Lemn cu iz de acuarea.

Își intoarse privirea spre sursa zgomotelor de foială. O privii pe blondă-îi era teamă de ea, ea deveni rapid un arhietip în mintea ei. Parcă aștepta din secundă în secundă ca ea să se repeadă agresivă la ea. Înghiții in sec și se întoarse spre geanta ei și scoase de acolo o sticlă de lipton-piersici, sigilată și i-o intinse. Se aplecă puțin înspre ea, cercetând-o din privi curioasă și vizibil ingrijorată. Ochii ei mari, maronii-roșcați o fixaseră cât timp încercă să șușotească ceva spre ea. Degeaba, vocea ei nu ieșea și pace. Trase aer in piept, tremura parțial- i se putea citii emoția și stîângăcia pe față.
-Iartă-mă însă pari de parcă că ai o cadere de glicemie/calciu, vrei? Poate te ajută sau să deschid geamul? zise rapid, agitată mai mult în șoaptă, unele cuvinte părând rupte de la jumătate, sugrumate. Răsufla dupa ce spuse totul dintr-o singură suflare. Simții o presiune anormală în tâmple. Se jenă de ceea ce făcuse, nu era normal să s ebage așa în sufletul cuiva.

"Oh, dar sigur ca ma poti ajuta! Infoasoara-ti parul in jurul gatului si spanzura-te cu el. Drace e chiar frumoasa... Normal ca i-o trage, as pune-o si eu capra! Ah, Erin!"
Ii arunca un zambet atat de bland si frumos. 
-Sunt in regula, stai calma, nu ai de ce sa iti faci griji in privinta mea.
"Decat ca as putea sa iau creionul si sa ti-l infig in gat, in rest nu-ti face probleme. M-as distra teribil sa fac baie in sangele tau"
Se ridica in capul oaselor, ducandu-si mana in jurul gatului, prinzand intre degetel pandanticul in forma de inima al lantisorului. Se infiora singura de ceea ce gandea, apoi scutura din cap, privindu-si cartea de istoria artei.
-Multumesc, oricum...
"Pana la urma ce vina are ea? Are. Exista! Doamne, Erin, calmeaza-te pentru numele lui Dumnezeu."
I se umezira ochii instantaneu, dar incepu sa clipeasca haotic, retinandu-si lacrimile. 
-Urasc filozofia.

Înghiții in sec. Înainte să-și dea seama mâinile ei lungi, cu degete de pianistă și piele aspra. de femeie neîngrijită erau pe umerii colegei ei temporare.
-Ok, tu trebuie să ieși de aici, îi șușotii. Se ridică în picioare dupa ce îi strânse mână in a ei, ca un fel de mișcare stângace de calmare.
-Domnule profesor, țin să vă aduc la cunoștiință că ați omis pauza! Se cutrmură toată la auzul propii voci ce îl intrerupse pe al lui. El pierdut în lumea lui, scriind la tabla și tinând un monolog semi-interactiv căci nimeni nu încerca să răspundă. Doar copiau ca roboțeii de pe tablă-de parca asta ar fi însemnat filosofia. Stătea dreaptă, tremurân imperceptibil.

Se întoarse pe călcâie, surprins și puțin agasat de situație. El nu dădea pauze, voia să scape cât mai repede de elevi, cursuri și mâncarea de pește constantă și regurgitată la infinit, mai ales câ în anul ală nimeni nu veni cu ceva mai interesant de spus, cu excepția asistentei lui. O privii furios și se gândi cum să o pună politicos la loc, însă lumea începu să se agite. Parcă auzul cuvântului pauză pornise o revoluție. Tras așa de bursc și neasteptat din lumea lui închise markerul și se duse spre catedră cu pași mari și apăsați.
-Mda, liber zece minute. Sper să nu vă pierdeți prin internat până săptămâna viitoare. râse el nervos, când își încercă gluma. Bombăni în barbă și se așeză
-A, domnișoară Francesca o vorbă vă rog. Zise apăsat și nervos. Îi făcu semn cu mîna, destul de violent să meargă la el.

