Amintiri...

Stateam intinsa pe iarba in fata lacului. Ma jucam cu o floare rupandu-i petalele rosii si aruncandu-le pe apa fina a lacului. Aceasta reflecta cerul, un cer senin cu cativa nori albi, iar soarele se ascundea printre alti nori.

Cateva umbre ciudate incepura sa se desfasoare pe suprafata mată a lacului,capatand contur sub lumina puternica a soarelui.
In scurt timp umbrele se transformara intr-o barcuta din lemn alb,acoperita de un paravan din matase fina,rosiatica.

Priveam sc ena cu ochii intredeschisi. Parea...atat de real. Clipeam din ce in ce mai rar ca sa vad mai bine. Miscarile barcii provocau niste valuri mici care se spargeau usor la mal. Vantul batea calm ravasindu-mi parul, iar barca parea sa nu se mai miste...

'Josephine ... daca continui sa te agiti atat iti vei trezi fratele din somn ...'
Se auzi o voce de femeie din spatele paravanului rosiatic.In scurta vreme,din acelais loc isi facu aparitia o fetita de aproape 6 ani,cu parul lung si blond impletit intr-o coada lejera,purtand o rochie scurta si alba si tinand in mana dreapta o umbreluta din matase.Miscarile usor agitate ale fetitei facura barca sa se clatien usor,fara a-l ingrijora insa pe vaslas,un barbat de vreo 30 de ani,care privirea intreaga scena zambind.

"Deci...ea e Josephine " mi-am spus in gand. "E adorabila..." Stateam intepenita in acelasi loc su privirea atintita spre actiunea de pe barca. Atmosfera parea una senina si calma. Parca priveam un film de epoca...atat de interesant...

Bineinteles ca nu dupa mult timp se auzi un plans de copil,urmat de cateva reprosuri intr-o alta limba,evident adresate fetitei.Un cantec strain incepu din nou si copilul tacu,adormind in bratele femeii.
Barca se prefacu din nou intr-o umbra fara contur,raspandindu-se in ceata care isi facuse aparitia deasupra lacului.

La auzul plansului copilului am clipit rapid. Inceracm sa ma uit mai atent ce se intampla acolo. Femeia incepuse sa vorbeasca intr-o limba pe care nu o cunosteam. Apoi am observat ca barca se scufunda in ceata ce se crease pe lac. Barca disparu fara urma...priveam in jos spre lac. Imi priveam reflectia.

Niciodata nu a vrut sa asculte de mine.Facea numai ce vroia ea sau asculta doar de Robert ...
Se auzi un oftat din apa inghetata a lacului.
Mereu il trezea pe fratele ei din somnul de dupa-amiaza,iar eu trebuia sa ii cand din nou,si din nou.Insa adora plimbarile cu barca aici ...

Continuam sa-mi privesc reflexia. Vocea fetei parea calma, foarte calma. Ascultam ceea ce spunea, dar nu staim ce sa zic. Facusem o fata trista, respiram pe gura...
"Iti e dor de ea?" am intrebat ca si cand as fi vrobit cu un om normal.

Nu mai veni nici un raspund din partea femeii,insa o pala de vant purta cu ea un zgomot asemanator clinchetului de clopotei sub adierea usoara de primavara.
Nu i-a placut niciodata toamna ... Ploile o faceau intotdeauna sa fie trista si mohorata.Cand incepea sezonul ploios se inchidea in camera ei si nu iesea de acolo ore intregi ...

"Interesant..." am spus ofatnd si inchizand ochii, apoi deschizandu-i si uitandu-ma spre cer. Incepeau sa apara nori negri de ploaie. M-am ghemuit sub un copac din preajma, nu vroiam sa inceapa ploaia si vroiam sa vantul sa se opreasca.

Ar trebui sa pleci spre casa.Vor incepe vantul si ploaia.Iar ploile de toamna au stropii atat de reci si mari ... Vei ingheta daca continui sa stai acolo.
O noua pala de vant o lovi direct in fata pe Anne,aducand cu ea si ceva din parfumul Erzsbetei.

Un vant puternic ma izbi dezechilibrandu-ma, apoi i-am simtit mirosul. Acel miros dulceag, cu care ma obisnuisem si care incepuse sa-mi placa. Am zambit in minte si m-am indreptat spre casa cu pasi mici. Vroiam sa-i mai simt mirosul.

