Raceala calda

1:27 a.m. Am intrat in bucatarie, felinarul din mana mea luminand slab. Vroiam o cana de lapte fierbinte, ca atunci cand eram copil, fiind aproape singurul lichid care ma reducea la somn. Nu concepeam ca cineva sa se mai plimbe prin o casa ca aceea la o astfel de ora, deci nu am mai verificat camera inainte de a impinge usa inaintea mea. Am luat laptele din frigider, apucandu-ma sa deschid sertarele si dulapurile in cautarea unui vas in care sa-l pot fierbe. Am soptit, pentru mine:
- Cata liniste...

Ca deobicei, Gabriel nu poate sa doarma. Cutreiera holurile in lung si in lat.. Inca nu reusise sa cunoasca casa cum ar fi vrut. Ajungand in dreptul bucatariei auzi zgomote : dulapuri care de deschideau.. oale care se ciocneau accidental.
A intrat cu o anumita gingasie..
-De ce o fata asa firava nu doarme la ora asta? A intrebat el destul de curios.. -Te pot ajuta cu ceva?

Am ramas nemiscata pret de cateva secunda. Vocea imi era necunoscuta, desi, pentru o secunda, sperasem ca Erszebet imi facea o vizita. Dar vocea era masculina... prea masculina chiar si pentru Lisette. M-am intors incet, putin incomodata, parul acoperindu-mi aproape in intregime obrajii. Nu vedeam decat o umbra a celui ce-mi vorbise, felinarul fiind prea indepartat de el ca sa ii pot observa trasaturile. Am inchis sertarul, renuntand la mica mea dorinta puierila, si m-am apropiat. Tot nu reuseam sa-l vad.
- Cu ce litera incepe numele tau?

Am scapat un chicot usor amuzat si am apasat pe intrerupator..
Camera se lumina si Gabriel reusi sa o vada mai bine pe fata...Era chiar mai firava decat isi imagina el.
A ramas sprijinit de tocul usii, cu mainile incrucisate pana cand intr-un sfarsit se hotari sa spuna ceva :
-Gabriel..Asta e numele meu.

Mi-am acoperit fata cu mainile in clipa in care Gabriel a aprins lumina. Becul, desi vechi si partial ars, avea o lumina portocalie energica si insuportabila. Parca simteam funda "rochiei de noapte" strangandu-ma de gat.
- Mi-ai stricat jocul... vroiam sa stiu doar prima litera! Vocea imi suna copilaros si dulce, asa cum intentionasem.
Mi-am indepartat mainile, incet, de ochi ridicandu-i curioasa asupra lui. Parul sau blond avea o tenta roscata in lumina, dar ghiceam nuanta aurie si placuta. Avea o figura eleganta, aproape feminina... ingamfata. Imi placea asta, dar ochii sai erau cei mai interesanti. Albastrul lor era deschis, albicios, dar nu rece asa cum ii aveau "reprezentantii" acestei culori. Aveau doar un aer aristocratic, lipsit de acea ura aparenta. "Intersant..." mi-am spus intr-un gand slab.

- Mi-ai stricat jocul... vroiam sa stiu doar prima litera!
Nu aveam nicio expresie pe fata. Am lasat-o sa zica ce avea de zis , in timp ce eu ii admiram fiecare particica din corp. Parea micuta pe langa mine, probabil chiar asa era..dar asta nu ma impiedica sa-i admir charmul, ba din potriva, vocea ei de copil si vestimentatia ei ii dadeau o aura aparte care ii innebuneste pe barbati.
-Scuze.. Nu ti-am retinut numele.. I-am spus apropiindu-ma putin de ea.

Mi-am aplecat capul pe umarul drept, ca si cum as fi incercat sa citesc un text scris invers. Am zambit, clipind rapid. Imi reluam rolul de papusa cu fiecare miscare pe care o faceam... ca de obicei!
- Depinde care dintre numele mele te intereseaza... cel folosit in general sau cel din nastere?
In mos normal, as fi raspuns simplu si sec, cu un chicot. Dar aveam chef de vorba, si asta nu era un lucru des intalnit la mine. Simteam breonul, perfect aranjat in timpul zilei, alunecandu-mi rebel pe frunte. Nu vroiam sa ma gandesc la felul jalnic in care aratam, ducand dorul rochiilor mele "renascentiste".

Imi amintea perfect de papusa surorii mele vitrege. Obisnuiam sa ma joc si eu cu ea atunci cand nu era Elena prin preajma.
-Ma intereseaza numele din nastere daca nu te deranjeaza. Am spus tragand de la masa doua scaune, unul l-am asezat in spatele ei si pe unul m-am asezat eu... Erau destul de apropiate, incat puteam sa o vad foarte bine pe fata.
-Arati ca vechea papusa a surorii mele. Am adaugat eu aranjandu-i elegant o suvita de par.

