Lemn cu iz de acuarea.

Simtea ca moare, efectiv. Cuvintele lui o făceau sa isi piarda orice gram de ratiune, vocea lui o inmuia complet, facand-o sa se topească precum o lumânare ce arde intens: Lent dar sigur. O moarte placuta. Nu una fizica, nu una spirituala. Ceva in ea insa  clar murise; sentimentul de singurătate, de om lăsat pe pământ fara motiv. In sfarsit se simtea  importanta pentru cineva. Chiar daca stia ca nu va avea parte de mai mult niciodată, se multumea cu atat, pentru ca il iubea, iar el o placea pe ea. Cel putin asta i-a spus...
Fiecare cuvânt rostit de el o lovea in tot trupul, ca o vibratie puternica. O excita numai sa il audă. Era parca un vis.
-Sa mă misc... Sub tine.... Repeta ea gemand, incordandu-si muschii feminitatii in jurul lui, relaxandu-se apoi, lasandu-l putin, repetând acel gest atat de inocent.
-Vrei sa mă simti... suiera printre gafaituri, printre gemete.
-Cum, asa?  Se prinse cu ambele picioare de soldurile lui, arcuindu-si spatele usor, ridicandu-si bazinul si intampinandu-l in interiorul ei. Isi trecu mainile prin parul lui, rasucindu-i suvitele pe degete, tragand de ele cu grija sa nu îl doară. Ii mângâie spatele, bucurându-se ca are privilegiul de a-l atinge.
-Nu te opri, Clayron, te rog... Ii sopti in ureche, apucandu-i lobul cu buzele, rontaindu-l usor, trecând mai apoi cu limba peste el. Isi desfacu palmele pe spatele lui si il trase spre ea, facand ca trupurile sa li se lipească complet. Sanii i se presau de piept, inima ii bătea puternic si ii facea trupul sa vibreze. Respiratia ii era neregulata.
-Tot ce simt acum, si nu numai, le simt din cauza ta! Tu esti motivul pentru care tremur in halul asta! Sper sa esti conștient de asta si sper ca te bucura, ca îți place sa sti ca datorită tie sunt asa.
Isi lipi gura de gatul lui, plimbandu -si buzele pe toata lungimea lui. Profita de faptul ca el se oprise din a se misca in interiorul ei si incepu sa se stranga, iar  , in jurul lui. Il simtea atat de bine in ea, era sublim. Un fior ii străbătu trupul, facand-o sa se zvarcoleasca usor. Incepu sa isi miste soldurile in sus si in jos, ca o mângâiere, frecandu-se de el încet. Incerca sa ii îndeplinească dorintele, sa facă ce ii cere el. Gemea euforica.
-E bine sa te afli in mine, Clayron? Il intreba inainte de a-i ataca umărul cu dinții.
-E placut sa sti ca datorita tie eu ajung sa îmi pierd mintile de placere? Continua ea urcând spre urechea lui.
-E bine când fac asta? Isi incorda din nou interiorul sexului ei, prinzandu-l, invaluindu-l, imbratisandu-i penisul cu moliciunea ei calda.

Își trecu brațele puternice pe sub coastele ei micuțe până deasupra umerilor, îi cuprinse cu palmele lui mari ce îi învăluiau complet umerii și o sârutâ apăsat pe gât, pe buze.
-E minunat.
Degetele lui îi mângâiară gâtul până ajunse pe ceafa ei unde și le înfipse în părul ei blond. O trase ușor de păr pentru a o face să își dezvăluie gâtul alb, pulsând a viață. A viață necunoscută lui, o viață în care îți căutai timpul de trai, unde te grăbeai să faci, unde aveai promisiunea reîntâlnirii cu cei dragi undeva intr-o lume mai bună. Îi sărută lent, cu interiorul buzei inferioare cm, dupa cm de piele, atent să nu-i scape nimic și începu să se împingă violent in ea, exasperat de căldura corpului ei.

Era un sentiment incomparabil acela pe care i-l transmitea el in tot trupul. Ii umplea atat trupul cat si mintea de fericire puternica. Corpul ii vibra sub el, sângele ii aluneca prin vene mai fierbinte, mai repede. Inima ii bătea nebunește. Se infiora la atingerile lui. Il dorea. Il avea. Il si iubea! Drace, si inca cum!
-Clayron! Ii striga numele gemand euforica.
Isi înfipse unghiile in spatele lui, închizând ochii strans si încercând sa se prindă de o fărâmă de realitate. Mereu orgasmul pe care i-l oferea el o lua prin surprindere. Venea puternic si sigur, doborand-o, facand-o sa se incordeze si apoi sa se înmoaie treptat, fiindu-i greu sa se mai miste. Se contracta in jurul penisului lui, iar mainile ii cazura de pe spatele lui, lasand in urma mici urme făcute de unghiile ei. Respira cu gura deschisa si greoi, neregulat. Isi ridica o mana si ii mângâie usor parul. Ii caută buzele pentru a i le saruta.
-Mă faci atat de fericita, ii sopti ragusita din cauza tipetelor de extaz.
-Sper ca si tu esti fericit, Clayron...

Se opri să o simtă contractându-se pe el. Își linse lasciv buzele. Iubea acele contracții fierbinți pe trupul lui. Acea căldură a pielii ce emana mirosul lor combinat. Își stranse pumnii deasupra capului ei și își adâncii nasul in părul ei blond.
-Sunt, mușchi cu mușchi corpul lui se torsionă peste ea. Se simțea greu, plin de adrenalină. Pielea îi era infiorată până în punctul în care cicatricile îi strânseră pielea ca intr-un șomoiog. Gemu gutural și reîncepu să se miște in ea, agresiv. Se ghemui peste ea, transformându-se într-un semiglob protectiv, acoperind-o cu totul. Se împinse agresiv in ea, cu putere intr-un ritm rapid până în cele din urmă se goli cu totul in ea. Rămase câteva secunde înțepenit deasupra ei, gemând cu buzele inchise, prelung. În cele din urmă căzu lângă ea și rămase cu fața in pernele groase ale canapelei.
Îi mângâie pieptul cateva secunde. Îi ascultă inima in concomitent cu lemnele ce trozneau în șemineu. Moleșeala obositoare îl cuprinse și adormii.

