Breathe

Se plimba pe hol, cautand camera Francescai, auzind-o pe Perdition cum paseste incet si parca nu voia sa fie detectata in spatele lui.
- Perdition, spuse Lee razand usor,  ce dumnezeu faci? Nu ne ascundem de nimeni!
~ ... pai nu vreau sa pasesc cu chestiile astea cu talpa tare si sa trezesc lumea p-aci!
- Oh, taci din gura si nu te mai prostii!
Cautase pana cand gasi camera  Francescai, sau cel putin asa spera el, si apasa tare pe clanta si intra incet in camera. Isi bagase intai capul, uitandu-se stanga - dreapta, si dupa isi baga tot corpul, tarand-o pe Perdition dupa el.
~ Pf, Lee! spuse Perdition soptit, parca tipand la el.
Lee rase si dadu din cap.
- Uhm, Francesca?

Clayron se ridicp de pe fotoliul pe care obișnuia Ash să ste să o privească când dormea. Îi făcu semn lui  Lee să facă liniște, punându-și un deget pe buze apoi își luă haiana pe mână și ieși pe lângă el.
Francesca dormea chircită pe pat, un somn adânc cu respirații profunde. Pieptul se ridica în sus și jos cu mișcări prelungi, uneori mai alert când gemea și se agita în somn ca mai apoi să cadă iar într-un somn adânc și liniștit. Clayron îi scoase ploverul crem și mulat de pe ea, lăsând-o efectiv în sutien și blugi și acoperită cu o pilotă. Fata începu brusc să se agite, mișcându-se spasmotiv. Prinse cearceaful de deasupra capului, căci era mai mult în centrul patului, și trase violent de el, de parcă se agăța cu disperare, rupându-l. Gemu ceva inteligibil despre porți și jobene, despre apă, despre înec. Țipă scurt apoi se relaxă dintr-o dată începând să respire liniștit.

Lee se speriase un pic, dupa care ii veni sa rada, si incercand sa se controleze se asezase pe scaunul de langa patul Francescai, facandu-i semn si lui Perdition sa stea jos.
Cei doi, vorbira soptind.
~ Lee, esti siiigur ca e ok?
- Si pe mine m-a speriat un pic, sa fiu sincer, dar devenise amuzant cat de subit s-a oprit.
~ Drept ii. spuse Perdition, chicotind usor.
Amandoi se mai uitau din cand in cand la Francesca cum dormeau si Lee zambise mereu cand facu asta.

Respirația alertă începu iar de nicăeri. Se încordă brusc de spate ridicându-se practic din tălpi, înfigându-și  unghiile omoplați și degetele în cearceaf sfâșâindu-l de tot. Țipă tare, îndelung apoi se ridică la fel de brusc în capul oaselor, ținându-se de piept și gâfâind. Părul îi atârna peste față lăsându-i doar buzele și vârful nasului la vedere printre bucle. Amețită toată de presiunea din cap se trânti la loc pe pat și-și puse pumnii peste ochi, strângându-și buzele într-un ușor muget. Instinctiv strigă după Ash, cu o voce răgușită arsă de usturimea gâtului. Ash nu era acolo în schimb simții prezență în cameră se ănfioră și strânse ochii. Se trase pe palme ridicându-se și privii în jur,  deși vedea cam în ceață.

Lee tresari si se asezase langa Francesca, prinzand-o de fata, vorbind un pic mai tare cu ea ca sa o motiveze sa-si ia mintile de unde o fi si sa revina la realitate.
- Francesca, e totul bine. Sunt Lee si e si Perdition cu mine. Esti in siguranta! spuse Lee, mangaind-o pe Francesca pe fata.
Perdition statu pe scaun in tot timpul acesta si-si aprinse inca o tigara, uitandu-se cu o spranceana ridicata la Lee si la Francesca.
~ O sa-si revina micuta ta prietena?

Francesca se recă pe ochi adormită, trasnpirată. Era trează și conștientă, din primul moment în care se ridicase în fund și totuși, ăi era greu să înțeleagă ce se întâmplă. Starea neplăcută provocată de coșmar, migrenă, usturime de gât și nări, durere musculară, usturime de ochi. Oftă prelungă și își trase capul mai în spate, nelăsându-l pe Lee să se apropie mai tare de ea. Își mișcă nasul, adulmecând ușor aerul. Era cafea caldă în casă.
-Bună și ție...zise în cele din urmă și-și lăsă capul în jos, pe o parte, încercând să evite privirea lui Lee, dădu pătura la o parte și puse picioarele goale pe parchetul rece, un fior puternic cuprinzând-o din tălpi până în umeri. Se ridică în tăcere și se duse la bucătărie, destul de rapid își puse cafea în cana apoi se așeză amețită pe scaun. Îl evitase pe Lee de la chestia cu barul, nici pastile de migrenă nu-și mai luase. Prefera să vomite și să geamă de durere până își revenea decât să mearga în cabinet. Se lipii de zidul rece și abea atunci realiză ca e în sutien.
„Să mă” oftă profund și își aprinse o țigară. Închise ochii, ura modul în care îi pulsa imaginea

