"O Castitatis Lilium..."

Pentru prima data, de o bucata buna de vreme, a trebuit sa ma gandesc din rasputeri pentru a-mi aminti versurile si sonoritatea unei melodii. Imi adusesem aminte de ea brusc, pierduta printre pasii aiuriti de balerina facuti de mii de ori. Zdruncinarea psihica, frica si tortura, agonia pe care acele cateva note muzicale mi le inspira erau mortale. Mortal, ca si copilaria peste care dainuise."Ah... nu m-ai uitat... si din pacate nici eu!"
- Os iusti... meditabitur... sapientiam...
Pronuntam versurile latinesti ca o soprana, propria-mi voce daruindu-mi din nou graoza. Incepusem sa o cant, asa cum mi-o aminteam din noptile copilariei, corpul tremurandu-mi din toate incheieturile ce nu le mai simteam. Plangeam din nou, plangeam... am trantit usa in urma mea, lovindu-mi corpul de perete. Imi lipisem mainile si fata de oglinda. Plangeam, plngeam si vedeam...

Off: melodia https://www.youtube.com/watch?v=w4QyJSUgdOI

Stropii fierbinti se oprira brusc din a mai curge si a mai atinge trupul.O mana se observa brusc iesind de dupa usa cabinei de dus , apoi un trup urias si alb ca neaua ,avand si aceeasi temperatura ca aceasta .
Privi becul.Inca spart si nefunctionabil din pacate si bezna era cea care se iubea cu fiintele din acea incapere.Cavou.Incaperea era un cavou intunecat,rece , dar in care mirosul de cadavru nu se (mai) simtea.

"Prezenta noua... umana! Macar..." Am tresarit, stergandu-mi siroaiele de lacrimi de pe obraji. Inca nu vedeam nimic concret, nimic din prezent. Am cautat cu mainile robinetul, dandu-i drumul darg si inundandu-mi fata in el, in nevoia de a camufla apele ochilor. "Inca doi la colectie..." mi-am spus, simtindu-mi vederea pierduta in amintiri.