Cu ochii strans inchisi si trupul tremurand usor, Erin statu in liniste pana cand simti ca e capabila sa se miste, sa vorbeasca. Ridica mana si o indrepta spre el, atingandu-i pielea cu degetele.
-Clayron... Chiar esti fericit?...
Vazand ca nu primeste nici un raspuns deschise ochii, clipind de cateva ori si privind spre el.
"A adormit?" 
Ii atinse usor parul, trecandu-si mainile prin el. Zambi amuzata.
"Acum trebuie sa ma spal, iar. Ador eu apa, dar in ritmul asta o sa devin imuna. Si totusi nu vreau sa ma ridic... Dar nu pot sta asa... Sunt lipicioasa."
Chicoti, aproape trecand intr-un raset colorat, dar se abtinu pentru a nu-l trezi in caz de ceva. Se simtea al naibii de fericita. Facuse dragoste cu el si in timpul noptii, iar acum din nou...
"Stai asa, Erin! Voi nu ati facut dragoste, ok? A fost doar sex. Punct. Dragoste faci cu persoana iubita, toanto! Da, dar nu picasem de acord ca il iubesc? Da, dar el nu te iubeste pe tine!"
O deranja felul in care ajungea sa se certe pana si cu ea, in mintea ei. Nimeni nu o accepta asa cum e, nimeni nu ii accepta nimic, nici macar ea nu se accepta pe deplin.
Se ridica cu grija de pe canapea, mergand tip-til in baie. Se spala, lasand apa fierbinte sa ii curete trupul amortit, ramanand acolo o perioada pentru a medita putin. Nici ea nu realiza cat a stat. Auzise din sufragerie niste zgomote, semn ca Clayron se trezise, insa tot nu se misca de acolo. Cand in sfarsit avu dorinta de a iesi,se sterse cu grija si iesi din baie, incepand sa isi caute hainele. Le culese din locurile in care le si lasase, imbracandu-se cu ele, renuntand insa la dresuri si ghete. Isi purta lenjeria intima si rochia, peste care isi trase puloverasul lung, dar si-l dadu jos realizand ca ii e cald cu el. Ofta si isi trecu degetele prin par, aranjnadu-l. Se reintoarse in sufragerie. Zambi euforica atunci cand il vazu dormind pe canapea.
"Poate ca mi s-a parut. Poate ca nu se trezise. Am o imaginatie nebuna."
Incepu sa se uite dupa tigari, insa atentia i-a fost atrasa de niste jurnale si niste foi, toate fiind in fata semineului. Lua o gura din cana de cafea ce se racise aproape de tot, apoi isi aprinse o tigare, pasind spre semineu. O foaie era aruncata catre acesta, asa ca Erin se intinse spre ea pentru a o ridica si a nu exista riscul ca aceasta sa ajunga in flacarile semineului. Parea o scrisoare. Vru sa o puna pe birou fara sa se uite, insa nu se putu abtine. Se aseza in fund in fata focului incepand sa citeasca din ea, mijindu-si ochii in lipsa ochelarilor ei de citit...

Se intoarse pe o parte mormăind. Avea senzația unui vis lucid. Visul în care încercă să scape de trecut, arzăndu-l și îngropându-l totodată sub un alt maldăr prăfuit de cunoștiințe anoste, nepersonale. Transpirația rece, de somn agitat începu să i se prelingă pe trup. Se încordă tot mugind însă oboseala, dorul-căci numai când adormea era iar, cu ea, cu demonii și  puii  lui draci  iubiți-. Îi văzu prin ceață chipul palid și ochii albaștrii. Îi revăzu buzele congestionate de nevroză și depresie. Văzu cum ceața o înghite. Ochii i se zbătură sub pleaope. Auzii undeva îndepărtare foi zvâgnind. Auzii colțuri tari tâind in aer și simții o toropeală agresivă pe interior. Parcă pica in gol ducându-se la naiba, cu dracii lui chemați din cercurile de invocare a memorii lui. Simții cum lunecă după ea, intr-o groapă a nimicului și așa de tare își dorea sa se piardă acolo, într-o groapă a Marianelor dominată de neființă, la fel ca și nebunia ei dominată de ură și alimentată de unghii rupte in piele și scalp. De ultimele amintiri ale nebuniei ei transpuse pe foi către medici inutili.Adormii în cele din urmă cu  una dintre puținele fantome, pe care încerca cu disperare să le exorcizeze, neplăcute in minte:






Vă aduc la cunoștintă ca de astăzi colaborarea noastră în ceea ce privește tratarea soției mele se încheie. Nici medicamentația și nici practicile atât de bizare pe care le folosiți nu au auds îmbunătățiri stării ei, nici măcar o ameliorare. Din contră. au înrăutățit atât starea de spirit cât și luciditatea. Vă sunt veșnic recunoscător pentru serviciile dvs ce au adus, o ușoara ameliorare a situației (aceea că mănâncă singură și se poate ridica din pat) însă mai departe de aici nu putem continua. Pentru a nu mă considera injust am să vă relatez ultimele întâmplări ale acestei luni:
   Acum doua zile de luni, când a început totul, am ajuns acasă in prejurul ceasului de prânz. Soția mea, nu vă puteți imagina bucuria mea atunci când am văzut-o in picioare cercetând salonul, supărată foc încerca, fără forță, să tragă de draperii. Nu înceta să repete, aproape ca intr-o rugăciune, că este incredibil de întuneric în casă, de izolatoriu. Am crezut, din adâncul inimii mele- sau mi-am dorit- că era pe drumul cel bun. Părea că dorința de viață îi revenii. Era iar umană sau avea chipul umanității, nici eu nu știu. A fost o seară neobișnuit de normală. Fără țipete, fără boace ale unei dureri greu de înțeles. Am fost doi soți mâncând împreuna. Zilele de normalitate au mai continuat puțin iar eu, in ciuda avertismentelor dumneavoastră, am crezut cu tărie in ceea ce se arăta la orizont. Am început așadar să nu mai fug așa des acasă, să-i ofer intimitate și posibilitatea de a își regăsii o stabilitate ca stăpână a casei și a fost una din cele mai blamabile decizii ale mele. Nu a durat mult până ce intr-o dimineață m-a oprit din a mă pregăti pentru postul de muncă. A cerut, în repetate rânduri să rămân acasă, iar eu, ca cel mai prost dintre pământeni am refuzat-o. Am crezut că zăresc o urmă de rațiune in ultimele săptămânii în ochii ei, până recent atât de goi. 
Ajuns acasă puțin după prânz am surprins-o in mijlocul patului, ghemuită ca un copil intr-un dormitor distrus. A jupuit fiecare tapițerie, fiecare fir de material. Am încercat să mă apropii de ea-pentru numele a tot ce e sfânt, am crezut ca ceva serios s-a întâmplat, că poate am să gasesc un cadavru căzut sub pat. Nu știam ca singurul cadavru ce era să zacă pe acel covor eram eu și numai eu- să îi fiu alături. Nu am putut. A început să tipe, să invoce acea ură mistuitoare ce o are pentru mine. A urâr fiecare obiect atins de mine sau ce îmi purta fie si frugal mirosul. A incercat, pentru a mia oara, să se auto-ranească. Se zgaria pe brațe, pe pântec. Nu am observat și cuțitul de sub picioarele ei, nu am observat că intr-o criză macabra și-a înăbușit durerea din inimă prin cea fizică, prin abdomen. Nu am prevăzut ca avea să sară și la gâtul meu-Monstru vietii ei-.
Azi vă scriu din spital. Suntem amândoi vi, însă ea are nevoie de mai mult decât câteva consultații pe luna. Mă bate gândul să chem pe cineva în casă, să fie permanent lângă ea. Și eu am să încetez din a profesa ca și profesor sau cel puțin la deplasări în această calitate.
         Vă sunt veșnic recunoscător pentru efort și pentru iluzia de câteva săptămâni de normalitate, una pe care începusem să o consider a utopie. Nu vă pot cere să fiți dădacă, să vă iau de lângă cei iubiți pe o perioadă nedeterminată de timp. Vă cer doar să..îi iubiți pe cei pe care îi mai aveți cu dvs. Un soț, un văduv-am fost mult prea orb ca să accept asta până acum- vă imploră să iubiți mai mult.

Ochii ii alunecau pe fiecare rand in parte, chinuindu-se sa descifreze scrisul caci vederea ii juca feste cand nu avea ochelarii. Cu fiecare rand pe care il citea, simtea cum inima i se strange ca intr-o menghina, simtea un gol in stomac si o durere teribila de cap o napusti. Trase un fum din tigare, un fum lung care aproape ca o ineca, fara sa isi ia ochii de la cuvintele de pe foaie. Se infiora, tremurand de-odata. Scrumul se scutura, cazand pe piciorul ei, dar nu il baga in seama. Lua o gura din cafea. Inghiti cu greu. Simti cum vazul se inrautateste. Avea lacrimi in ochi, lacrimi pe care incepu sa le verse in liniste. Termina scrisoarea de citit, dar o lua de la capat, din nou, recitind cuvant cu cuvant, stergandu-si lacrimile cu dosul palmelor pentru a vedea. O recitise de cateva ori, dorind sa se asigure ca ce scria acolo nu era doar in mintea ei. Mainile ii tremurau. Era cuprinsa de o tristete inexplicabila.
"Ea e, banuiesc... Presupun... Ea e femeia care ii umple inima de dragoste. Saraca... Dumnezeule..."
Lasa scrisoarea langa piciorul ei, privind catre jurnalele puse in fata ei. Inchise ochii.
"A iubit-o atat de mult, iar ea avea probleme... Biata fiinta... Biata femeie prin ce a trebuit oare sa treaca ca sa ajunga asa? Iar el i-a fost aproape... Oare mai traieste? Sa fie oare internata undeva?"
Privi scrisoarea din nou. Parea veche dar pastrata cu grija. Ofta, intinzand mana catre jurnal. Ii atinse coperta cu spaima. Ochii inca ii lacrimau. Deschise la prima pagina, dar ii fu frica sa citeasca.
"Erin, nu ii invada intimitatea. Ai uitat reactia lui cand ai atins verigheta? Dar nu pot sa nu ma uit! Vreau sa stiu ce s-a intamplat cu ea. In plus, el doarme..."
Trase aer in piept si se apleca deasupra jurnalului, curiozitatea invingand in cele din urma...

Clayron își răsucii chipul transpirat între perne, asemenea minții lui dezorientată și trupul lui fu cuprins de zvâcniri violente și spasme musculare. Își inclestă palma pe locul unde cândva stătu Erin și mormăi ceva, deși indescriptibil vocea gravă, vibră a disperare și durere.
 




