Sala de muzica

Isi ascunde mirarea, asezandu-si mansetele de la incheieturi, pentru a fi sigur ca nu se vede tatuajul. Purta des acele mansete, caci directorul mereu se lua de el daca ii vedea tatuajul si cum se saturase de asta, la scoala mereu le avea la maini.
-Ea te-a invatat "Fur Elise"? Intreaba curios, dorind sa stie cat mai multe despre relatia dintre cei doi. Pana la urma era mama lui si dorea sa stie cat mai multe despre ea.

-Ea m-a invatat tot ce stiu. Cum sa cant cu pasiune, cum sa memorez zeci de partituri, cum sa apreciez muzica clasica si instrumentul ce este ca o prelungire a propiului suflet. M-a luat sub aripa ei protectoare de cand eram foarte mic si m-a invatat tot ce stie, tot ce stiu eu acum. Insa asta s-a intamplat cu mult timp in urma. ''Fur Elise'' a fost piesa ei preferata si mi-o canta foarte des, pana ce am invatat-o pe derost si am reusit s-o cant asa cum o canta si ea. Insa de ce esti atat de curios?
Intreba usor interesat de multimea li de intrebari atat de brusti, fara vre-o logica. Arunca chistocul de tigare, tinandu-si mainile in buzunare, continuand sa priveasca inainte. Cien stie, poate ca o va cauta pe profesoara lui si poate ii va face o vizita ca sa-si ceara scuze. Ce mandra ar fi daca i-ar spune ca s-a intors la dragostea lui pentru pian.

La ascultat atent, calm, privind tot timpul in fata. Era uimit ca mama lui i-a predat, iar el a ajuns sa-i fie lui profesor. Asta e un semn! E clar un semn! Se gandeste hotarat. El fiind superstitios vedea aceasta situatie un destin, in mintea lui el trebuia sa stea cat mai aproape de proful sau. Cand ii aude intrebarea cade pe ganduri. [i]Sa-i zic ca a fost mama mea? Daca ii zic ce am de pierdut? Daca nu ii zic ce castig?[/b] Se intreaba ganditor, hotarand apoi sa-i zic. Isi da mansetele jos, intorcandu-si mainile cu palmele in sus, pentru a-l lasa sa-i vada tatuajul.
-E mama mea. Zice calm.

Afirmatia facuta de pusti il facuse pe Andrew sa-si piarda respiratia, iar inima lui se opri. Il privi cu o oare-care uimire afisata, adevarata lui uimire fiind mult mai mare insa nu o arata. Ofta usor, inchizandu-si scurt ochii. Se lasa la un nivel cu el, privindu-i cu coada ochiului tatuajul de la incheietura mainii. Mama lui? Nu-i venea sa creada ca ajunsese sa fie profesorul fiului profesoarei ei. Ce situatie incurcata, si totusi fericita pentru el. Zambi vesel, satisfacut, aprinzandu-si o alta tigare.
-Inteleg. Deci pana la urma a avut copilul pe care si l-a dorit. Ma bucur pentru ea. Ce mai face? Ma gandeam sa o caut zilele astea si sa-i fac o vizita. Mi-e dor de ea si vreau sa-i cer si scuze neaaparat.

Cand il aude se intristeaza, ochii sclipindu-i, semn ca aproape plangea, dar isi infunda lacrimile, neputand sa planga in fata lui. Nu plangea in fata oricum, nu a unui necunoscut mai ales.
-Nu ai cum s-o cauti, degeaba o faci. Nu ai s-o gasesti, e moarta. Pentru ce vrei sa-ti ceri scuze? Intreaba privind in fata, in gol, amintirea mortii mamei lui incepand sa-i treaca prin fata ochilor.

Mari ochii involuntar cand ii auzi cuvintele, scapand tigarea dintre degete. Privea in fata, incercand sa isi dea seama daca asta nu era cumva un vis, un cosmar, insa era in zadar; era adevarat. Ochii i se umezira imediat, lacrimi curgand siroaie pe obrajii lui. Lasa un zambet ironic sa-i apara pe buze, aplecandu-si capul in fata. Moarta? Nu se putea, nu putea fi moarta, nu tocmai ea. Incerca sa se resemneze insa un regret ii apasa greu umerii.
-Inteleg... Imi pare rau, nu am vrut sa... Eu... vroiam sa-i spun cat de prost am fost ca nu am ascultat-o, sa-mi cer scuze ca am dezamagit-o insa... Cat de prost am fost.
Continua sa-si tina aplecat, incercand sa-si mascheze lacrimile. Socul suferit era prea mare pentru el.