Erin ramase inlemnita. O inspaimanta faptul ca Francesca incerca sa comunice cu ea, o inspaimanta ca o tinea de mana si vorbise catre profesor, atragand atentia asupra lor. Se cutremura toata. Isi trase de-odata mana dintr-a ei si si-ar fi dorit sa se ridice, sa plece, sa fuga, dar ramase impietrita.
-De ce ai facut asta? o intreba susotit, ducandu-si mainile la tample. O durea capul exagerat de rau. Se impinse cu lapmele in banca pentru a se ridica, dar pica la fel de repede inapoi pe scaun. Simti ca lesina.
"Incercam sa nu ii atrag atentia, dar nu, trebuia tu sa spui ca vrei pauza! In fond, ce sti tu despre cum ma simt eu? Doamne, ce copil! Eu zic sa te concentrezi la problemele tale si sa iti vezi de treaba. Dar a vrut doar sa te ajute, Erin! Da? Atunci sa se sinucida!"
Nu ii placea sa vorbeasca urat despre oameni la fel de mult cum nici nu stia sa ii urasca. Si-ar fi dorit sa poate spune ca uraste cu adevarat, dar ii era imposibil. Isi lasa privirea in pamant. Doamne, cat si-ar fi dorit sa se fi sinucis ea pana acum...

-Pentru că deja adormeam aici cu trâncâneala lui. Zâmbii către ea și o luă la pas către catedră. Pași mici, vizibil terifiată de privirea profului. Înghiții in sec, deja era aeriană. Se lovi ușor de vreo doi -trei indivizi care e pregăteau să iasă. De fiecare dată sării ca arsa și de fiecare dată reacționa prompt scuzandu-se și extrascuzându-se. Se amuza singură în mintea ei vazându-se așa, un fel de căprioară vânată cu adrenalina până în tavan, mergând direct in vizorul unui  vânător beat și turbat. Se puse tăcută lângă catedră. Dreaptă, nemișcată cu mâinile incrucișate în fața taliei și cu față în jos. Arăta ca un copil pedepsit gata să incaseze repercursiunile. Îl priea din când în când cu coada ochiului. O ținea pur și simplu acolo în timp ce el se uita peste fișe

Zambi, de data aceasta pentru ca simti nevoia sa o faca.
"E o speriata de bombe care cocheteaza cu proful meu... Proful care mi-a tras-o. Ah, la naiba..."
Ametita, Erin se ridica printre ultimii si pasi neincrezatoare podeaua, fiindu-i frica sa nu cada. Se duse langa Francesca, zambindu-i si punandu-i mana pe umar.
-Merci, serios...
Chiar ii multumea. Daca nu era ea sa strige dupa acea pauza, Erin probabil ar fi murit acolo.
Pleca fara sa astepte vre-un raspuns. Merse aproape fugind in camera ei, trantind usa in urma si sprijinindu-se de masa din bucatarie atunci cand ajunse acolo. Isi porni laptopul, punand o melodie la intamplare, lasand sa se deruleze toate celelalte in ordinea in care si-o doreau ele. Desfacu frigiderul si isi scoase de acolo cutia de lapte, turnandu-si peste cafeaua rece ce ramasese in ibric de dimineata. Se aseza pe scaun, derutata, ametita. Isi aprinse o tigare, incepand sa fumeze lenesa din ea. Se simtea mult mai bine acum ca se reintorsese in sanctuarul tristetii, camera ei.
"Gelozie proasta. Tristete idioata! Ah!" 
Dadu de-odata cu mana peste cana de cafea, aruncand-o in perete. Aceasta se sparse, iar continutul se imprastie pe tot covorul. Ofta.
"O sa curat... candva... Oricum, nu vine nimeni aici niciodata."
Gandul acesta o intrista si mai tare, dar nu dorea sa planga. Plansese prea mult pentru nimic. 
"Nimic?... As vrea eu sa fie 'nimic'''.