         Ființa aceasta e catastrofală. Încăpătânată pân la ăl de sus și înapoi, cu toate acestea e cumplit de simpatică în fragilitatea ei absolută și cumva foarte caraghoioasă cu atitudinea ei de iapă sălbatică ranită. Îi înțeleg durerea, sincer. Ca și adolescent nu poți înțelege mereu motivele unor părinți disperați. Cu toate ca încă consider ca a distruge fericirea unicei fiice pentru nițcava pământuri și propietăți e mișelește, meschin, lipsit de orice justificare.Ar fi putut să-i asigure mult mai ușor traiul fericit, pătimaș cum și-l dorește ea prin câteva investiții istețe. Dar poate că e multi mai ușor să-i răpești prima iubire in schimbul unui trai decent, al tuturora.
   Mă simt infiorător totuși. Mă înec in remușcare de cate ori o privesc. Deși micuță, cu gură mare, răsfrângătoare doar pentru istericale și cu o minte atât de necoaptă încât nu pricepe dorința mea de a o lăsa liberă parcă ceva din ea se stinge cu fiecare fugă din calea mea. Cu fiecare secundă în care âși strânge pumnii și buzele pentru a-mi blestema existența, cu fiecare întoarcere de spate pe care mi-o aruncă crud fără ca macar să încerce în a-mi cunoaște simțământele. Dar dezgustul ei e mult mai mare decât pot eu înțelege. Sau poate că înțeleg și de aceea am ales să-i pătez cămașa cu vin și nu pe ea cu urmele mele.
Azi voi încerca iar, în zadar simt, să-i vorbesc. Măcar un salut de curtoazie”
        Clayron își schimbă iar poziția       
   E insuportabilă. Orice urmă de dragălășenie a dispărut. Om cu om și câini cu câini.  Cum poți măcar încerca să te apropii de un ce nu face decât să urle in a nu te apropia de el? Nu pot fi amabil la infinit. nu pot încerca să ma apropii de o fință pe care am displăcut-o doar pentru ceea ce era, un obiect de schimb, o afaceră scârboasă, ce nu încearcă nici măcar să-mi dea senzația ca e om. Singurele ei urme de omenie se regasesc in odăile ei, atunci când plânge noaptea și mă innebunește cu pulsul inimii ei. Mă doare și ma dezgustă in același timp”

Recunoscu scrisul, era exact ca cel din scrisoare, deci ii apartinea  lui Clayron.
"Dar este imposibil, pentru numele lui Dumnezeu! Mai, 1932. 32! Cum cacat vine asta?" se gandi citind o bucata in foaie, rand cu rand, ignorand sunetele scoase de Clayron de pe canapea. Nici macar nu il auzise.
"S-au casatorit pentru bani? Avere?... " intreba in sinea ei, continuand sa citeasca intrigata.  "Iar ea se pare ca nu voia sa aibe de aface cu el. Il ura, si el o iubeste asa mult..."
Rasfoi paginile, oprindu-se si fixand data cu ochii.
"1932, August... Poate e vorba despre o alta persoana. E imposibil sa fie el. Dar e acelasi scris... Poate ca scrisoarea nu era scrisa de el. Poate mosteneste numele vre-unei rude... "
In capul ei se schimbau diverse teorii, care mai decare mai ciudate.
-Doar nu esti nemuritor, ce naiba, spuse in soapta si se cutremura citind acele randuri ce o intristau teribil si o bagau intr-o stare atat de melancolica. O darama sufleteste povestea acelei femei. Ii era mila de ea. Plangea pentru ea.

"1932! 1932 nenorocit!" isi urla in minte dand alte cateva pagini. "El se pare ca a incercat sa faca sa le fie bine. A incercat sa ii castige simpatia, dar ea... Dar cine e ea? Cine e el? "
Compara din nou scrisurile, apoi inghiti in sec. "Si daca este el? Dar este imposibil..."
Continnua sa citeasca, scotand un geamat de tristete, ducandu-si mana la buze si acoperindu-le. Isi sterse apoi lacrimile.
-Sa ma aproape transforme... citi ea cuvintele cu voce joasa, atingand ultimele cuvinte usor sterse, neclare. 
"Lacrimi" gandi de-odata si inchise ochii, ramanand cu degetele pe foaia jurnalului. Rasufla de cateva ori. Daca continua sa mai citeasca isi facea rau, era deja extrem de trista  dupa urma a ce a citit. Femeia aceea sigur nu fusese prea fericita, toata starea fiind transmisa in ea ca o reflexie in oglinda. Se simti de-odata apasata de un sentiment de dorinta de pieire. Ofta prelung. Dadu totusi pagina, continuand sa citeasca.

Cuvant dupa cuvant, lacrimile nu i opreau sa ii curga din ochi.
"Dumnezeule, il insela..." gandi derutata, privind data scrisa pe foaie aproape dupa fiecare cuvant citit. 1935.
"El se credea monstru, ea il facuse sa se creada asa... Si ii accepta aventurile. Dar de ce? De ce nu se puteau iubi?"
Mai rasfoi printre pagini, stergandu-si lacrimile.
"Iunie, 1936..."
Simti ca aerul nu ii mai intra in plamani. Voia sa se opreasca din citit. Ii facea efectiv rau, dar nu intelegea de ce naibii! Inghiti nodul din gat cu greu si continua sa urmareasca randurile cu atentie.
"El incerca... El chiar incerca. Ea se pare ca nu voia sa  faca nici o schimbare... Si el i-a acceptat atatea... Dumnezeule..."
Alte pagini rasfoite. Acelasi an, alta luna.
"Au facut dragoste... Pentru prima data in atatia ani?"
Lasa jurnalul jos. Privi focul. Suspina.  Mereu cand citea se punea in pielea personajelor, dar acum exagerase.
"El o iubea, iar ea... Ea..."
Se infurie de-odata. Relua jurnalul, continuand sa il rasfoiasca, fiind cuprinsa de o ameteala data de furia ce ii strabatuse trupul. I se parea nedrept fata de el! De el cel din jurnal. Dar cine era acest el, oare?
Termina de citit randurile si inchise jurnalul cu zgomot. Se ridica in picioare aproape lipsita de vlaga. Isi aprinse o tigare. Mainile ii tremurau teribil. Isi sterse nenorocitele de lacrimi si se aseza la biroul lui Clayron, simtind ca dispera. Incepu sa caute printre foi, urmarind scrisul lui.  Lua jurnalul si scrisoarea. Le puse pe birou langa lucrarile lui. Compara fiecare litera, compara cuvinte. Erau perfect identice. Incepu sa-si frece tamplele cu degetele.
-Drace! spuse de-odata destul de tare, ducandu-si apoi mainile la gura, de frica sa nu il fi trezit pe Clayron. Clipi de cateva ori, derutata, dar totusi intoarse foaia jurnalului.
-Si daca ma prinde, asta e, doar nu o sa ma omoare.