Lee se ridicase si se duse dupa ea, sperand sa se calmeze si sa poata vorbii, facandu-i semn lui Perdition sa stea aici. Perdition dadu din cap si se facu comoda pe scaun, continuand sa fumeze din tigara.
Ajuns in bucatarie, Lee o vede pe  Francesca sprijinita de peretele rece, in sutien, si isi dadu geaca jos, oferindu-i geaca ei, ca sa nu ii fie rece cat sta sprijinita de perete.
- Stii, nu e bine pentru plamani sa stai cu spatele gol pe perete. Poftim, ia de aici, pune-ti geaca in spate si stai dupa asa cat vrei tu.
Facu o mica pauza si-si trase respiratia.
- Cum te simti? Esti mai bine ca inainte sau tot asa de rau? Erai cam in ultimul hai, afara, in depozit.

Luă geaca tăcută, nu voia să se lupte cu el. Își trase geaca peste umeri, acoperindu-li bustul cu genunchii și antebrațele. Din neatenție își arse un fir sau două de păr cu jarul țigării, înjură ușor printre dinți și depărtă țigara de față. Luă o gură de cafea și deschise surprinsă ochii.
-A fost Clayron aici? întrebă în cele din urmă privind în orice direcție numai înspre a lui Lee nu, chinuindu-se să treacă cu privirea pe lângă el.

Lee zambi cand accepta geaca si se sprijini de tocul usii, aprinzandu-si si el o tigara.
- Da. De fapt, Clayron te-a adus aici. Eu am ramas la depozit cu Ash si cu Perdition si am rezolvat ceva treburi, si am venit sa vad ce faci si daca esti bine. Daca ai nevoie de ceva sau ai vreo durere fizica, imi poti spune.. stii.. doar nu sunt medicul acestei institutii degeaba. spuse Lee, zambind, dand usor din cap, dupa care trase un fum de tigara si isi scoase capul pe usa sa vada de Perdition, care statea ca o lalaie sprijinita de pervazul geamului si se uita pe geam in timp ce fuma.

Pisica de fum lăsată de Ash în camera ei se apropie de ea și se frecă de picioarele ei torcând. Simții vinovăția până în adâncul stomacului. Oftă printre buze și își întoarse privirea spre geam. I se părea amuzant cum numai ea și Ash știau sau vedeau acea pisica, începea să creadă ca e o halucinație indusa.
-Nu îmi amintesc de nici un depozit. De ce ai venit?
trânti în cele din urmă derutată. Visul încă o chinuia, ochii zbătândui-se în globul ocular.

Lee ridicase din spranceana si muscase din filtrul tigarii la auzul cuvintelor ei. 
- Ti-am zis, si daca am omis s-o zic, cred ca era evident. Am venit sa vad ce esti si cum esti.
Trase un fum din tigara muscata si stranse ochii, deoarece ii intrase fum in ochi.
- Nu iti amintesti absolut nimic din ce s-a intamplat cand ai fost in padure cu Ash?

Clătină absentă din cap. Se ridică de pe scaun după ce stinse țigara și luă cafeaua în mână.
-Nu, sunt bine, dacă doar pentru asta ai venit poți să pleci, zise scurt și se strecură pe sub mâna lui chinuindu-se să nu-l atingă. Se blocă puțin în ușă când dădu cu privirea de fata ciudată. Împiertri o secundă simțind un nod în gât.
-Bună
îngăimă abea auzit apoi se întoarse rapid în dormitor și trânti ușa în urma ei.

Perdition dadu din cap si cuvanta si ea ceva p-acolo
~ Buna... cred?
Lee o urmase pe Francesca si batu in usa
- Francesca, doar vreau sa vorbesc cu tine sa vad cum esti. Nu fac nimic altceva. Nu am venit aici pentru nimic. Am venit aici doar sa vad cum esti si daca esti bine.
Oftase si mai batu o data in usa.