După cele două ore de curs vorbi cu ea, îi atrase atenția să nu mai îi întrerupă cursul pentru nimic in lume, sau în orice caz să îl sfideze. Anuntă ordinea de zi, anuntă ca e liber,începând de a două zi, pentru că e doliu și tot rahatu de pe ordinea de zi. 
„Mă macină puțin situația ciudată. Oare mănâncă măcar? Nu cred că e atât de proastă cât să...la naiba”
Sentimentul înfiorător îl izbii iar, se simții prins de remușcare, lucru ce îl îndoi de stomac. 
Ajuns acasă se culcă direct, cu toate ca era dor cinci și jumătate dupămasa și Doamne cât ura ora aia/ Nu suporta să fie treaz dupămasa sau să-și lase mintea goală. Se pierdea pur și simplu în tot ce nu dorea.
  Se trezi de dimineață și merse la transfuzii, deși era greu căci întrerupse postul și-acum poftea, resimtea sevrajul. Gustul, puterea, totul...Când văzu acul și pungile înghiții în sec. Își dorea să sară pe asistent și să-l efectiv scurgă de sânge și pe el și punga. Simțea ca o ia razna.
 Zâmbii amabil, scâncind puțin de durere când simții metalul rece împungându-i vene.
„Am o promisiune, mai multe defapt”
Când ieși din cabinet observă starea de femeie gravidă a vremii. Sore, nori, soare, nori de furtună, soare. Aberantă. La fel ca și orele petrecute în salon. Cumva avusese senzația că trecuseră ore, dar defapt era abea opt dimineața. Se opri pe drum la supermarketul campuslui și încercă să cumpere una alta. Rămase o clipă în magazin, își căuta cumva un curaj surd să infrunte situația cu calm.
   Lovi, încet ușa. Stătu puțin cu paznicul la taclale și schimbă ceva coniac franțuzesc pentru a afla care era camera Erinei. Își schimbă de câteva ori liniile de expresie de la un zâmbet tâmpit, la dezgust, la furie și tot așa până rămase fără expresie.

Trecuseră doua, trei zile... Sau poate patru? Dar cine mai stia. Isi făcuse un tipar: Se trezea ,asta daca se putea numi somn ceea ce avea ea, se spala mereu cu apa fierbinte, se dădea cu crema de corp, isi pieptăna parul, apoi se imbraca in haine comode, de casa. Nu se machea in schimb niciodată, caci plângea mult.
Ca si in restul zilelor, isi urmase pasii pentru a-si începe dimineata, stand acum la masa din bucătărie cu o cana enorma de cafea in fata, scrumiera in care se odihnea o tigare fumata pe jumătate si un bol cu cereale perfect intact. Lucra la un desen, un portret, mai exact figura unei femei pe care o tot visa. Presupuse ca era "Ea", subconstientul ei definindu-i un aspect in cosmarurile ei. Reușise in urma cu o zi sa mănânce ceva, infim de putin, si parca parca avea ceva energie, dar acum se uita la cerealele de pe masa cu scarba.
"Mi-am dorit eu sa slabesc... Acum o sa ajung o așchiuță."
Ofta prelung, tragand de bretelele maieului in sus. Colantii erau patati de acrilic ce nu mai iesise la spălat, era in picioarele goale si cu parul facut coc in mijlocul capului. Avea cearcane, era trasa la fata si avea buzele crapate. Si le musca trasând o linie pe desen.
"Imi lipsește asa mult..."
Ochii i se unezira instantaneu, dar nu se avtinu absolut deloc, lasand lacrimile sa curga libere.

Rămase în fața ușii în liniște și așteptă vreo cinsprezece minute. Nu scoase niciun zgomot. Așteptă și așteptă, în cele din urmă se gândi să renunțe însă auzii foșnetul plaselor și se răzgândii. Apăsă pe clanță, ușa se deschise. Înghiții în sec, un ușor fior îl cuprinse. Mirosuri ciudate îl invadară și se temu o clipă pentru viața ei. Scutură capul stânga-dreapta și alungă gândul neplăcut. Pășii sfios în casa ei. Se uită o clipă prin apartament și își făcu în cele din urmă curaj să nu lase doar suntele inerției mișcării lui să vorbească pentru el.
-Hey, ești aici? vorbii destul de șoptit. Nu voia să o deranjeze prea tare

Incremeni. Inima incepu sa ii bata nebuneste in piept. Privi spre usa bucătăriei. Si-ar fi dorit sa poata vedea prin ea.
"Nu are cum sa fi intrat nimeni in casa. E usa încuiată... Iar aia e vocea lui... Imi joaca mintea feste."
Isi lua tigar si trase din ea cu lăcomie. Privi desenul. Corecta ceva apoi se uita spre usa din nou.
"Si totusi..."
-Su...sunt aici!
Nu stia de ce spusese asta. Nu avea cum sa fie nimeni in casa, mai ales el. Sigur isi imagina.
Isi dadu dupa ureche o suvita naravasa apoi astepta împietrită, sa vada ce se a intampla. Simtea o spaima teribila.
"Si daca este el, cu adevarat? Ce am sa fac? Doamne, mai bine taceam..."
Se ridica in picioare ca arsa si alerga spre usa bucătăriei, deschizand-o cu putere. Cand in văzu ramase nemiscata.
-Ce...

