Praf de dimineata

Ni se soptea numele ritmat, in parte, intr'un continuu ecou ce'mi ajunsese la tample. Ma aplecasem fara sa vreau, ma zdruncina, ma agita si'mi accelera bataile nimii.
-Liz?
Alb-negru-reveni. Bis.

Am strano mai tare incercand sa ma pastreze calma. Imi era frig, atat de frig.
-Mabi-woby-wazaby, o sa fie bine, nu murim, se joaca cu noi stai calma. Urmaream formele aburinde, e urmaream si ma infioram. Erat...erau inspaimantatoare.

Se misca ceva, un scaun, la inceput vibra, apoi se indrepta spre noi parca aruncat special in a ne plesni si mobiliza.
M'am ales cu un spatar in cap, insa era vag.
M'am tarait pana la iesire:
-Liz, ridica, sa iesim de'aici, afara paote va fi mai bine!

Am mers pe coate, m-am tarat cu greu pana la iesire simtind fiori reci, speram sa ajung insa cand sa ies usa se tranti
-Tu nu!
"Rahat!" aproape ca scapasem m-am intors spre icnapere lipindu-ma de usa
"Si-acum?"

La naiba, eram separate de o usa nenorocita, eu reuisesem sa ies. Puteam sa plec poate, insa nu puteam s'o las pe Liz acolo. Ma ridicasem, stateam in genunchi si urlam neputincioasa dupa ea. Parca ne despartea metal, nu auzeam nimic, lemnul era mai dur ca niciodata. Ma curpinsese o ameteala, simteam ca n'o mai pot tine multa intr'un astfel de stil. Cadeam pe usa, dadeam cu capul de ea si zbieram neincetat.

Am icnhis ochii incercand sa simt disperata de dupa usa. Gafaiam dar eram calma. am inchis ochii lipindu-mi crestetul de lemn.
-Hei rozo, calmeazate..ma auzi?incercam sa zambesc desii era cald..atat de cald.

Ma linistisem brusc, intinsa pe jos, lata, insa cu capul spre usa, auzindu'i vocea:
-Drace, cum naiba facem, acum e mai greu. Incearca sa spargi geamul.
Inchisesem ochii, lasandu'mi restul simturilor sa preia si parte a vazului. Vorbeam totusi normal, pendulam intr'un mod mai bizar decat inainte, pe cat de agitata eram, pe atat de bine acceptam situatia.
Ma ridicasem zvarcolindu'ma, iar apoi lipindu'ma de usa sceptica.

-Roza gri ce esti, daca mor..nu uita sa ma ingrop in "Saint Marry", altfel vin sa te bantui clar? Incercam sa rad, sa-i arat ca sunt langa ea, vie. Imi inchisesem ochii ma puteam calma usor asa. Am icneput sa fredonez o melodie...trebuia sa cant..sa-mi revin.

Ce moment de'a fredona, insa suna atat de bine. O stiam, cunosteam versurile, linia melodica... deschisesem gura facand acelasi lucru, miscand din buzele cu rujul intins, accentuand momentele importante prin schimbari in dulceag ale vocii, si infingandu'mi unghiile in propriile'mi haine. Sincronizarea parea a fi perfecta, lipsea pianul, clapele solistei ce se apasau singure, era un videoclip mai horror, insa ce brusc devenii realitate.
In stanga, un pian prafuit, ce trancanea de zori, cantam in cor cu o..fantoma.
Cantam, dar suna bine, asemanator sau paote chiar mai bun cu originalul.
Versurile se potriveau, probabil acesta fiind motivul pentru care nimicul canta.

-Se pare ca nu suntem singurele care asculta epica, am chicotit incercand sa inteleg ce vrea, sa se joace? Sa nu se mai simta singura? Sau doar sa ne lase sa ne odihnim pentru a doua tura de groaza? Oare...

Ultima clapa fu atinsa, disparu pianul, asteptam 'deznodamantul', dar nu se intampla nimic...pentru moment.
-Ceva imi spune c'am trezit amintiri.
Pufaisem, cine stie...

-Zau? Am inceput sa rad gutural intr-un acces de pura nebunie.
-Crezi ca scap vie de aici? Continiuam sa respir, daca ma calmam respiram mai putin si-aveam mai mult aer. Aer sfant aer, nimic de spus intr-un final glorios.