Deschise ușa și strecură geaca prin ea, aruncând-o direct pe el apoi închise ușa imediat, nedându-i timp de nimic altceva. Se urcă în mijlocul patului făcându-se ghem. Își lăsă fruntea pe genunchi. Avea senzația că toată camera era acaparată de umbre negre, ascuțite ce se îndreptau nervoase către ea Înghiții în sec și strînse ochii.
-PLEACĂ!
Zise în cele din urmă și-și strânse dinții pe interiorul buzei
„Lasă-mă singură cu nebunia mea, cum ar trebui să fiu” își zise înainte să-i picure câteva lacrimi tacite din colțurile ochiilor. Își lăsă fruntea în genunchi și își închise ochii.

Luase geaca si o sprijnii de un umar.
- Francesca... nu incerca sa te inchizi singura, in tine. Nu este bine. Cu totii avem nevoie sa ne ajutam unul pe celalalt aici. De ce refuzi ajutorul?
Spuse Lee, oftand.
Perdition nici macar nu se clintea de pe loc. Isi aprinse alta tigara si incepu sa o fumeze, dupa care incepuse sa se joace cu o pasare care tocmai se asezase la geam, langa Perdition.

-Pentru că nu am nevoie de ajutor, am nevoie să...se opri brusc și se trânti pe spate pe pat, zgomotos cu o bufnitură. Își acoperi fața cu ambele mâini, simțea că o să fie strivită de cameră. Întinse mâna pe noptieră întrebându-se dacă Ash îi găsise chiar toate  micile „plăceri”, căută sub câteva cărti și-și găsi cuțitul mic de argint cu lama minusculă. Descse micul bricegut și-și făcu o tăietură mică peste venă, nu mare dar adâncă, Își lăsă mâna moale, peste pat, cuțitul se  rostogoli și pică pe podea. Se simțea bine, parcă umbrele se retrăgeau. Închise ochii.
-Să dispar, pleacă acum.

Apasase pe clanta si vazu ca usa e deschisa. Intra in camera si o vazu pe Francesca, pe pat, cu o taietura pe mana.
- Francesca, ce dumnezeu faci?! spuse Lee, infuriat, apropiindu-se de ea.
O prinse de mana si isi trecut palma peste taietura ei, vindecandu-i rana. Se uita la ea cu parere de rau pentru biata fiinta si pentru toata suferinta de pe capu iei, si ii luase capul in palmele lui, privind-o in ochii inchisi.
- Francesca, aici exista oameni carora le pasa de tine si care vor ca tu sa fii bine. De ce incerci sa ii alungi?

Își trase mâna amețită când realiză că usturimea și pulsațiile disparură. Deschise ochii și privii rana dispăruta. Își trase violent mâna dintr-a lui și mugi supărată. Își puse mâinile peste tâmple trăgând  de păr tare, smulgând câteva șuvițe.
-Nu, nu iar...zise nervoasă și căută din priviri cuțitul. Sări pe jos și-l apucă cu toată palma apoi se trase. Din două mișcpri îl puse pe gât direct pe carotidă și apăsă puțin privindu-l direct în ochi pe Lee.
-Pese? Ție? Ha, ieși sau îți promit că te colorez în roșu. IEȘI!

Lee ranji si isi dadu ochii peste cap, privind-o intimidant in ochi. 
"Perdition, ai face bine sa-ti misti cadavrul aici si s-o opresti pe nebuna asta sa nu se sinucida"
- Francesca, calmeaza-te... putem vorbi.. nu apucase sa spuna tot, ca fuse intrerupt de Perdition care intrase in camera, si vazand-o pe Francesca cu cutitul la gat, i-l smulse din mana si il stranse in pumn pana cand il facu o bila de metal. 
Lee se ridica si se apropiase usor de Francesca.
- Ai de gand sa intelegi ca nici eu nici Perdition nu iti vrem raul? Vreau sa iti fie bine, Francesca. Imi pasa de tine.

Țipă speriată și sări în sus ca arsa, se lipii de perete și-și puse mâna peste tâmple. Ochii îi ieșiră de tot din orbite de frică.
-Ieșiți din casă, capul meu de oriunde a-ți fi!

Zise în cele din urmă și se lăsă să se scurgă pe perete. Înghiții în sec speriată. Nu mai înțelegea ce și cum. Acum câteva minuțele era în bucătărie, destul de calmă și-acum sf în camera ei. Scutură nervoasă capul încercând parcă să facă totul să dispară, lovindu-se cu tâmpla de perete în proces. Se opri la fel de brusc și privii în cameră. Erau încă acolo. Se enervă și se ridică, sări direct cu mâinile în pieptul lui Lee încercând să-l împingă.
-Pleacă! mugii și îl mai lovi de câteva ori cu pumnii mici în piept înainte să se oprească și să pice efectiv în genunchi plângând.