Erin plangea in liniste, lasand lacrimile sa ii alunece pe obraji si sa cada nestigherite pe biroul din lemn. Nici nu se mai obosi sa le stearga.
"1943. 1943. 1946, august. 1946. 46! La naiba! "
Citea derutata. Lucrurile se legau, dar intr-un mod fantezist. 
"A pierdut-o... A pierdut tot... Si verigheta... Cenusa... Am avut dreptate! Este cenusa ei! E imposibil totusi sa fi trait atat... E atat de trist, Dumnezeule, atata durere in sufletul cuiva..."
Tresari de-odata, ridicand privirea ei inlacrimata spre cea a lui Clayron, care aparuse in fata ei fara ca ea sa auda nimic. Inima incepuse sa ii bata teribil de tare. Fusese prinsa. Se astepta sa o bruscheze, sa urle la ea... Dar nu. El plangea.
-Clayron!
Erin sari de pe scaun si merse la el, ridicandu-si mainile catre chipul lui si prinzandu-i obrajii in palme.
-Uita-te la mine, Clayron! Te rog! Nu intreaba nimeni nimic, este in regula. Hai, te rog, calmeaza-te si vino pe canapea. Haide.
Ii sterse lacrimile cu degetele ei ce tremurau incontrolabil. Ii mangaie fruntea, obrajii umeziti. Se ridica pe varfuri chinuindu-se sa ajunga la el, sarutandu-i buzele usor.
-Te rog, linisteste-te. Sunt aici... Sunt...
"Sunt aici, dar nu sunt ea..." isi spuse de-odata privind verigheta de la gatul lui. Ar fi vrut sa se indeparteze brusc. Se simti respinsa de el fara motiv. Nu o facu, insa. Isi incolaci bratele in jurul lui, lipindu-si fruntea de pieptul lui. Poate ca nu era "Ea", dar la fel de probabil el isi dorea sa se simta iubit, imbratisat... Cel putin spera sa fie asa. Isi dorea sa aibe posibilitatea de a-i alina durerea.
"Cat de mult as vrea sa iti spun ca te iubesc..."

Se lăsă moale în brațele ei. Își lăsă capul pe spate, pe umărul ei. Un fel de gâlgâit sufocat ieșii dintre buzele lui moi și mușcate până la sânge. Ieșiră câteva lacrimi și atât. Durerea nu-i permitea să se descarce, era acolo acidă, vie. Se trase brusc violent din brațele ei și se ridică. Își sterse lacrimile, cu podul palmei, apăsând tare pe ochi, tâmple și pomeți. Parcă încerca să înlocuiască durerea psihică, emoțională cu cea fizică. Trase adânc aer in piept și oftă prelung printre buze, parcă spunandu-și tacit că va fi bine. Se lipii de birou și se sprijinii în el, cu toată greutatea. Își trecu degetele peste șuvița ei de păr, încă tremura. Închise cu jurnalul cu o pufnitură și începu să râdă, isteric. Se întoarse pe călcaie și o privii atent, puțin furios însă nu-i zise nimic. Apucă paharul de whiskey si-l dădu pe tot pe gât apoi își aprinse țigara vanilată.

Erin ramase nemiscata, nestiind cum sa reactioneze. Isi impreuna mainile la piept imediat dupa ce isi sterse lacrimile si suspina de cateva ori, incercand sa isi revina. Il privi derutata. Nu intelegea de ce rade. Apoi se infiora cand ii vazu privirea aceea. Aceeasi ca atunci cand a vazut-o cu verigheta "lor". Nu suporta tacerea care se lasase. Inghiti in sec. Inima ii batea nebuneste, de frica. Sangele ii aluneca inspaimantat pana si el prin vene. 
-Te rog, nu ma privi asa, in tacere. Spune-mi ceva, orice...
Ofta prelung. Simti o durere teribila in suflet. Nu stia care e treaba cu anii, dar clar povestea aceea era a lui. Poate pur si simplu a scris ani diferiti ca sa para ca e dintr-o alta lume, sa para totul o fantezie. Cine stie. Si ce conta? El era distrus pe interior din cauza asta, cel putin Erin asta intelesese din compostamentul lui. O iubise pe "Ea" si inca o iubea al naibii de tare, iar Erin se simtea doar o intrusa care ii invadase viata, familia...
-Imi cer mii de scuze. Am sa plec, daca vrei... Am sa... 
Privi in jur de cateva ori. Ii veni sa planga, iar. Isi duse mainile la ochi si isi sterse lacrimile inainte ca acestea sa treaca de genele ei dese.
Tremura din toate incheieturile. Brusc simti ca isi pierde echilibrul. Se sprijini de birou.
"Nu o alta cadere de calciu idioata. Am nevoie sa ies dreapta din chestia asta, nu jumate lesinata!"
-Am sa... Am sa plec...
Isi drese glasul caci abia vorbea si se prinse si mai tare cu palmele de birou, incercand sa se sustina, asteptand ca acel val de ameteala cumplita sa ii treaca.

Puse paharul gol, rămas cu doar un strop pe fund-un strop pe care el îl tot plimbă pe toata rotunjimea paharului cat ea vorbii. Își impreună mâinile la piept, tăcut. Trecuse la altă stare. Stânca de piatră. Nu i se mai mișcă niciun muschi pe chip sau pe corp, poate doar cateva mini spasme la nivelul umărului de la supraîncordare. O urmării atent, fiecare pas, fiecare miscare. Parcă analiza până și aerul pe care ea îl mișca în jurul ei. Parcă se gândea ce să facă cu ea. Se desprinse de birou cu aceeași privire fixă și aceeasi dezinvoltură. O ridică pe Erin în brațe, fără a o mai strânge la piept, fără a mai încerca să-și împartă căldura fizică, sau de orice altă natură cu ea. În timp ce o ducea spre dormitor, chipul lui își reluă aparența dezgustată și acră. O lăsă pe pat pe Erin și ieșii din cameră doar pentru a se întoarce înapoi cu un pahar cu apă și calciu dizolvat in ea.
-Bea, îi zise sec, impunătăr, ordonându-i cu fiecare por prin care respira, totuși tonul îi rămase calm, fără intonație.