-Cu putin noroc.
Ma ridicasem cu spatele si trupul dezechilibrat. Ciudat, aveam o fereastra la cativa pasi departare, insa imi era teama, simteam ca daca o deschid si privesc prin ea o sa ma arunce, picand de la o lunga inaltime, parea ca durata unui infinit. Desi usor renuntasem la ideea ca vom iesi tefere de'aici, nu vroiam sa'mi vad sfarsitul pe trotuar, stiam ca cel putin cu mana'n ghips voi pleca.

-Mab...mai stii cand ma inchideai in camera mea ca sa nu mai beau si sa bag antiodepresive dupa? Am inceput sa rad intr-o incercare anorexica de`a amuza situatia. Cu adevarat, eu nu mai aveam aer acolo si cu atat mai putin nu cred ca as mai rezista mult.

-Iar cand iti reveneai nu ma lasai sa intru.
O spusesem razand, momentul perfect de a depana amintiri. Vroiam mai mult ca niciodata sa ii simt mirosul de tigari scumpe, tigari tinute cu cautaturi ce'i atingeau invelisul subtire. Mucurile aruncate pe care trebuia mereu sa i le strang,cenusa lor pe bratul canapelei, aerul, modul cum fumegau pe buza scrumierei.

-Ce rahat! Stii, am senzatia ca nu vom murii aici, nu cred ca vom muri, nu permit sa mor si nici tie nu iti permit, am ras si mi-am troznit gatul. M-am ridicat privind in jus
-Mabel, indeparteaza-te de usa. Mi-am zambit si m-am uitat la bratara de la profesor.
"Bine, sa vedem de ce anume esti in stare"

Ma departasem recapatandu'mi increderea si asteptand deschiderea usii.
"Nu, nu cred ca vom iesi...sigur vom iesi!"
O spusesem auzind vagi sunete dincolo de usa si peretii ce ne desparteau.

Am privit semnele reusind cu un chin supra omenesc, din cauza neuronilor mei pierduti in numar excesiv, sa citesc incantatia. Mi-am simtit mana arzand, puteam sa-moi vad iar energia albastra deslantuindu-se.
"Buun, sa ne jucam" am zambit si-am atins usa, se misca, parca tremura, parca era cineva care tocmai fusese ars de bricheta si tremura de usturimi. Am mai atinso o data si inca o data si-apoi am lovito privind cum se deschide.
Am iesit.

-I..impresionant.
O spusesem buimaca, ce naiba? Un SF expirat, un posibil roman cu un sfarsit tragic si multe confesiuni, o comedie banala, sau un joc de'a v'ati ascunelea ce urma sa porneasca?
-Inainte.
Indicasem printr'o ridicare a mainii o usa intredeschisa.

Am scuturat mana privind cum focul albastru, vazut doar de mine, se stingea usor, putin cate putin.
"Minunile nu tin nici macar o ora la mine, ha?" am zambit urmando.
-Deci scumpo, mai vrei sa dormi singura la noapte?

-Cred ca vreo doi ani de'acum in colo, am sa te sacai mai mult decat am facut'o pana acum.
Eram cu ochii in patru, impinsesem usa, era aproape lipita de podea, parea veche si nedeschisa de ceva timp. Suna oribil, scartaia si ma'ntepasem cu o aschie.

-Sa nu-ti omopri manechiura scumpo, am ras incercand sa ma pastrez in forma pentru ce avea sa urmeze. Si totusi am privit cum usa a inceput sa se deschida tot mai repede, am traso pe mabel langa mine si-am ridicat bratul. Nu era nimic, probabil inertia.
-Citand o amica.." cri, cri, cri..." radeam pentru ca nu era nimic, haide Mab

-Dupa tine.
O spusesem cam sadic, vazand miscari ale unui brat aproape transparent ce cobora si tot urca acerb cu un cutit si sange pe podea.
-Inainte, inapoi?!

-Nu vom pati nimic, haide, am zambit prinzando de mana, coboram incet scarile, fara teama privind cum breatul se misca cand in fata cand in spate. Am trecut pe langa el, asigurandu-ma ca raman totusi in urma Mabelei in momentul cand am trecut.

-Deci daca nu ne speriem nu patim nimic?
O spusem printre dinti, cand tocmai trecusem pe langa brat. Parea hazliu la un moment dat, cu toata ambalarea noastra ce se transforma brusc in nimic. O cautam pe Liz tragand cu ochii in spate timid.