Isi intoarce capul spre el, cand il aude vorbind, realizand ca plange. Ce inseamna mama pentru tine de plangi? Pune intrebarea in minte, neavand curaj sa o zica, fiindu-i frica de raspuns. Daca o iubea pe mama lui? Daca fusesera amanti? Dorea sa-si pastreze pura imaginea mamei sale, de aceea nu intreba. Il ia in brate, strangandu-l la pieptul lui, aruncandu-si tigara. Incepe sa-l mangaie pe par, asa cum ii facea lui mama sa, cand plangea.
-Sunt sigur ca mama nu a fost suparata pe tine si ca nu trebuie sa ii ceri scuze, dar daca vrei s-o faci, am o metoda pentru asta. Ii zice calm, avand in minte modul prin care se elibera si el. Mereu cand avea ceva pe suflet trebuia sa-i zica mamei lui, dar ea numai era, scria o scrisoare, o lega de un balon si il lasa sa zboare. Nu ii pasa unde ajunge, dar simtea ca astfel va ajunge acolo sus, la mama lui, iar ea va citi scrisoarea.

Se cuibari imediat la pieptul blondului cand acesta il lua in brate, lasandu-si corpul relaxat, ca de mort. O pierduse si pe ea... Ii era prea greu, il durea infernal insa trebuia sa reziste. Privea intr-un punct fix, lasand lacrimile sa curga in continuare fara a face ceva ca sa le opreasca, astfel descarcandu-se.
-Nu intelegi, nu poti intelege. Sigur e inca suparata pe mine ca am dezamagit-o dupa ce mi-a oferit atatea. Vezi tu, mama a murit cand aveam doar 3 ani si am fost crescut doar de tata. Tata era un betiv, afemeiat si ma lasa singur in casa cu zilele. Cand am inceput sa iau lectii de la ea, am fost atat de fericit. Vedeam in mama ta o propie mama, mama pe care o pierdusem. Ea stia ce era bine pentru mine si ma ingrijea, ah!, mi-a fost ca o adevarata mama iar eu am dezamagit-o! Nu am ascultat de ea si am plecat, lasand-o trista si suparata.
Spuse pe un ton melancolic, oftand adanc apoi. Isi inchise obosit ochii, gandindu-se la modul prin care ar putea sa-i spuna ca ii pare rau.
-Vreau sa stiu... cum sa-mi cer scuze?

Il asculta atent, bucuros ca a fost doar o astfel de relatie intre cei doi. Deci mama lui chiar era pura si cu suflet bun. Jesse era sigur ca mama sa nu era suparata, o cunostea mult prea bine, iar de Andrew ii vorbise si niciodata nu fusese suparat pe el, ci mandru, mandru ca a avut incredere in propriile instincte, indiferent de ce ii zicea mama, dar nu avea sa-i zica asta, nu acum. Il saruta pe frunte si se ridica in picioare, incepand sa se scotoceasca prin buzunare. Isi scoate carnetelul, pe care scria toate notitele, de la orele la care se ducea. Rupe o foaie si scoate si un pix, pe care i le da profului sau.
-Scrie aici tot ce vrei sa-i zici mamei. Ii zice in timp ce isi ia din buzunar un balon, pe care incepe sa-l umfle. Mereu avea baloane si ata la el, caci nu stia cand ii putea veni nevoia de a "vorbi" cu mama lui.

Isi indrepta privirea spre foaia si pixul intins, luandu-le din mana pustiului. Isi sterse lacrimile cu podul palmei, punand foaia pe picior, scriind: Imi cer scuze pentru ca nu te-am ascultat, si regret tot ce am facut si te-a suparat scumpa mama. Acum sunt bine, sunt fericit, si cant din nou la pian, sunt profesor de muzica clasica. Te iubesc mult, si mi-e dor de tine. Al tau fiu, Andrew. Dupa ce termina, impacheta foiaia, intinzandu-i-o lui Jesse, privind atent ceea ce facea, din ochii lui mai cazand cateva lacrimi. Oare se va bucura cand biletul va ajunge la ea, oare ii va ierta toate greselile si va fi mandra de ceea ce era acum? Spera din suflet sa se intample asa; nu vroia s-o stie trista acolo sus.
-Merci, iti raman dator.

