Lemn dulce

Nu era, nu era!
Umpluse lenjeria alba a patului cu hainele si maruntisurile de prin geamantanul rosu carmin, dar nu era. Si stia ca acolo o lasase, impechetata frumos, in trei bastiste mari si o jupa scurta. Avusese grija de geamantanul acela, in special de acela! S-a lasat peste el, infigandu-si coatele in colturi, lovindu-se usor de ceva solid. S-a ridicat brusc, a tras rochia Angelic Pretty afara din geamantan, si iat-o! Fara batiste si fara jupa cea scurta alunecand imprejur.

A scos-o, cu o grija initiala tipica, strangand-o cu degetele. Vopseaua se decojise si mai tare la margini, iar din lemn se simtea o aroma dulce.
A pus cutia pe birou, tragand scaunul, aproape aruncandu-se pe el. Grija initiala disparuse. Aducand cutia aproape de obraz, a invartit cheia indiscreta din spate, si capacul din lemn de trandafir s-a ridicat usor.

Camera s-a umplut de un scartait melodios, sacadat, dragalas. Linia melodica aducea a Beethoven, un Beethoven mai copilaros si mai fin. Un Beethoven infundat intr-o cutie muzicala veche.
Shinku i-a zambit lin, ca unei persoane, sprijinindu-si barbia in podurile palmelor, gadilandu-si obrajii cu varfurile reci ale degetelor.

Si in ziua asta de serviciu la camere. Munca de profesor nu se termina nici cum atunci cand orele au luat sfarsit. Obosit dupa o zi grea de predare, neintelege si certuri inutile cu elevii problema al acestui institut, mai trebuia sa fie si responsabil de camin. Ofta adanc, hoinarind in liniste prin fata usilor, mintea lui fiind complet in alta parte. Nu intelegea de ce era el mereu pus de servici, cand mai existau si alti profesori. Doar pentru ca era cel mai tanar asta nu insemna ca era si cel mai potrivit nu? Zvonurile cum ca el era cel mai indragit profesor il lasau complet rece. Pasiunea si dragostea sa pentru muzica erau singurele lucruri ce-l interesau, nu admiratia celor din jur. Odata ce se aseza in fata pianului, nu-i mai pasa de nimic, isi uita toate probleme iar muzica creata de mainile lui pe clapele pure era absolut divina. Cum nu avea deloc interes sa mai hoinareasca mult prin fata usilor, se indrepta spre locul lui cel mai drag, spre camera unde se gasea pianul. O camera mare, asemnea unei sufragerii amenajate in stil clasic, usor gotic, alcatuia culcusul lui pentru seara asta. Se apropie fara graba de pian, asezandu-se in fata lui, privind clapele albe ce asteptau sa fie atinse cu pasiune. Zambi melancolic, un zambet caracteristic lui, incepand sa cante ''Fur Elise'' intr-un astfel de mod incat melodia iti alina sufletul, te atingea la sentimente; un mod trist, dar placut.

Fundal.
Un sunet strain si atat de cunoscut, in fundal.
A inchis ochii, ascultand atent, melodia cutiei muzicale auzindu-se intr-o forma mult mai fina, mult mai clasica. A inchis usor capacul, scartaitul acela dulce pierind crud sub el. "Fur Elise" cea a pianului se auzea undeva, in afara unui alt lemn, lemnul cutiei ei celei mari.

Poate n-ar fi trebuit sa ceara camera langa o mica sala de muzica?

S-a apropiat de usa, lipindu-si trupul de ea, ca si cand ar fi auzit din toata fiinta ei fizica. Da, "Fur Elise" pe pian, "Fur Elise" in stare pura. Chipul i s-a luminat intr-un zambet dubios, si a deschis usa camerei, strecurandu-se afara fara a o mai inchide.

Tragandu-se palmele pe suprafata peretelui, s-a intins, doar cu privirea, pe langa usa deschisa. Pianul era plin de umbre, umbrele degetelor si a fiintei unui personaj tare cunoscut. "Un profesor?"
Da, trebuia sa fie unul din profesori. Probabil cel de muzica... parca il vazuse ceva mai devreme, pe holul principal, cand intrase pentru prima data in cladire.
Si-a inclestat degetele pe marginea usii, apropiindu-se de barbie. Poate, totusi, va asculta putin si varianta aceea.