Rămase nemișcat, cu punga cu mâncare, sau, în orice caz-ingredientele, lovindu-se de de gnunchiul lui drept. Fularul roșu i se desprinse de pe umăr și îi căzu pete piept, desfăcându-se, lăsând la vedere nasturii desfăcuți ai pardesiului, cravata crem și gulerul cămășii. Cu toate că, in mod ciudat erau deranjate, de parcă ar fi tras de ele din cauza bufeurilor sau a unei stări de rău.
Rămase în tăcere câteva clipe privind-o, de sus până jos, într-un fel rece și suspicios. O analiza, fiecare bucățică de piele, căutând parcă urme de ceva...În cele din urmă răsuflă ușurat. Inima își reluă pulsul normal
-Ăm, ușa deschisă și aveam o promisiune față de tine ridică punga puțin, stângaci-până și el simțea tensiunea ciudată din cameră. Lăsă sa-i scape punga și porni spre ea. Nu voia să o lase să-l dea afară. Nu când știa cât era de căpoasă și cât de rău se simțea. O luă in brațe-mai degrabă o tras în brațele lui, imobilizând-o, parțial. Îi lăsă loc să îl pocnească dacă voia totuși. Înghiții in sec și râmase așa, încremenit, cu ea în brațele lui.

Erin nu stiu initial cum sa reactioneze, dar imediat ce se simti trasa in bratele lui isi incolaci bratele in jurul gatului lui, lipindu-se de el al naibii de tare, inlaturand absolut orice distanta dintre ei. Statea cu fata lipita de pieptul lui, iar cu palmele începu sa ii mângâie umerii, bratele, spatele.
-Esti chiar tu... Am crezut ca mi s-a părut! Este un vis, nu e asa?
Se departa de el cat sa il priveasca. Avea ochii plini de lacrimi care ii curgeau pe obraji. Incepu sa ii atinga fata cu degetele. Ii contura sprâncenele, nasul, buzele, pometii. Abia îl vedea din pricina lacrimilor, dar nu conta asta. Era acolo.
-Esti doar un vis, nu e asa? Am înnebunit... Am halucinații, ce Dumnezeu... Dar pare totul atat de real...
Incepu sa rada, usor, de fericire. Radea si plângea în acelasi timp. Isi sterse lacrimile si clipi des, privindu-l, analizandu-l.
-Sper sa nu mă trezesc, nu acum cand mă ti în brate...
Se lipi din nou de el.

Își ridică palma stângă și i-o apăsă pe ceafă fortând-o și pe ea să-și lipească obrajii de pieptul lui. Nu știa cum să-i răspundă, cum ar fi putut de altfel? Cum ai putea răspunde la așa întrebări? Inima îi zvacnii tare în piept de câteva ori apoi își reluă ritmul regulat, lent, aproape inauzibil. Rămase drept, În fața ei, susținând-o cu o mână de umeri și spate iar cu cealaltă continuă să o mângaie pe cap. 
Înghiții în sec, puțin stupefiat de reacțiile ei, de starea ei.
-Sunt aici...îngăimă în șoaptă în cele din urmă parcă fiindu-i teamă că daca ar vprbii tare ar puta-o rănii.

Erin isi desprinse fata de pe pieptul lui, isi lua mainile de pe el si incerca sa se dea in spate. De-odata privirea i se chimba. Sprancenele ii formara in V deasupra ochilor furiosi, fixandu-l incruntata, nervoasa, rapusa de o furie nebuna.
-Esti aici... Acum esti aici... Acum! De ce? De ce, dupa atatea zile, te-ai hotarat sa apari? 
Isi ridica mana si il plesni cu toata forta peste obraz. O data, de doua ori. De trei. Trei palme prinse cu precizie pe fata lui, una dupa alta, lasand urmele degetelor ei subtiri. Palma ii zvacnea, o simtea plina de furnicaturi si i se inrosise. 
-Ce, Helena are treaba? Francesca e mult prea mica sa te accepte inca in patul ei? Ia spune-mi! Spune-mi motivul pentru care esti aici!
Incepu sa il impinga, sa il loveasca cu pumnii ei micuti in piept. Se zbatea in bratele lui pentru a scapa din acea stransoare, cu toate ca tot ce isi dorea era sa fie tinuta acolo.
-Spune-mi, luate-ar naiba! Doamne, cat as vrea sa pot sa te urasc, dar nu pot! Nu pot!