M-am asezat usor, impreunandu-mi mainile in poala. Ma asemanase cu o papusa, lucru care m-a incantat. Complimentul suprem. Am zambit doar, prinzandu-i mana. Vroiam sa simt caldura aceea, temperatura care imi devenise straina de la o vreme destul de indelungata.
- Multumesc... cat despre nume, nu este unul prea frumos. E lung si aiurit. Evangeline.
Sperasem, totusi, sa nu imi ceara numele acela. Era ciudat... neplacut. Nu-mi aducea aminte de nici o persoana, fie ea din istorie sau din familie, deci nu ma puteam asemana cu nimeni. Uram asta.

Observasem cu usurinta dezamagirea din glasul ei atunci cand si-a rostit numele.
-Evangeline e un nume frumos. I-am spus eu, privindu-mi instinctiv degetele care acum se aflau in mana ei. -Totusi.. Cum ti-ar placea sa-ti spun? Am adaugat aceasta intrebare dupa cateva secunde de tacere.. Momente in care imaginatia mea o luase razna.
Nu i-am dat drumul la mana. Avea corpul foarte rece, lucru care ma facea sa simt un fior aparte.

Mi-am aplecat privirea o secunda, gandindu-ma la intrebarea lui. Raspunsul ramasese, totusi, la fel de sec si enervant la intodeauna.
- Cum iti place mai mult. Evangeline, Shinku, e acelasi lucru.
Mi-am desprins, usor, mana de a lui. Sperasem, in zadar, ca macar putin din caldura lui se va lipi si de mine. Dar se parea ca eram blestemata cu acea raceala continua, cu pielea albita pentru todeauna. Era, deopotriva, un lucru bun in rolul pe care il jucam. Mi-am amintit brusc ce ceea ce-mi spusese mai devreme.
- Papusa surorii tale era frumoasa?
Papusile vechi erau, de regula, infioratoare si de neprivit datorita numeroaselor crapaturi pe care le primeau de-a lungul timpului sau, pur si simplu, distruse de umbra copilariei atat de sumbra pentru ele. Stiam asta din propria mea experienta.

M-am asezat usor pe scaunul de langa ea.. Nu stiam unde vrea sa ajunga cu papusa, sau daca avea vreun interes ascuns. Ma uram pentru ca nu puteam sa o citesc pe Shinku.. Era chiar ca o papusa.. Expresia rece nu te lasa sa treci mai departe.
-Papusa surorii mele era foarte frumoasa.. Nu pot sa-mi mai amintesc acum numele ei. Dar stiu ca obisnuiam si eu sa ma joc cu ea atunci cand Elena nu era prin preajma. De fapt.. Sa ma joc cu ea e mult spus.. Stateam ore intregi si o admiram.
Imi placea sa vorbesc despre copilaria mea.. Ma facea sa-mi arat o alta latura a personalitatii mele.

- Ma bucur. Eram curioasa daca m-ai asemanat cu o papusa frumoasa sau cu una urata... desi papusile greu pot fi chiar asa.
"Greu, daca sunt papusi... daca sunt oameni, extrem de usor". Am tresarit, aducandu-mi aminte de multitudinile de papusi pe care le aveam prizoniere prin camera cand eram mica. Le adoram pe toate si nu indrazneam sa le ating prea mult, in afara de pieptanat. Erau perfecte. Vroiam sa fiu lafel. Devenise o obsesie. Si nu imi reusea niciodata pe cat as fi vrut. "Sunt, totusi, om..." mi-am spus, simtind cum ma inmoi pe scaun. M-am lasat usor pe spate, incepand sa ma joc cu o suvita de par. Era indeajuns de scurt cat sa nu fie nevoie sa ma asez pe el.

Am zambit sec si cu o sclipire aparte in ochi i-am zis:
-Fiecare papusa e frumoasa in felul ei.
Nu stiam exact ce o sa inteleaga ea din asta dar incercam din rasputeri sa gasesc o modalitate de a o face sa vorbeasca deschis despre gandurile ei.
-Totusi..de ce tocmai o papusa? Am intrebat-o eu curios si afisand o privirea patrunzatoare.

L-am privit, sustinandu-i privirea cateva secunde. Era o intrebare buna.
- Pentru ca sunt perfecte. Pot ascunde perfect orice. Sau poate pur si simplu pentru ca sunt obsedata.
Am tresarit, intristata. Dar era adevarul! M-am ridicat usor, luand felinarul de pe coltul bufetului. Lumanarea nu se topise de tot, spre fericirea mea, asa ca am aprins-o, dupa care l-am asezat in mijlocul mesei. M-am apropiat de intrerupatorul vechi, partial stricat, doar cat de ajung in el. L-am apasat grijulie, lumina stingandu-se dupa cateva palpaituri.
- Te deranjeaza daca las lumina asa?

Shinku stinse lumina.. Era mult mai bine acum. Deobicei puteam sa vorbesc mai degajat atata timp cat persoana din fata mea nu vedea fiecare gest pe care il fac.
-Nu ma deranjeaza catusi de putin. I-am spus zambind sincer.
De abea atunci bagasem de seama cat de superb era felinarul.. Fiecare detaliu te ducea cu gandul la ceva antic..
-Nu te supara..de unde il ai?