Continua sa-si miste gratios degetele pe clapele de fildes, avand o postura dreapta, corecta pentru cineva ce canta la pian. Acum, el era pierdut in lumea lui, o lume in care ''Fur Elise'' se auzea peste tot. Il calma si ii oferea o stare de spirit buna. O melodie atat de dulce in care partile usor melancolice se intalneau cu cele vesele, ca apoi sa se contopeasca intr-una grava si sa devina iar melancolic il atragea foarte mult. Asemenea lui, melodia era un adevarat mister. Compusa pentru o anume domnisoara, a carui identintate sigura nici pana astazi nu ii este cunoscuta, Beethoven s-a intrecut pe sine insusi in ochii lui Andrew. Era melodia lui preferata: usor de interpretat, suava dar si melancolica. Fiind prea preocupat asupra pianului, nu observa ca cineva il urmareste asa ca a continuat sa cante. In intunericul camerei, ochii lui straluceau necontenit intr-un mod misterios, cu o tenta de agresivitate in ei. Cand melodia a luat sfarsit, nu si-a luat ochii dupa clapele pianului, iar degetele lui nu vroiau sa se miste. Parca astepta o alta melodie insa ce melodie era mai frumoasa decat cea pe care o cantase? ''Sonata Lunii'', desigur, si incepu sa cante o mica parte din ea, pana cand linistea se asternu din nou in incapere. Intr-adevar, muzica pe care degetele lui o scotea era mirifica, o parte din sufletul lui se regasea in ea. Paiunea cu care interpreta muzica era de necontestat, iar el se pierdea adesea in frumoasele sunete scoase.

Isi lasa degetele moi pe marginea alba a usii.
Mai voia "Fur Elise", din nou si din nou, cum o auzea din adancul cutiei muzicale. Mai voia versiunea clasica, pura, fara cheia magica care ii asigura sunetul vesnic. Energia Sonatei Lunii ii schimba starea dulce. "Fur Elise, Fur Elise... cine-ai fost tu, scumpa Elise, de Beetho ti-a compus asa o infloritura?"

- Te rog...
Propria-i vocea i-a rasunat in propriile urechi, din urletul unui impuls.

Isi indrepta imediat privirea spre cauza acelei rugaminti, spre cea ce a rostit-o, ca trezit parca dintr-un vis. Datorita acelei straluciri a ochilor lui groaznic de albastrii, vedea foarte bine in intuneric. O fata, foarte tanara, ascunsa in intuneric, pandindu-l. Isi retrase mainile de pe clapele pianului, continuand s-o priveasca pe fata, s-o analizeze. Nu-i era prea cunoscuta, avand in vedere ca el vedea zilnic foarte multe fete, iar capacitatea lui de-a le memora cam lasa de dorit. insa, intr-un fel, parca o mai vazuse de undeva, probabil pe la cursurile lui, habar n-avea. Acum incerca sa dezlege intelesul acelui ''te rog'' ce i-a rasunat in urechi. Cand isi dadu seama despre ce era vorba, afisa un zambet melanclic, totusi cald, intorcandu-se la postura sa de pianist. Isi pozitiona degetele pe clapele albe, apasandu-le cu tandrete, lasand sa se auda din nou notele de la ''Fur Elise'', exact ca si adineauri, cu aceeasi pasiune, cu aceeasi delicatete si usoara tristete.

Un zambet dulce, fugar, i-a luminat fata ascunda in spatele peretelui. Pieptul i s-a umplut de bataia umflata de ecou a inimii, noua ei melodie preaiubita curgand din clape vii. O facea sa se simta pe ea vie, si dintr-un alt impuls, si-a indoit pasii pe dupa marginea intrarii.

S-a propulsat pe sine in valul de lumina din mica sala, cu geamurile mari, pline de luna. Melodia curgea, curgea din degete reale, calde, pe clape fine, vii, si in fundalul camerei, avea o senzatie artistica de bine.

S-a apropiat, cu degetele abia atingand faldurile rochiei, in eleganta unei mobilitati de papusa. Chipul ii era plin de umbre, ale genelor sau ale geamurilor, si buzele ii tremurau in trairea melodiei.

Da.
Aceea era, intr-adevar, viata.