O strânse mai tare în brațe. Mușchii îi zvâcniră o singură  dată de la șocul impactului apoi rămase stanâ de piatră, nu se miscă, nu-și desprinse ochii de chipul ei furios. Îndură fiecare palmă, fiecare pumn fără să miște. Se clâtină puțin la pumnii ei, de pe un picior pe altul însă își regăsii rapid echilibrul și-o strânse  mai bine în brațe.
-Shhh...își apăsă degetele pe capul ei micuț, și reluă mângâiatul, mai apăsat și mai lent, trasând linii mai lungi, mai lente prin părul ei până la ăielea scalpului.
-Shhh...șușoti el iar, șoptit, în timp ce îi susîinea trupul cu mână lui mare, încordată, trmurână. Fața îi ardea de la palmele ei, usturătoare.

Simtea ca furia ii creste in trup, dar nu il mai ataca fizic.
-Nu imi spui tu mie sa tac! Nu iti poti permite asa ceva! Nu dupa... Nu dupa cum te-ai comportat!
Incepuse sa tremure  in bratele lui. Abia se tinea pe picioare. Atatea seri nedormite, atatea zile in care nu mancase, toate isi spuneau cuvantul acum mai mult ca oricand.
-Nu am facut decat sa te... 
Se opri brusc.
-Nu am facut decat sa iti fiu pe plac. Am acceptat tot, am asteptat momentul in care sa vrei tu sa ma atingi...  Am facut dragoste cu tine! Sau sex, sex! Dracu sa il ia de sex, dragoste sau cum vrei sa numesti tu faptul ca ti-ai bagat-o in mine! 
Reincepu sa planga, vorbind printre suspine.
-Stiu ca nu iti pasa nici de mine, nici de ceea ce simt... Asa ca te rog, pleaca! Imi face rau sa stiu ca ai venit doar pentru a... Pentru a...
"Nici macar nu stiu de ce esti aici..."
Se opri din vorbit. Nu mai spuse nici un cuvant. Inchise ochii extrem de obosita. Minimul de energie pe care-l mai avea ii disparu subit. Se lasa extrem de moale in bratele lui.
-De ce nu pot sta fara el? intreba ea, parca vorbind cu cineva. 
-De ce mi-a lipsit atat de mult si acum a venit aici, dandu-mi lumea peste cap si mai rau?

Încercă să rămână calm. Fiecare cuvânt al ei îl lovea puternic pentru că abea atunci realiză și el situația. Întelese de ce ea era atât de rânitâ. Privii în spatele ei, în tot acel timp parcă încercând să se deconecteze de situație, să înceteze să o mai audă. Simții un fior rece pe spate, aștepta denumirea de monstru de...orice din secundă în secundă dar în loc de asta simții lacrimile ei îmbibându-se în cămașa lui de mătase burgundi.
Când Erin terminâ de țipat, o strânse mai tare în brațe, lipind-o de tot de el, de parcă îi era teamă ca ea să nu se prăbușească.
-Nu-ți spun să taci, te rog să te liniștești. O ridică în brațe, așa cum putu din poziția aceea și rămase câteva secunde cu ea așa, căutând din priviri  un loc unde să o așeze. Trupul ei trăgea pardesiul crem, de lână peste corpul lui atât de tare încât avu senzația că era intr-o fecioară de fier. Se strângea și se strângea pe el. Realizâ rapid că apartamentele nu erau atât de diferite și reuși să-și dea seama unde îi era dormitorul. Merse încet, cu pași calculați să nu o zdruncine prea tare. O întinse pe un pat, ce lui, personal îi mirosea a stătut. A ceva sânge și apă sărată. O puse jos pe pat și se puse semi întins lângă ea. Încerca pe cât posibil să nu îi dea drumul din brațele lui.