Erin nu se opuse felului in care o luase pe sus, caci ii era fizic imposibil. Ii placea ca e atinsa de el, dar simtea ca o face doar din nevoie, doar ca sa o duca in nenorocitul ala de pat unde facusera dragoste... Sex! La naiba, sex, dragoste, pentru ea era acelasi lucru caci il iubea, iar el nu ii va acorda niciodata aceste sentimente. Cat el a fost sa aduca paharul respectiv, ea reincepuse sa planga, dar in liniste. Nu dorea sa para o tampita cersetoare de atentie, pur si simplu nu se putea controla. O durea teribil, iar el era atat de rece. Diferit, complet opusul celui din seara precedenta... Impinse paharul cu mana, dand din cap in semn negativ.
-Sunt in regula. Trebuie sa plec, serios. E clar ca am cauzat destule probleme. Se vede in privirea ta ca te dezgust. Mi-am facut-o cu mana mea, asta e.
Dadu sa se ridica, iar cand in sfarsit ajunse pe marginea patului simti mii de ace care ii intrau in scalp, in inima, in tot trupul. Le ignora si isi sterse lacrimile. Nu avea insa  forta sa se ridica in picioare. Ii era rusina si frica sa priveasca si spre el.
"Esti cea mai proasta fiinta din lume, Erin..."
Reincepu sa planga, iarasi. Umerii i se zguduiau usor, dar nu scotea nici un sunet.

Își dădu capul intr-o parte și oftă prelung, iritat.
-Dacă tot le-ai cauzat, ce ar fi să nu mai cauzezi altele? Se lăsă intr-un genunchi și îi puse iar paharul în față. Deși avea pieptul la nivelul genunchilor ei nu o atinse, lăsă o distană destul de mare, cam de doua palme între ei. Își sustinu brațul cu genunchiul, punându-și cotul pe rotulă.  
-Faci cum vrei, dar nu e necesar să pici din picioare pe stradă continuă să o privească fix, urmându-i cu ochii fiecare trăsătură, linie de expresie. Fiecare por. Auzii ușa sunând și se ridică. Puse paharul pe noptieră. Deschise fără chef ușa. Vocea Helenei se împrăștie prin cameră vru să o repeadă însă  îi privii fața tristă/
-Gata? S-a isprăvit?
-Mda...ai chef de vin? Vreau să mă îmbăt pe rockul ăla al tău cretin. Îi făcu semn cu capul să intre și se duse la birou. Dădu play la unul dintre playsturile de „ inimii frânte” cu rammstein și oomph! și se trânti în scaun. 
-Cât ai băut? La naiba Clay, n-ai fost la transfuzii de doua zile și bei ca porcu, vrei să mori?
Se lăsă pe scaun, adică se trânti în el mai bine spus și luă paharul în mână, îl studie câteva clipe și-l aruncă în peretele din spatelei.
-Nu mă interesează inima ta de târfă rănită în amor propiu, instabilă emoțional. Vrei să-mi povestești? Te ascult, vrei să-mi faci morală...abținete, nu-s vreunu din pămpălăii aia lipiți de fusta mamicii. Deci, de data asta de ce?
Încheie pe un ton obosit. Scoase de sub birou alt pahar și-și turnă whiskey. O privii fără expresie pe roșcată. Aceasta se puse in fotoliu, puțin surprisă și rănită in amor propiu și incepu să trăncănească.

Tristetea i se combina cu o furie teribila. Ii auzi vocea rasunand in intreaga casa. Suspina profund. Se sprijini de noptiera si se ridica in picioare. Trase aer in piept de cateva ori. Merse tarata pana in baie, tinandu-se de perete. Isi spala fata cu apa rece si isi trecu degetele prin par. Era palida, ca o bucata de var, iar buzele ii devenisera aproape vinetii. Avea ochii extrem de rosii. Ce sa mai, arata deplorabil. Era aproape imbracata, ii mai lipseau dresurile si puloverasul, pe care le lua pe ea usor, incet, fiind gata sa iasa si sa plece cu capul ridicat, oarecum. Se simtea rusinata si umilita ca avea sa dea ochii cu Helena. Se gandi chiar sa ramana acolo, dar nu voia. Poate avea chef sa i-o traga frumoasei roscate plina de patos, gata oricand sa il primeasca, indiferent de ora sau loc.
"Ti-ai facut destul rau, Erin. Pleaca naibii odata! Acum!"
Iesi din dormitor fara ca macar sa arunce vre-un ochi spre ei, fara sa scoata vre-un sunet. Ar fi alergat daca i-ar fi  permis trupul. Parea ca nici nu ii aude vorbind, ca nu aude muzica, nimic. Se incalta mai mult impleticindu-se cand se chinui sa-si tina echilibrul pe cate un picior, apoi apuca clanta usii si o deschise cu greu, iesind in apartament in totala liniste. Odata usa inchisa in urma ei isi duse mainile la chip, incepand sa planga, ramanand pentru un timp sprijinita de usa. Isi trase toate fortele din trup si se concentra la drum, mergand cu mainile impreunate in jurul trupului pana in camera ei. Avea de gand sa se inchida acolo si sa planga pana o va parasi viata.  Probabil ca nici nu avea sa mai iasa cateva zile din "cochilia" ei.