Continua sa cante pentru fata pana cand ajunsese la finele partiturii ce-o avea memorata in cap, astfel ajungand si la sfarsitul melodiei.
-Fur Elise, o piesa, o traire, un mister...
Intr-adevar, intr-o astfel de noapte melodia asta era absolut perfecta. Intr-o zi, ar fi vrut sa afle pentru cine, concret, a fost scrisa aceasta melodie. Pentru Therese Malfatti, eleva lui Beethoven ce l-a refuzat ca si sot; Therese von Brunswick ce i-a furat inima maestrului, sau pentru Elisabeth Röckel o cântăreață germană venită la Viena? Ah, atatea optiuni insa care era cea buna. Isi retrase mainile de pe clape, inchizandu-si scurt ochii pentru a-si pune gandurile in ordine. Linistea era si ea o melodie placuta. Pana si marele maestru, surd cum a fost intr-un timp, a avut parte de linistea cuvenita ce a dat nastere atator creatii uimitoare. Isi redeschise ochii, indreptandu-si privirea asupra domnisoarei ce-i tinea companie acum, zambindu-i in acelasi mod ca si inainte.

- Atat de vie... a fost atat de vie!
Shinku a chicotit intr-o veselie clasica, impreunandu-si mainile ca intr-o rugaciunea extaziata. Venise in locul potrivit, in ziua potrvita, si o explozie de veselie ii invada intreaga fiinta. Da, o melodie auzita de mii de ori inainte, niciodata atat de frumoasa, niciodata atat de reala.
- Multumesc!
Vocea ii era luminoasa si calda, acum, prezenta. Hipnoza melodiei se topise, si ramasitele ei dulci ii ravasea atat de placut firea naiva.

O privea bland, fericit de entuziastmul pe care tanara fata il manefista. Dintr-o data, noaptea atat de pustie devenise atat de animata in prezenta veselei copile. Nu-si imaginase ca mai exista cineva in acest loc care sa-i impatraseasca dragostea pentru ''Fur Elise'', insa se parea ca se inselase. Mai era cineva, iar acel cineva statea in fata lui, exprimandu-si bucuria intr-un mod atat de dulce.
-Nu ai pentru ce. Ma bucur ca ti-a placut si ma bucur sa vad pe cineva, inafara de mine, ineresat de melodia asta. Ma incanta faptul ca am cantat-o cuiva care o apreciaza. Intr-adevar, atat de plina de viata, nu-i asa?
Lasa sa i se auda din nou vocea-i groas,a rasunatoare, asemenea unei melodii triste, insa dulci. Se ridica de la pian, lasand sa i se vada complet trupul solid, foarte inalt. Lasa in jos clapa pianului, oferindu-i odihna pe care o merita si el. Se indeparta de el, apropiindu-se de giganticul eam prin care lumina Lunii patrundea, aprinzandu-si o tigare.

- Mai plina de viata decat am simtit-o eu vreodata...!
Mainile i s-au umezit rece si a simtit, pentru o clipa, textura lemnului. Aceeasi melodie, sau aceeasi linie melodica, construita si stilizata, mai hotaratoare dar mai putin profunda; da, asa cunostea ea Fur Elise, asa il cunostea pe Beethoven, mai energic decat tot ceilalti, dar niciodata atat de viu.

Si oare personajul acesta al pianului... oare canta in fiecare seara? Fur Elise, si cine stie ce alte melodii, poate lafel de pline. Simtea energia lor de fiecare data, atat de profund, cantand? Cat de fericit putea fi facand asta, pana la urma?

- Versiunea a ta e mult mai interesanta decat a mea. Am auzit melodia asta de o gramada de ori... dar acum, pare atat de diferita! Sa iti arat!
S-a rasucit grabit pe calcaie, simtind o ameteala pe care n-a mai bagat-o in seama. Si-a sprijinit din nou mana de marginea usii si, aruncand o privire in urma, a disparut dupa aceasta.

Ii asculta cu atentie vorbele, urmarind-o cu coada ochiului. Pentru el, fata ii crease un anume interes. Iar cand interesul lui mult iubit era la mijloc, discutiile erau mult mai usoare pentru un timp singuratic cum era caracterizat. Se intoarse cu fata la ea, expirand brutal fumul nociv din piept, facand loc altuia. Fumul il calma, si nu avea sa renunte la el asa cum a fost sfatuit. Macar asta ii mai ramasese lui din vechia viata. Ridica din spranceana cand fata disparu din incapere, intrebandu-se incotro a luat-o. Cu siguranta avea sa se intoarca, iar daca nu, nu avea ce face. Se apropie de un fotoliu ce era asezat langa geam, asezandu-se obosit pe el. Nici nu mai stia de cand dormise ultima data, insa cand avea parte de o asemenea noapte frumoasa, ii era imposibil sa doarma. Continua sa-si fumeze tigarea, gandindu-se la multe lucruri in asteptarea fetei, curios totusi dupa ce anume se dusese, mai ales intr-o asemenea graba.