A umflat balonul cat de mult a putut, avand grija sa nu-l sparga. Il leaga cu o ata, pentru a nu se desumfla, apoi ia scrisoarea de la proful sau, legand-o de ata. Ii intinde balonul, privindu-l in ochi.
-Acum da-i drumul. Va ajunge la mama. Zice aparandu-i un zambet pe buze, dar care a ramas pentru scurt timp, maxim cinci secunde, dupa care a disparut. Se aseaza in fund, aprinzandu-si alta tigara.
-Stii profule, mama e mandra de tine, ca ti-ai urmat visele, in ciuda a ce zicea. Niciodata nu a fost suparata sau dezagamagita. Cand vorbea de tine era mereu fericita si mandra, exact ca si cum erai fiul ei. Ii zice calm, dupa ce Andrew elibereaza balonul.

Se ridica in picioare, luand balonul intre maini. Il privi cu atentie cateva clipe, apoi il elibera, privindu-l cum zbura, cum se inalta din ce in ce mai mult. Vru sa zambeasca insa nu putut, lasandu-si capul in jos. Isi relua locul, aprinzandu-si si el o tigare, tragand brutal din ea, eliberand la fel fumul. Il privi pe blond cu coada ochiului atunci cand vorbise, schitand un mic zambet in coltul gurii.
-Mama ta a fost o femeie extraordinara. Niciodata nu am cunoscut pe cineva mai bun la suflet ca ea; un adevarat model. Ma bucur sa aud asta insa, daca nu i-as fi cerut scuze, mi-as fi blamat toata viata. E atat de greu sa pierzi pe cineva drag cand ai cea mai mare nevoie de el...
Spuse ultima parte mai mult pentru el, rezumandu-se apoi la a-si termina tigarea, incercand sa se calmeze.

A ramas tacut, continuand sa-si fumeze tigara, pana cand a simtit o arsura la degete. Si-a aruncat imediat tigara, intelegand ca o terminase. Incepe sa sufle, acolo unde s-a ars, pentru scurt timp, dupa care isi aprinde alta tigara. Proful sau avea dreptate, era greu, mai ales daca vedeai cum se stinge, daca iti murea in brate si te vedeai cum esti neputincios, in fata durerii sale, ca nu ai cum s-o salvezi. Dar cel mai greu era dupa, viata ce o duceai, fara acea persoana, invinuindu-te de moartea ei, stiind ca defapt, puteai sa o salvezi, dar nu ai incercat destul.

Isi lasa capul pe spate, durerea di suflet pe care o simtea nevrand sa treaca. Ilstrangea de suflet si nu il lasa in pace, il bantuia pana ce avea sa clacheze. Ofta adanc, ridicandu-se de jos, aruncandu-si tigarea, satul de ea. Privi inainte, pierdut intr-un punct fix, incercand sa-si puna gandurile in ordine dar nu prea reusi. Isi tinea mainile pe langa corp, miscandu-si usor degetele de parca ar fi cantat ''Fur Elise'', asta din instinct, fara sa fie constient de ce facea. Trebuia sa treaca peste, sa se gandeasca la ea asa cum si-o amintea: frumoasa si senina, buna si intelegatoare. Da, asa trebuia. Zambi calduros, amintirile cu ea fiind placute, incalzindu-i inima ca o stia acolo sus, unde era bine, decat in lumea asta cruda. Cerul se innora brusc, lasand picuri grele de ploaie sa cada pe corpul lui, udandu-i toate hainele, insa lui nu-i pasa.

Se lasa pe spate, intinzandu-se. Mainile si le duce sub ceafa, privind cerul, ce numai era asa de senin, norii se adunau incet, incet si era sigur ca va ploua, dar ii convenea. Simtea nevoia sa planga, nu-si mai putea stapani lacrimile pentru mult timp. Atunci cand incepe ploaia, tigara i se stinge si lacrimile ii izbucnesc. Se ridica in fund, lasandu-si capul in jos, ca lacrimile sa curga, ca picaturile de apa. Nu ii pasa ca se uda, gandul ii era doar la mama lui, care, sigur, nu ar fi fost de acord ca el sa stea in ploaie. Avea toate sansele sa raceasca, fiind sensibil din fire.