Apele domoale ale lacului capatara tente rosiatice,in vreme ce un plans usor izbucni din spatele ierburilor inalte de pe margine.In aerul racoros de dinaintea furtunii,parfumul dulceag devenise mai usor de suportat,cofundandu-se cu mirosul florilor aproape uscate de toamna.

In timp ce mergeam spre casa, ma uitam spre cer, apoi deodata mi-am amintit ca-mi uitasem rucsacul acolo. M-am intors si am fugit rapid spre lac inspre locul in care uitasem ghiozdanul. Ajunsesem si incepusem sa-l caut, nu-l mai gaseam.

Ma jucam cu medalionul pe degete privind cand apa cand medalionul. Acelasi ceas negru pe care scrie "Sweet memories" am oftat amintindu-mi chipurile, atatea chipuri, atat de putine trasaturi retiunte. Nu intelegeam de ce, de ce uit atat de usor chipul celor dragi.
"Si..totusi" am ridicat mana, nu stiam ce sa fac...as fi putut oare?

Incepusem sa alerg prin jurul lacului in speranta ca-mi voi gasi ghiozdanul. Peste ceva timp am vazut o silueta negra ridicandu-si mana. M-am ibdreptat spre ea, numai Liz putea sa se imbrace asa negru. Am ajuns la ea, apoi m-am asezat in genunchi in fata ei respirand greu si repede.
-Ano, Liz...n-ai vazut cumva pe aici vre-un ghiozdan ?

De ce v-ati intors ?Ce faceti voi aici ?
Se auzi o voce subtire,aproape placuta si foarte asemanatoare unei pale de vant.
De ce nu ma lasati singura ?Vreau ... vreau sa ma lasati ... vreau sa ma lasati sa adorm din nou ...
Tonul vocii capata dintr-o data ceva copilaresc si simplu,amestecandu-se cu cateva suspine.

Vocea ei ma induiosa profund, ma simteam impinsa de la spate, impinsa sa merg unde imi era locul. Dar mai intai trebuia sa-mi gasesc ghiozdanul, aveam lucruri importante in el...unele mai de pret decat altele.
-Plec indata ce-mi gasesc ghiozdanul...am spus uitandu-am imprejur.

"Poti fii singura si daca nu ne izgnoesti, eu nu vreau sa ma misc..e toamna si e vremea crinilor albi la mine..' am murmurat simtind cum chipul mi se schimonoseste din cauza nervozitati pe care o simteam. Parca ardeam pe interior si...si parca aveam sa omor pe cineva la cum ma simteam.

Cautam in continuare ghizdanul, pana cand l-am gasit in niste boscheti aruncati. ma intrebam oare cine l-o fi aruncat. Ma rog, am ridicat din umeri nepasatoare dand sa plec, apoi mi-am intors privirea spre Liz.
-Ano, Liz...ramai aici?

-Mdea, ma simteam asa de seaca, probabil si privirea mea era seaca, nu ma conta, eram furioasa si secatuita, m-am lasat in jos, pe vine afundandu-mi mana cu medalionul in apa. Vroiam sa scap de vina ca l-as fi pierdut...asa s-ar fi pierdut singur.

Observasem ca era suparata. Nu vroiam sa o deranjez, cine stie cum ar fi reactionat, cine stie ce era in capul ei. Am oftat adanc, apoi mi-am vazut de drum.
-Ne vedem acasa...am spus cuvantul acasa cu calm, ca si cand ar fi devenit propria casa.

Priveam necredincioasa apa rece pe care o simteam intrandu-mi in porii pielii, pori atat de deschisi incat ma dureau, ma dureau atat de rau. Priveam pielea vanata
"HAide, cazi, cazi!"
-Cazi in gatu` ma-tii! imi muscam nervaosa buzele inghetate.

Mergeam spre casa...Iarba fosnea si parca scartaia sub picioarele mele. Imi aducea aminte de podele din casa. Atat de vechi si de ciopartite, aveai impresia ca te aflai in secolul al 18-lea. Ciudat, foarte ciudat...In timp ce mergeam mi-am deschis ghiozdanul sa vad daca era acolo...