I se parea ca nu a simtit nici drumul, nici imaginile din jurul ei, fundalurile fizice si psihice. Nu mai tinea minte nici imaginea cutiei cand a insfacat-o, oarecum grijulie, strangand-o printre faldurile alungite ale manecilor.

Da, avea sa ii arate versiunea ei, o Fur Elise atat de dubioasa.

A navalit inapoi in sala, lafel de grabit precum a intrat, incepand sa simta grosimea fumului sufocand-o usor. Simtea o alta ameteala, cu care nu era atat de obisnuita... dar nu, nu trebuia sa simta, sa vada, sau totul se va termina atat de plictisitor, inainte ca macar sa ii arate.

L-a vazut stand langa geam, pe genul acela de fotoliu puternic, unic, sugestiv - probabil, plasat acolo chiar pentru persoane fumatoare. Dar fumul aceasta, nu, nu-l voia evaporat prin ferestre.

S-a apropiat alert, cu tocurile pantofilor inveliti in catifea rosie tropaind marunt. Nu era nici un alt scaun sau masuta pe langa acel fotoliu, dar asta nu reprezenta deloc o problema.
S-a asezat langa fotoliu, imprastiindu-si rochia in jurul ei astfel incat sa nu o sifoneze stand pe ea. S-a ridicat de-a lungul bratului fotoliului, punand cutia pe aceasta, tinand-o sa nu cada.

- Uite! Aici e... aici e Elise a mea!
I-a intins cutia, zambind straniu.
- Invarte cheia!

Isi indrepta privirea spre usa imediat ce auzise zgomotele ce se apropie de incapera in care se afla, dandu-si seama ca era fata, ce se grabea sa se intoarca in compania lui. O urmari cu atentie, neintelegand de ce era atat de grabita. In fond nu o alerga nimeni, nu-i asa? Isi indrepta privirea spre cutia ce o tinea in mana, ridicand curios o spranceana, examinand-o mai cu atentie atunci cand a fost pusa in dreptul lui. Intr-adevar, era o cutiuta muzicala, una clasica, foarte frumos decorata si lucrata. Invarti cheita asa cum fata i-o ceruse, ascultand muzica ce era creata de aceasta. Zambi multumit, scapand un mic raset.
-Intr-adevar, e foarte diferit de ceea ce am cantat eu. Insa, spune-mi scumpa domnita, cum poate o cutie de lemn sa interpreteze o melodie atat de plina de sentimente si de trairi. Daca melodia nu este cantata de un om, o fiinta vie ce a fost invatat sa simta dragostea adevarata si sa traiasca in pasiune, cum poate ea sa trezeasca emotii? Cutia de lemn nu poate interpreta decat ceea ce i-a fost dat, o improvizatie de ''Fur Elise''. Niciodata melodia nu va avea suflet daca nu este cantata cu pasiune.

- Corect!
Chipul i s-a luminat intr-un zambet care i-a ingreunat obrajii .
- Ea nu e vie. Ea nu a avut niciodata viata. Pe ea nu o simt. E doar o insiruire de sunete stilizate... ea da doar atmosfera, doar fundal.
Ii venea sa planga, ca si cum era ceva ce a realizat fara a-si da seama nici macar in acel moment, ceva adanc in maruntaiele cutiei muzicale.
- Nu am simtit niciodata diferenta, pana acum.

Oare, pana acum, asa traise? Inconjurata de stralucire si sidef, de o frumusete materiala luminoasa, de imagine si atmosfera... fara profunzimea reala a unui sentiment, fara energie reala. Asa era, sau doar gandea prea departe?

Si-a asezat mainile indoite de la coate pe bratul scaunului, sprijinindu-se prin ele, lipindu-si obrazul de bratul stang. Maneca era catifelata, placuta, dar rece. "Asa de rece..."

-Cred ca iti e foarte draga cutia asta muzicala daca nu ai simtit diferenta pana acum. Nu-ti face griji, atata timp cat indragesti ceva nu conteaza ce melodie se aude in fundal. Vezi tu, cand ti-e drag un lucru, in sufletul tau incolteste o speranta ca este real, ca este doar al tau si-l pretuiesti. Cutiuta nu are nici o vina ca nu poate canta ca si un om, isi da silinta totusi, insa eu iti voi canta de cate ori vei vrea, sa sti.
Spuse pe un ton calm si calduros, mangaind-o pe fata pe par cu degetele-i lungi de pianist. Nu ii prea intelegea actuala stare insa incerca sa o calmeze cat de mult putea, crezand ca in curand va incepe sa planga. Cum si el isi iubea pianul mult, considerandu-l o fiinta vie, poate ca si asa fata isi iubea cutia muzicala. Oricum, ii va face placere sa ii cante ori de cate ori va dori; in fond iubea mult partitura asta si o stia ca in palma, nota cu nota.