Isi indrepta privirea spre Jesse, observand ca si el plangea, oricat de mult s-ar fi ascuns. Isi inchise scurt ochii, ducandu-se in fata pustiului, mangaindu-i chipul fin, zambindu-i calduros, stergandu-i lacrimile.
-Nu mai plage, o vom intrista daca mai plangem. Gandeste-te ca e fericita acolo sus, ca e intr-un loc mai bun. Nu mai trebuie sa se chinuie aici si, intr-o zi, o vom revedea. Haide, vei raci.
Spuse dandu-si jos hanoracul ce-l purta, punandu-l peste umerii blondinului. Se ridica in picioare, intinzandu-i mana, asteptand sa i-o apuce si sa-l ajute sa se ridice. Se facea frig iar stropii se inmulteau, semn ca venea o adevarata furtuna. Orele si le anulase pe ziua de azi. Trebuia sa mearga sa se schimbe, si el si pustiul. Avea sa-l ia cu el in camera, caci elevilor le era interzis sa se duca in camerele lor la ora asta.

Il priveste trist, realizand ca nu era singur. Uitase de prezenta lui, pentru cateva clipe. Stramba din gura si se ridica singur in picioare, ignorandu-i mana. Isi da jos hanoracul de pe umeri si il inapoiaza, trecandu-si apoi mana pe la ochi, pentru a sterge lacrimile.
-N-am nevoie de ajutor, trebuie sa ma intorc la ore. Zice rece, coborand scarile, intrand inapoi in scoala. Daca nu ar fi aflat cine era mama lui, Andrew nu s-ar fi purtat asa cu Jesse. Se purta asa cu el doar pentru mama lui, nu pentru Jesse, iar asta nu putea suporta. Isi trage mansetele peste tatuaj, indreptandu-se spre laboratorul de chimie, unde isi avea ora.

Il privi uimit, neintelegand de ce se purta asa rece cu el. Il lasa totusi sa plece, lasandu-si trist privirea in jos. Era numai vina lui. Daca ar fi tacut din gura nu i-ar fi adus aminte de ea si nu l-ar fi intristat. Se indrepta spre scari, coborandu-le, indreptandu-se spre camera lui. Odata intrat acolo, isi schimba hainele, luandu-si pe el doar o pereche de pantaloni sport, largi, cu tur, ramanand in bustul gol. Se intinse in pat, incercand sa uite tot ce s-a intamplat, insa ii era greu. Ah, cat de mult simtea nevoia acum sa se drogheze din nou ca sa poata uita. Numai de la gandul asta corpul ii ardea, cerand acel drog ca sa intre in uitare. Se ridica din pat, apropiindu-se de un dulap. Il descuiase cu cheia, privind seringile subtiri si praful ce astepta preparat, nestiind sigur ce sa faca.

Asa cum credea, nu a rezistat mult la ora, dupa jumatate din aceasta si-a cerut voie la baie, dar, defapt, a iesit din scoala. Ploua cu galeata afara, dar nu avea ce face, plus ca in camere nu il lasau, din cauza politicii scolii. S-a asezat pe o banca din curtea scolii, inchizand ochii. Mai bine statea in ploaie, decat la ore, unde era mult mai plictisitor. Daca mama lui ar fi trait, s-ar fi suparat tare, pe faptul ca nu prea mergea la scoala, defapt, daca mama lui ar fi trait, el n-ar fi fost aici, ci inapoi la scoala lui, unde-i placea sa mearga, unde se intelegea cu toti si nu ducea lipsa de prieteni, iar orele nici nu erau plictisitoare.

Lua o seringa si un pachetel cu praf, lasand usile dulapului deschise. Le privi cu atentie, inchizandu-si obosit ochii. Acum chiar ca nu-i mai pasa de nimic. Tanjea dupa vechea lui viata, dupa timpurile cand se droga si nu-i pasa de ce era in jurul lui. Prepara praful, tragandu-l in siringa. Isi lipi spatele de peretele din fata usii, lasandu-si corpul sa alunece pana jos. Isi intinse picioarele, privindu-si mana, cautand o vena buna. Se lega deasupra venei cu un garou, tragand adanc aer in piept pentru a prinde curaj. La cat ser preparase, cu siguranta putea fi considerata o supradoza, insa nu-si facea griji. Nu-i pasa daca nu rezista. Isi injecta in vena solutia, strangand din ochi caci durea ingrozitor. Dupa ce pompase tot lichidul, desfacu garou, lipindu-si capul de perete, inchizandu-si ochii. Efectul drogului incepu sa se simta imediat, ametindu-l puternic.