Lee ii facu semn lui Perdition sa plece inapoi in camera si o luase in brate pe Francesca, ignorand loviturile si smuciturile ei.
- Francesca! Revino-ti! Nimic nu este rau aici! Suntem toti bine si suntem toti prieteni! ii puse mana pe cap si se concentrase sa-i vorbeasca in interior, incercand sa-i blocheze toate gandurile si sunetele nebunesti ce le auzea ea in cap.
- Haide, Francesca. Stiu ca poti. Revino-ti.

Francesca înghiții în sec, zgomotos, de parcă ar fi asistat pe viu ori la grotescul absolut ori ar fi fost, pe moment față-n față cu inamicul pe front. Mâinile deveniră moi, ca și picioarele de altfel. Se îndepărtă ușor, lent, precaut de Lee și se așeză pe marginea patului. Se blestemă câteva secunde în sinea ei. Simțea ca o ia cu totul pe câmpii, nu mai putea distinge așa ușor o halucinație de realitate, nu în prezența lui. Se chinuia să rămână conștientă că nimeni pe lume nu poate vindeca hocus-pocus rănile, dar mintea pute induce senzația de durere atât de plăcută. Că nimeni pe lumea asta nu putea să transforme un cuțit într-o materie aformă de metal și, mai presus de toate, că absolut nimeni pe lume nu-i putea lua controlul asupra corpului și propiilor decizii. Inspiră adânc și-și spirjinii tâmplele pe degetel albe, lungi și cadaveric de reci. Un tremur ușor de frică și frig îi străbătu tot trupul. Se lăsă grea, punându-li coatele pe genunchi într-o încercare de a se susține pe ea însăși în capul oaselor. Întredeschise ochii și privii camera, pe Lee, ușa, prin jocul umbrelor aruncate de genele lungi și șuvițele de păr răvășite. Deschiderea câmpului vizual alterna cu fiecare clipitură, sau închidere lenesă de ochi. Oftă prelung. Încerca să înțeleagă, să proceseze realitatea.
„Cum ar trebui să mai înțeleg? Mi s-a dus pe...autocontrolul. Ce mama naibii. Ieri îmi puteam da seama, azi...defapt de ceva vreme nu mai înțeleg dacă visez cu ochii deschiși sau m-am teleportat, prin absurd, într-o lume neumană care imită perfect pământul.
Care pământ? S-a zguduit și-a dispărut de tot de sub picioarele mele”
Se lăsă să cadă lent pe spate. Expiră tot aerul din plămâni când omoplații se loviră de salteaua moale a patului, iar părul îi acoperii fața cu totul, de parcă ar fi fost un voal negreu. Oftă prelung și-și scărpină cu podul palmei vârful nasului gâdilat de câteva fire de păr.
Simțea că se scurge cu totul prin picioarele plasate încă pe podea. Se moleșise de tot.
-De ce nu poți pur și simplu să dispari? Jur, te-am evitat atât de lejer. Nici migrenele, nici nimic nu m-au făcut să vin după calmantele alea nenorocite și te trezești tu, ca cea mai nouă floricuță să răsari la mine-n apartament și să mă dai peste cap. Măcar ai bunul simț și pleacă atunci când îți cer.
Își trecu palmele peste gât, strângându-l ușor, un atuo-masaj, apoi își trecu lent degetele lungi peste clavicule, cobitura sânilor și se oprii, acoperindu-și pieptul protejat doar de sutien, cu antebrațele. Realiză de unde tremurul de frig, era încă doar în nenorocitul de sutien roșu, din satin cu dantelă. Oftă prelung și deschise ochii, căutând să-și distragă atenția. Își analiză firele de păr de pe ochi, perspectiva imagistică din față apoi clipii iar leneș.

Ofta, aproape dandu-si o palma peste fata si dadu ochii peste cap. Deja situatia ii se parea oarecum enervanta si penibila in acelasi timp. Nu stia cum sa o faca pe Francesca sa revina la realitate. Tot ce se intampla nu era minciuni pe aici. Perdition e cat de adevarata se poate, la fel sunt si demonii si nephilimul din mine. Cu cat isi dadea seama mai repede de asta cu atat putea sa ne fie mai usor sa o protejam si, poate ca si ei i-ar fi mai usor sa se protejeze.
- Nu poti pur si simplu sa te tai si eu sa dispar. Nu poti sa te strangi de cap si sa urlii din toti plamanii tai si eu sa dispar. Francesca, ce e real nu dispare pentru ca vrem sau pentru ca ne dorim. Eu sunt pe cat se poate de real. Tot ce s-a intamplat de cand sunt aici e real.