L-a privit doar, cu ochi imensi, aproape umezi.
Nu stia ce sa raspunda.

Se simtea de-odata coplesita de toata viata reala din jurul ei, se simtea ca si cum ar constientiza inca ceva din realitatea lumii.
"Real, viu, viu, real, viu..."
Dar, vai, ce putea o papusa sa inteleaga din asta? Papusile nu aveau viata, dar parca mereu aveau profunzime; dupa asta se ghidase tot timpul. Dupa asta, in cutia muzicala a vietii ei. A inchis ochii.

I-a deschis in secunda urmatoare, zambind larg, atat de vesela. Si-a luat cutia muzicala la piept, strangand-o usor, indreptandu-si apoi atentia spre persoana din fata ei. Da, acum stia ce sa spuna.

- Multumesc!

-Pentru putin scumpo.
Ii zambi cald, retragandu-si in cele din urma mana. Isi indrepta privirea groaznic de albastra spre geam, privind ganditor afara. Fumul tigarii roia in jurul lui oferindu-i un aer si mai misterios decat cel ce-l caracteriza de-obicei. Nu prea se descurca el cand venea vorba sa dea sfaturi insa si el iubea un obiect fara viata, astfel fata fiind in aceeasi situatie ca si el. Trase un fum din tigare, tinandu-l captiv cateva secunde bune in pieptul sau, expirandu-l apoi brutal cum ii era obiceiul. Adora linistea ce se abatuse asupra lor, era relaxanta, si se bucura ca la ora asta tarzie elevii dormeau si nu avea cine sa-l deranjeze. Cu fata era alta poveste, ii pare bine ca este in compania lui, ca-i tine de urat. Era tare draguta si dulce iar comportamentul ei copilaros il amuza.

Si-a lasat, din nou, capul pe brat.
Simtea o oarecare somnolenta, dar lumina era prea puternica ca sa poata adormi. A inchis doar ochii usor, desprinzandu-si buzele ca si cum ar fi vrut sa sopteasca ceva. Linistea era patrunzatoare, parca materializata; a simtit iar fumul si i-a venit sa tuseasca.

Si-a deschis ochii, strangandu-si buzele.
Acum, culorile i se pareau mai profunde, si fumul i-a plutit violet in fata ochilor. S-a concentrat pe el, pe textura, pe felul in care se rasfira in valuri dintr-o tigara parca asa de marunta.
Nu statuse niciodata in fum pana atunci.

Privi cum persoana din fata ei expira fumului, puternic si abundent, in valuri mari, ca niste nori transparenti. Si-a ridicat capul incet.
- Pot incerca si eu?

Isi indrepta privirea din nou asupra fetei cand ii auzi glasul dulce, ridicand din spranceana dreapta. Sa incerce si ea? Sa fumeze adica? Lasa un raset scurt sa se auda, intinzandu-i pachetul de tigari si cu bricheta, curios de cum va reactiona in momentul cand va simti fumul invadandu-i caile respiratorii, pieptul si plamanii.
-Nu incerca sa te fortezi. Daca nu poti, renunta. In plus fumatul nu e deloc sanatos iar hainele ti se vor imputi cu mirosul urat.
Stramba din buze deranjat, stiind ca ceea ce spusese era adevarat. EL nu mirosea asa rau a tigare deoarece isi schimba zilnic vestimentatia si folosea un parfum bun, ce masca mirosul. O privi patrunzator pe fata, asteptand ca aceasta sa ia cele intinse, zambind misterios.

Ochii ii sclipira.
Si-a aplecat capul astfel incat sa vada in interiorul pachetului. Isi strecura degetele, prinzand o tigara si tragand-o afara din pachet. Se astepta la alta textura; avea intre degete ceva ce semana cu un bat invelit intr-o hartie aspra, cu ceva ce semana cu firimiturile in interior. A mirosit-o timid, stramband usor din nas. "Ce ciudatenie!"