O alungă lipsit de chef pe Helena în jurul orei două dimineața. Era beată turtă, atât de beată că îl luase puțin la perpulis. O conduse până la apartamentul ei și se întoarse la el în cameră. Știa că sexul în dodii și vinovăția îl vor ajunge cumva, cândva. Scoase o mică valiză prăfuită cu pielea jupuită de pe ea și scoase de acolo o cămasă de noapte, zdrențe mai degrabă care încă purtau mirosul ei. Își puse hotiul, pentru că așa se simțea, ca unul în pat și îmbrățisă haina. Mirosul Erinei încă plutea in cearceafuri. Aruncă nervos, cu laterala pumnului perna pe jos și puse cămășa lângă el.
„Bine că sunt în concediu”
    Beep, beeep.
Înjură printre dinți alarma. Nu voia să se trezească. Se ghemui mai bine in jurul rochiei însă auzi iar beepul îngrozitor pentru urechile lui obosite. Era înfometat. Se duse la frigider și dădu pe gât doua pungi pline. 
„Nu vreau să merg”
Se sprijinii de blatul pe care era așezată cafetiera, abea ponită. Se auzea cum macină cafeaua și fierbe apa. Mirosul îl mai invioră. Strânse în pumni cămasa apoi o puse pe blat
„Nu e ca și cum durerea ar dispărea vreodată. Măcar azi am pe cineva interesant lângă mine. Cineva, ciudat care pare inconjurată de mirosul ei”
 Rânjii cu toți dinșii la vedere, sângele era încă colorat pe dinți. Își linse dinții si gingiile și se hotărâ să meargă la curs.
    Intră în clasă urmat de studenta de saptisprezece ani ce se chinuia să țină un teanc de foi. Vizbil adormită și lipsită de viață.
-Stați jos, vreau să veo prezint pe noua mea asistentă. 

O saptamana intreaga in care nu facuse alt ceva decat sa planga non-stop.  Se imbatase in primele doua zile atat de tare ca eliminase din organism absolut tot, iar de mancat oricum nu mai mancase nimic din ziua aia in care plecase de la el. Nu prea dormea, iar daca o facea nu reusea decat sa ii viseze privirea dezgustata, sau pe el si Helena impreuna, verigheta aceea nenorocita si o fantasma dubioasa, pe "Ea", iubirea lui. Cand se trezea, plangea instantaneu. Statea dimineata ore intregi in cada cu apa extrem de fierbinte, pana ajungea sa o usture pielea infiorator, abia atunci iesea, se imbraca si se posta pe scaunul din bucatariei, in fata ferestrei, fumand si band cafea sau vin. Uneori se cufundase sub apa, vrand sa se sinucida, simtindu-se mult prea umilita, dar pur si simplu frica de moarte era mult prea mare. O ustura stomacul, capul o durea de la atata oboseala si plans. Slabise enorm, vizibil. Era palida si abia se misca. In una din zile pur si simplu a cazut langa pat. Nu stia cum si nici cum de s-a trezit, insa se speriase atat de tare incat a incercat sa manance. Si-a scos niste biscuiti din dulap, dar dupa ce a muscat din unul dintre ei l-a scuipat in cosul de gunoi, caci i se facuse greata. Uitase sa-si ia pastilele contraceptive, lucru care o sperie cand realiza ca nu le luase.
O saptamana de chin. De durere sufleteasca si chiar si durere fizica pe care si-o provoca singura. Uneori statea si privea in gol, cu genunchii adunati la piept, alte ori plangea isteric si darama lucruri, facend haos.  
Dar acum trebuia sa isi revina. Acele cateva ore cat era la cursuri trebuia sa fie ea cea zambitoare.
Nu dormise absolut deloc cu o seara inainte.  Isi facu o baie lunga si relaxanta, isi dadu  cu crema pe trup si se masa peste tot. Isi prinse parul si isi facu machiajul, dand culoare tenului ei atat de alb acum. Se imbraca cu atentie si iesi dupa ce isi bau cafeaua si fuma jumatate din tigare, ca atat ii mai permitea timpul.
"Minunat, am chiar curs de filozofie... Care erau sansele..." se intreba amarata in gand, intrand in sala si asezandu-se cat mai in spate. Sa il vada, sa il auda, sa ii simta prezenta in camera... Toate aceste lucruri o facura sa suspine usor. Isi puse ochelarii la ochi si deschise o carte despre istoria artelor, incepand sa citeasca din ea pentru a-si distrage atentia.

Clayron se îndreptă de spate și bâtu cu stiloul în catedră. Privii prin sală
-Presupun că știți că nu mai scăpați de mine dupa cursul de filosofie. Istoria artei, atât cursul cât și seminarul le veți avea tot cu mine și seminarul de anatomie artistică. După cum știți respectabilul domn de istoria artei a murit pe timpul vacanței printr-un infarct. În orice caz referatele, întrebările despre teme, etc i le veți pune ei. și arătă către Francesca
-În alta ordine de idei, ea e Francesca-împarte te rog fișele cu teme de semestru astă. Se uită ciudat la brunetă. blând calm. O văzu deranjată de situație imobilă și îi puse o mână pe după umeri, de încurajare „Curaj, nu te va mâncă nimeni” îi șopti în cele din urmă noii ei angajate care autoblestemă ca avea nevoie de un part-time job.
-Știți cum merge, grupuri vă alegeți tema pana peste o luna vreau foile cu grupurile și temele. Bun să revenim la oile noastre. O privii pe fată cum trece, vrând ea să fie silențiosă și non-sesizabilă, printre bânci împrăștiind foile și se întoarse catre tablă. Apucă un marker .
-Semestrul ăsta ne vom axa pe metafizică iar prima temă pe care o vom discuta acum la curs și peste vreo trei ore așa la seminar va fi „Cultură și Civilizație” Bun, cine vrea să înceapă discuția? Zâmbii scurt, câtre salâ și apoi își scutură palmele între ele-obișnuit de atâta timp cu creta uita ca folosește un marker banal. Totuși nu știa de ce plasticul îmbibat in solvenți de pe marker îi provoca o senzație soioasă pe palme.