Mi-am reluat locul, tragandu-l mai aproape. Vroiam sa il pot vedea pe Gabriel, totusi.
- Nici nu mai stiu... cred ca dintr-un magazin cu antichitati, sau ceva asemanator.
Am mangaiat usor detaliile minuscule, cu motive rococo, de pe partea superioara a felinarului. Mi-am apropat mana de sticla care imprejmuia flacara, atingand-o. "Au... e fierbinte deja!" mi-am spus, privindu-mi mica suprafata arsa de pe deget. Se vedea ciudat in lumina, lafel ca tot restul lucrurilor. M-am uitat la Gabriel, incercand sa vad o schimbare datorata luminii.
- Ochii tai par gri de la lumina asta...

Eram neatent la ce spune.. Dar am inteles ca era ceva despre ochii mei asa ca i-am raspuns sec..
-Probabil.
Ii priveam degetul la care avea micuta pata rosie.. Era doar o bucatica de piele putin arsa, nimeni de care sa ne ingrijoram. Totusi un impuls m-a impins sa ma apropii , i-am prins mana in ale mele, sarutandu-i usor degetul.

Am chicotit incet, surprinsa de gest. Imi aducea aminte de ceva, si nu staim de ce anume. Buzele ii erau mai calde decat mainile, facandu-ma sa ma intreb daca toti oamenii normali sunt asa. Nu observasem niciodata in totalitate acest aspect. Sangele meu ii ramasese pe buze, asa ca l-am sters cu un deget. Era rece. Am oftat, soptind cu sfiala:
- Pielea mea e atat de rece... e neplacut?
Era o intrebare aiurita, copilaroasa, dar nu-mi pasa. Mi-am privit palmele, sangele oprindu-se in rana. M-am intors pe laterala, lipindu-mi mainile de spatarul scaunului si asezandu-l capul pe ele.

Dupa ce degetul ei atinse buza mea inferioara nu am mai avut glas sa-i raspund la intrebare. Oricum intrebarea ei mi se parea ca nu cere un raspuns gen 'da' sau 'nu' , raspunsuri mecanice care,daca te gandesti bine nu exprima nimic.
M-am ridicat usor, totusi m-am apropiat brusc de ea si am sarutat-o rapid.
Speram ca din asta sa inteleaga ca raspunsul era 'nu, nu era deloc neplacut faptul ca pielea ei era rece'.

A fost ceva atat de rapid si brusc, incat n-am reusit nici macar sa gandesc. A inceput si s-a terminat imediat. Buzele lui calde inca se simteau inca pe ale mele, lucru care mi s-a parut extrem de ciudat. L-am privit cu ochii mari, stralucitori. Dar nu puteam spune nimic, abia ma puteam misca. M-am sprijinit pe palme, asezandu-le pe marginile scaunului. Respiram greu, ca si cum as fi alergat. Obrajii mi se inroseau incet, simteam ca ametesc. Era ciudat. N-ar fi trebuit sa faca asta. Am inchis ochii usor, incercand sa nu cad cu scaun cu tot. Asa cum banuisem, simteam ca lesin.

Am ramas oarecum impietrit cand am vazut cum a reactionat fata. Fara sa stau pe ganduri am luat-o in brate stilul printesa si am inceput sa-i fac vant, miscandu-mi cu viteza mana inaintea buzelor ei.
-Poate nu a fost cea mai buna idea..
Am spus aproape in soapta, respirand si eu din ce in ce mai greu. In situatii ca acestea chiar nu stiam ce sa fac.

Am deschis ochii brusc, cu o privire vaga. Stiam ce aveam de facut. Mi-am lipit mainile de obrajii lui, caldura sa parca topindu-ma. L-am sarutat lung, cu buzele intredeschise. Imi varsam toata afectiunea stransa pentru atatea persoane, strangandu-l in brate. Mi-am desprins buzele de ale lui usor, lipindu-mi capul de pieptul lui.
- Putem sa o pastram asta ca pe o amintire? Sa uitam, aparent, ca s-a intamplat? Am inchis ochii, asteptand cu rasuflarea taiata un raspuns.

Cand si-a lipit buzele de ale mele i-am atins bland parul cu mana stanga, iar cu cea dreapta ii mangaiam usor gatul. A durat aproape o eternitate.. Poate chiar o placeam pe micuta asta..
Dupa ce s-a terminat totul si-a asezat elegant capul pe pieptul meu. Inima mea a luat-o razna si asteptam sa aud ce avea sa zica..
'-- Putem sa o pastram asta ca pe o amintire? Sa uitam, aparent, ca s-a intamplat?'
- De ce atata mister? Am intrebat-o pe un ton sec, inexpresiv.

Am oftat, inchizand ochii. Am preferat sa iau intrebarea sa ca pe un raspuns la cea pe care o pusesem inainte. Stiam ca vocea mea va fi tremuranda si inexpresiva, dar am hotarat sa o folosesc:
- Sa inteleg ca nu?
Nu m-am miscat, ascultand bataile inimii lui. Nu aveam un raspuns clar pentru intrebarea lui... era, pur si simplu, firea mea. Inexplicabil si sec, dar atat de adevarat.