A privit bricheta inca o secunda, parca nehotarata. A luat-o si, holbandu-se la ea, a mirosit-o si pe ea, sperand sa aiba alta aroma decat tigara.
Nu stia exact ce sa faca cu ea.
Trebuia sa aiba un buton, ceva, nu-i asa?

O intoarse si apasa pe ceva ce semana cu un buton. O flacara mica tasni de undeva de deasupra brichetei, si Shinku scoase ceva ce se aseamana cu un tipat tacut, scapand bricheta in poala.
Obrajii i se inrosira si o ridica.
- Imi arati, te rog, ce sa fac cu ea?

Ii analiza fetei fiecare miscare in parte cu atentie, usor uimit ca nu mai pusese mana pe-o tigare pana acum de reactiona asa. Bufnise intr-un raset usor silentios, luand bricheta din oala fetei, pentru el fiind de-ajuns doar sa-si intinda mana. Se intorse cu fata spre fata, intorcand bricheta.
-Pune tigarea intre buze, si trage din ea.
Spuse aprinzand bricheta, punand flacara la capatul tigarii, asteptand ca fata sa traga din ea si sa se aprinda. Daca reactionase atat de ciudat acum, atunci sigur se va ineca din prima cand va simti fumul in gura.

Incuviinta din cap, uitandu-se oarecum intimidata la tigara.
Pana atunci, i se interzisese cu strictete sa nu atinga, miroasa, nici macar sa priveasca o tigara, sa nu inspire si nici macar sa nu stea in fum. Ce absurd, ce absurd!

Stranse tigara intre doua degete, suprapundandu-le din greseala. Potrivi pozitia tigarii cu cealalta mana si o duse usor la buze, inchizand ochii si, cu hotarare, tragand din tigara.
Gatul o ustura brusc si isi simti pieptul pulsand aproape dureros. Scapa tigara din mana si fumul se risipi intr-o tuse seaca, agresiva. O durea. Ce porcarie! Cum sa se putea asa ceva? Nu, nu trebuia.

Si-a lipit fruntea de bratul scaunului, tusind, cautand cu o mana tigara aprinsa si apasandu-si pieptul cu cealalta. Nu intelegea senzatia aceea, nu intelegea de ce era asa; nu vazuse pe nimeni patind asa. Ce porcarie, ce porcarie! Simtea ca tusea se domoleste si ochii ii lacrimau usor. A ridicat tigara care se stinsese.
Si-a fortat vocea aproape sugrumata.

- Nu asa se face, nu?

Dadu negativ din cap cand vazu ca fata se inecase instantaneu cu fumul de tigare. Era si normal, nu mai fumase in viata ei si habar n-avea cum sa traga corect. Asa patise si el prima data cand fumase, insa cu timpul te invatai. Insa el nu vroia ca fata sa se invete cu tigarea. Nu-i statea deloc bine unei domnisoare asa finute ca ea sa fumeze, iar hainele ei sa miroasa urat. Ii lua tigarea din mana dupa ce si-o stinse pe a lui, astfel incheind acea poveste cu fumatul. Si-o aprinse el, tragand puternic fumul in plamani, eliberandu-l brutal, ca de fiecare data.
-Aproape. Insa e normal ca te-ai inecat cu fum, e prima data cand tragi. Oricum, renunta de pe-acum. Ti-am spus, fumatul nu e sanatos si in plus nu da bine ca o fata draguta ca tine sa fumeze. Iti vei strica tenul ca de portelan si e pacat.
Spuse cu un ton cat se poate de calm, privind inainte ganditor. Ochii lui continuau sa-i straluceasca de parca ar fi fost o stafie, si nu o fiinta vie, insa pe el nu-l deranja chiar deloc.

Incuviinta doar din cap, vlaguita.

Doar o tuse si isi simtea mainile tremurand.
Poate se concentrase prea tare, se speriase sau asa ceva; psihicul ei avea mereu urmari fizice dubioase. Se indeparta usor de bratul scaunului, sprijindu-se in palme. Tremurul ii facea faldurile manecilor sa se indoaie in tot felul de umbre subtiri, fine.

Fusese mereu mult prea sensibila fizic. Inca de cand se nascuse, inca de cand incepuse totul; nu avusese voie nici macar sa mearga la scoala, si fusese furioasa. Voia sa mearga cu fratele ei.
Imaginea lui ii reveni in memorie si ofta. Nu, nu era momentul.

S-a intins pe podea, ghemuindu-se usor. Era tare si racoroasa, placuta, si lumina lunii pe obrazul ei era atat de linistitoare.
Acolo, ar fi vrut sa doarma.