Erin fu tentata sa isi ridice ochii din cartea de istoria artelor pentru a il privi, dar se abtinu, dand pagina si prefacandu-se indiferenta.
"Superb! Acum nu numai ca te vad la orele de filozofie, de la care, slava cerului, mai scapam eu cum puteam, acum apari la cursurile mele preferate! De ce, dintre orice e pe lumea asta, trebuie sa vii sa predai atat istoria artei cat si anatomia artistica? Am sa iti bag oasele alea pe gat, unul dupa unul, ma jur!"
Isi sprijini fruntea in palma, privind insa printre gene la asistenta lui. Frumuoasa, delicata, inalta, cu un par lung si superb. O acapara o stare de gelozie profunda.
"Nu am de gand sa ii pun nici ei nici nimanui nicio intrebare despre nimic, idiot ingamfat ce esti! Si eu care am ajuns sa te iubesc! "
Clipi de cateva ori caci nu voia sa planga si isi ridica ochelarii cu degetul aratator pana si-i lipi de frunte. 
"Ea e Francesca! I-o trag in fiecare seara ca e draguta si desteapta si o suge fara sa comenteze!" isi spuse ea in gand,  prefacandu-se ca citeste, dar zambindu-i atat de bland si frumos Francescai cand aceasta lasa in fata ei niste foi, de parca erau cele mai bune prietene.
"In fond, e doar o simpla fetiscana frumoasa. Tocmai asta e problema!"
Ofta, incercand sa nu se uite la nimeni, sa nu se miste, sa nu clipeasca, sa nu faca nimic. Simtea ca o arde tot interiorul, simtea sa vrea sa se evapore...
"Trebuia sa stau acasa... Trebuia sa nu ies pana nu imi revin! Dar oare am sa imi revin vre-odata?"
Inima incepu sa ii bata de-odata atat de repede ca simti ca nu mai poate respira. Isi duse mana spre piept si isi lipi palma deschisa in dreptul inimii, vrand parca sa o calmeze.

„Tocuri, de ce mi-am luat tocuri? De ce rolul de asistentă trebuie să vină la pachet cu războiul sunetelor tocurilor cui?”
Termină de pus foile pe bănci. La fiecare pas se oprea jenată de țăcănitul tocurilor ei ce se răsfrângeau violent peste vocea profesorului care începuse să vorbească despre mitul pesterii. Oftă prelung când realiză ca a ajuns ân față și acum trebuia să mearga în spate și să se așeze. Ea, după cum îi spusese el, trebuia să se integreze printre rândurile studenților și să-l ajute din sală. Să dea startul discuțiilor să încurajee studenți-ea care nu vorbea nici la orele ei da mite în fața unor oameni cu 2-3 poate chiar mai mulți ani înainte. Avea groază de copii mai mari. Ani de așa zisul bullyng își puseră amprenta. Se ridică în vârful picioarelor, încercând să nu atingă podeaua cu tocurile ei. Căută din privi un loc, singurul loc era lângă o blondă, în spate. Își dădu ochii peste cap amintindu-și majoritatea experiențelor ei cu blondele drăguțe-toate o urau cu patos.
Se puse timid, la marginea bâncii de trei persoane, încercând parcă să pună prin distanță o barieră între prezența ei și a blondei „intelectuale”-așa cum o numise ea in mintea ei.
Oftă prelung. Se plictisea teribil de discuție, le știa pe derost aproape. Își pierdu privirea pe cartea fetei, analizând titlu, coperțile și unghiile ei, cumva hipnotizată.
-Da, dar Platon nu încearcă să arate natura iluzorie umană de a fi peste tot? Narcisismul atât de vital supraviețuirii?
Se auzi deodată zicând în liniștea aceea molocomă. Răspunsul lui nu întârzie, apoi alte întrebări alte discuții cu alți studenți. Își băgă capul în piept, roșie la față. Inima îi pulsa tare, artimic. Își strânse degetele, până la albire peste genunchi. Dresul scârâi in surdină însă ea se infioră de parcă ar fi bătut intr-un gong. Înghiții in sec.

"Trebuia sa se aseze aici, langa mine... Ma rog, avem un spatiu oarecum perfect care sa ne desparta, dar totusi! De ce nu putea sta in fata, langa el?  Sa i se puna in brate? Eventual sa se bage sub nenorocita aia de catedra si sa i-o suga in timp ce el scrie despre problemele existentiale..."
Erin ofta prelung. Cu toate ca incerca sa fie dura,  rece si rea, sa priveasca lucrurile dintr-un punct mort al sentimentelor, nu reusea. Se intrista profund si isi aduse umerii in fata, dandu-si ochelarii jos de la ochi si punandu-i pe banca. Isi masa usor tamplele. Degetele ii tremurau atat de tare ca abia isi nimeri punctele incordate pe care voia sa le relaxeze. Tremura toata. Respira neregulat. Toata starea aceea o enerva teribil. Isi puse ambele palme pe banca, privindu-si mainile, degetele, tot. Parea ca inelele o strang, ca bratarile si ceasul ii sugruma ingheieturile, simtea ca fusta i se mulase atat de tare pe trup ca o sa o stranga pana va plesni - ea, nu fusta- iar puloverul ii va intra in piele si o va sfasaia pe dinauntru. Voia sa iasa. Voia sa ia aer. Gemu usor, de durere, caci asta simtea, durere sufleteasca, multa, oribila. Sa ii auda vocea nu facea decat sa ii ingreuneze modul in care se abtinea sa nu planga. Isi aminti cum ii vorbise in seara aia...
"Poti sa ramai si daca nu ploua... Chiar imi placi... Esti frumoasa... Simti cum ne bat inimile..." Poate ca nu astea erau exact  expresiile, cuvant cu cuvant, dar asta i-a spus... Au baut vin, i-a facut cafea... Au luat nenorocitul ala de mic dejun impreuna! I-a spus ca ii va gati micul dejun. Era vorba ca si ea sa-i gateasca. Acum nu se va mai bucura de nimic, nimic legat de el, legat de nimeni... 
Practic se imbratisase singura, punandus-i fruntea pe cartea de pe banca. Isi strangea umerii cu mainile ei mici. Isi infipsese unghiile in materialul bluzei. Suspina.
"Naiba sa te ia, Clayron! Pe tine, pe Helena, pe aceasta Francesca si pe oricine iubesti tu mai de pret...Pe "Ea"!  Sper sa arzi, alaturi de toate pipitele tale destepte si cu par frumos!"