. Intelegeam, intr-adevar, ce vroia sa spuna, dar nu ii puteam raspunde.
- Sunt nimic inafara de asta! Am spus cu un entuziasm ciudat. M-am ridicat incet, apropiindu-ma de el. I-am luat mana, strangand-o pentru o secunda, si am lipit-o de obrazul meu stang: Vezi? E o masca!
Imi alungasem brusc zambetul si stralucirea ochilor, privirea mea pierzandu-si mesajul printre multitudinile de amintiri cetoase, incoerente, care imi navaleau in minte pentru a mia oara. Fara raspuns. Speram doar ca Gabriel sa poata observa in ochii mei imposibilul, neputinta de a spune ceva despre adevarata "eu". Cuvintele erau prea sarace.

O mangaiam usor pe obraz. Se cunostea cu ochiul liber ca aceia era o masca, pe care as fi smuls-o dar..in adancul meu chiar nu vroiam sa o descopar pe adevarata Shinku. Papusa care era in fata mea era ceva mai mult decat o simpla fata care probabil a trecut prin multe greutati. Papusa era perfecta.
-Nu o sa mai fac presiuni asupra ta..
I-am spus putin nesigur pe cuvintele mele.

Am dat din cap in semn de multumire, usurata. Ii simteam nesiguranta din voce, dar ma bucuram ca scapasem, cel putin pentru moment. M-am indepartat incet, asezandu-ma din nou pe piatra. Atunci mi-am dat seama ca vroiam o clipa de liniste, poate doar datorita surasului apei de izvor care nu ma lasa sa gandesc clar. Am zambit in sinea mea, privindu-l din nou pe Gabriel, apoi uitandu-ma vag la cer.
- Cred ca va ploua... aici ploua atat de des!

I-am imitat si eu gestul, uitandu-ma spre cer.
-Da..cred ca va ploua. Am afirmat eu zambind si avand o sclipire ciudata in ochi. - Imi place ploaia..ma elibereaza de mine insami.
Am spus lucrurile astea ca pentru mine.. Nu eram sigur ca Shinku ma auzise deoarece vorbeam destul de incet.
-Te deranjeaza ploaia?

- Nu, si mie imi place. Ma linisteste, dar cateodata sunt atat de deprimata ca nu pot simti ceva mai profund decat picaturile de ploaie. Ma inspira.
Am oftat, parca plictisita. Norii se strangeau si se desprindeau continuu, lucru care ma facea sa ma gandesc la o posibila furtuna. M-au trecut niste fiori pe sira spinarii, facandu-ma sa ma cutremur.
- Sper sa fie doar o ploaie...