Francesca îl ascultă atentă. Se oprii din respirat câteva secunde. Senzația stranie de reptilă alunecându-i pe piele, contractându-se pe ea, de parcă o măsura în mângâieli pentru a transforma în cină o străbătu din creștet până în tălpi. Se înfioră și-și trecu palmele de pianistă peste antebrațe și cot pentru a domolii frigul, teama și pielea de găină. Se ridică tăcută și se apropie de casetofonul cu cd player. Apăsă play și dădu volumul tare. Edvard Grieg-Solveg„s Song, având-o ca interpretă pe soprana Barbara Booney. Închise ochii, rămânând cu sprijinită de corpul de mobilă. Câteva clipe fu transportată într-o lume a ei, închisă și personală. Își trecu discret limba printre buze,  părând că savurează fiecare notă tactil și gustativ. Oftă prelung și întredeschise ochii. Părul tot pe față îi atârna, buclele lăsând să se vadă doar bucățele mici, aleatori și albe ale pometelui, nasului și buzelor, iar undeva din umbră îi sclipeau ochii maroniu-roșcat. Sclipirea omului rămas pierdut. Lumina care se stinge lent și chinuitor. Inspiră adânc și se îndreptă de spate. Șuvișele de păr se scurseră încet dinspre spate spre față, alintându-i pielea gâtului și-a pieptului, unduindu-se peste liniatura corpului ei și-a sâniilor, lăsând la iveală doar bareta de mijloc a sutienului și scobitura sânilor. Inspira și expira profund, pieptul ridicându-se mult. Oftă printre buzele-i tremurânde.
-Știu că ești aici, în realitate.
Zise în cele din urmă clipind leneș, anesteziată. Vocea îi era domoală, tremurată, joasă de parcă ar fi avut gâtul uscat. Se împinse de palme și încheieturi și se întoarse dintr-o semipiruetă spre el. Se propti cu scobitura de dinaintea fundului bombat pe cantul blatului din lemn de esență tare. Inspiră iar adânc. Părea obosită.
-Ce nu înțeleg eu e de ce. Până la urmă eu te-am evitat dar sunt sigură că nu din bunătate sau din „timp de gândire” nu ți-ai dat seama că lipsesc, cât din uitare absolută. Știi Lee? M-am săturat să nu contez. Să exist doar pentru refulări sau oameni plictisiți. Ieși te rog, acum.
Zise de parcă nu ar fi realizat că el îi spusese verde-n față că-i luase rana cu mâna și gagicuța lui îi făcuse argintăria o bilă amorfă. Tonul vocii era trist. O urmă de lacrimă îi scăpă din ochi. Închise ochii de parcă ar fi încercat să prindă lacrima înapoi în spatele ploapelor. Își lăsă iar capul pe spate, lăsându-și părul să o mângâie, lent, fir cu fir căzând pe spatele ei în timp ce urmărea fidel fiecare por și linie a corpului ei. Simții tensiunea din melodie cu tot trupul încordându-se brusc și începu să fredoneze în surdină.
-„The winter may pass and the spring disappear
The spring disappear
The summer too will vanish and then the year
And then the year”
 Șușotea mai mult, din când în când vocea auzindui-se puțin pe sub vocea puternică a sopranei. Avea un hârsâit de om abea trezit din somn, acru și proaspăt plâns în vocea abea auzită.

Isi muta privirea in jos si dadu din cap in timp ce ofta. Oftand, isi urcase inapoi privirea in ochii ei si isi duse mana pe incheietura ei unde fuse taietura. Inchise ochii si ofta iar, incercand sa gaseasca un mod de a-i explica prostutei de ce el a intarziat de fapt si toate cele. Nu avea oricum sa inteleaga ca noi am stat sa-l invocam pe unul dintre demoni si d-aia am intarziat atat, nu din uitare.
- Nu am venit mai repede deoarece eu, Ash si micuta mea "gagicuta", cum ai numit-o tu, am avut cateva treburi de discutat si de clarificat in legatura cu situatia in care ne aflam cu totii. Am fost acolo cand Clayron te-a luat si te-a dus in camera. Nu poti sa zici ca am uitat de tine. Am fost efectiv prinsi, toti 3, cu.. lucruri oarecum sensibile.