S-a intins pe banca, relaxandu-se, cand simtea picaturile pe chipul sau. Gandul ii tot fugea la mama lui, la faptul ca mai bine nu-i spunea. Acum Andrew avea sa se comporte frumos doar pentru ca se simtea vinovat, pentru felul in care s-a purtat cu mama lui, nu pentru ca l-ar fi interesat Jesse. Maine avea inca o ora cu el, dar nu vroia sa se duca, defapt, poate nu se ducea la nicio ora. Incepea sa-l doara capul, semn ca racea. Chiar era sensibil. Ar fi trebuit sa se adaposteasca, dar l-a furat somnul, adormind pe banca, sub ploaie.

Nu si-ar fi imaginat ca serul preparat era cu mult peste ce putea indura organizmul sau. Se zbatea din rasputeri ca sa nu cada prada supradozei insa pana la urma obosise si cedase. Lesina imediat, corpul lui intrand in convulsii, simtindu-si inima cum o luase razna. Statuse asa pana cand femeia de servici il gasi, alarmandu-l imediat pe decan ce chema ambulanta. In camera sa erau acum tot felul de oameni ce vroiau sa-l ajute, eleve de-ale lui ce strigau si plangeau ca sa fie salvat insa nu-i pasa. Nu putea sa se trezeasca si nici vroia. Poate ca asa era mai bine, poate ca sa avea sa ajunga la ea, sa-i vorbeasca, s-o vada din nou si sa-si ceara personal scuze. In plus, lumea asta nu-i mai oferea nici o placere; ce rost mai avea sa ramana in ea?

A fost trezit de sunetul salvarii, ridicandu-se in fund. Curios din fire, urmareste salvarea, fiind atent pe cine vor transporta. Mareste ochii, cand observa ca era Andrew. Ii priveste atent chipul, scrasnind din dinti, dandu-si seama ca era o supradoza. Prietenii lui de dinainte obisnuiau sa faca asta, asa ca isi dadea seama cand cineva lua o supradoza. Ia un taxi, pana la spital, ajungand dupa salvare. Intreaba medicii de Andrew, afland ca a intrat in coma. Cere voie sa intre la el in salon si i se aproba. Se apropie de pat, privindu-l dezamagit.
-Asta e modul in care iti ceri scuze fata de mama?! Ma bucur ca nu te poate vedea! Esti o dezamagire, nu meriti sa-i fi fost elev! Zice rece.

Se lasa transportat la spital, neavand incotro. in fond doar era in stare sa auda tot, insa nu se putea trezi, nu putea sa reactioneze cumva. Cand doctorii sopteau in jurul lui cuvantul ''coma'', stia ca nu mai are de asteptat mult. Auzea aparatul ce anunta bataile inimii, iar in fundalul lui vocea blondinului. Il asculta cu atentie, acesta avand dreptate. Nu merita asta, nu merita nici macar sa se gandeasca la ea. Era un rebut de om si o stia. Se simtea vinovat, nenorocit, vrand ca viata lui sa inceteze. Lasa o lacrima sa i se prelinga in coltul ochiului drept, oprindu-si inima din a mai bate, vrand ca toate astea sa ia sfarsit cat mai repede, sa moara cat mai repede, sa ajuga la ea, ca apoi sa mearga in Iad.

Se uita la aparate, vazand ca ritmul inimii sale incepe sa incetineasca.
-Idiotule! Esti cel mai idiot profesor ce l-am avut vreodata! Asa tratezi tu amintirea mamei mele?! Mori?! Renunti asa de usor?! Lasule! Pana si mama a luptat mai mult ca tine cand a fost omorata! Iar tu cedezi! Perfect, murdareste mai tare imaginea mamei. Iti voi aduce flori pe mormant! Zice rece, pe un ton ridicat, aproape tipand, dupa care pleaca, nedorind sa fie in salon cand Andrew avea sa moara. Iesa din spital, aprinzandu-si o tigara, simtind cum o lacrima ii curge. De ce plangea?