Erin ar fi vrut sa opuna rezistenta, dar nu mai avea putere decat sa respire. Ar fi vrut sa nu mai faca nici asta. Cand simti ca o ridica in brate gemu usor. Ii era frica. Nu stia de ce, dar ii era. Ar fi vrut sa se agate de el, sa-l imbratiseze, dar nu o facu.
-E...E mizerie in camera... sopti cand isi dadu seama ca o adusese in dormitor.
O cuprinse o stare de moleseala dubioasa. I se facuse de-odata teribil de somn. Pentru ca el era acolo. Pentru ca in sfarsit era cu ea. Dar de ce?
-De ce ai venit? il intreba soptit.
-Trebuia sa fac curat... Nu asteptam oaspeti...
Parea calma. Surprinzator de calma, de parca nimic nu se intamplase. Privi in jurul ei. Cani ce cafea imprastiate prin camera, cateva prosoape pe ici colo pe care le aruncase neglijent in dormitor. Fardurile ii erau imprastiate, iar in fata dulapului un teanc de haine pe care le scosese din dulap si nu a mai avut dorinta de a le reaseza inapoi.
-Imi e somn... Nu vreau sa dorm...
Incerca sa se ridice, dar corpul ii era extrem de greoi.
-Nu vreua sa dorm... Nu vreau sa o visez din nou.
Nu mai constientiza faptul ca Clayron era cu ea. Vorbea efectiv singura. Vorbea cu ea insasi, asa cum obisnuia sa o faca mereu. Scoase un sunet stins, de parca o durea ceva, dar fizic nu simtea nimic. Isi duse mana la piept. Inima ii batea tare, mult prea tare. 
-Calmeaza-te, Erin. E doar un vis urat. Inca unul... Ai avut atatea, o sa treci si peste asta.
Era ferm convinsa ca el nu era defapt acolo.

Zâmbii cumva trist și absent. Se îndepărtă cu doar un sfert de trup de ea cât să-și scoată și să-și arunce pardesiul pe jos,lângă pat, împreună cu fularul. Se rîntoarse la ea și se lipii de ea, vrând să-i transmită căldura lui. Spera ca inima lui, rece și calmă ce bătea atât de ritmic, fără perturbări avea să o calmeze împreună cu trupul lui, cu căldura ce o emana el. 
Se lipii cu totul de ea, cuprinzând-o cu întreg corpul lui, ținând-o atât cu bărbia, cu brațele cât și cu picioarele lui. Încerca să o acopere cu tot corpul lui, ca un fel de plapumă. Se oprii o secundă, cât să-i audă respirația și, tot în liniște, reîncepu să o mângâie lent dar apăsat, presându-i pielea cu degetele lui lungi și subțiri, lăsând urme calde pe pielea ei, urme pe care le lăsa să se răcească, de la ceafă până la baza spatelui doar ca să le reîncălzească cu palmele lui gigantice. Iar și iar și iar.
-Shhh. Odihnește-te. îi șopti la ureche, lovind-o cu un curent de aer cald peste ureche și obrazul pe care-l și sărută scurt, fără urmă de sexualitate. Își băgă o mână sub ea și-o strânse între ambele lui brațe, cu mâna lui stângă continuă să-i mângâie spatele.

"Cine ar fi crezut ca am sa ajung sa ma indragostesc de profesorul care preda cea mai dubioasa materie din lume? Filozofia... Nu mi-a placut niciodata, caci nu am reusit sa o invat, dar iata ca mi-a placut de cel care o preda. Ba mai mult, am ajuns sa il iubesc. Si totusi, degeaba, caci nici materia nu a ajuns sa-mi placa si nici el nu a ajuns sa ma placa pe mine. E ca un fel de cerc ciudat plin de dezamagiri. Dar sa fim seriosi, daca ajungea sa-mi placa filozofia nu e ca si cum el m-ar fi placut pe mine. Dar nu a spus defapt ca ma place? Mi-a spus-o candva, odata. Sau poate si asta e tot un vis. Am avut prea multe in intervalele mici de somn... "
Adora senzatia aceea. Adora sa fie in bratele lui, mangaiata de mainile lui. Era ca o bucata de material textil, lipsita de viata si putere sau control asupra propriului corp. Putea sa o modeleze asa cum si-ar fi dorit, caci ea nu putea opune rezistenta. Daca el i-ar fi cerut atunci sa faca orice, ar fi facut-o. I-a cerut sa se odihneasca, sa se linisteasca, asa ca a executat "ordinele". 
-De ce esti aici?  il intreba in soapta, din nou.
Simtise ca o sarutase pe obraz. Sa i se fi parut? Probabil si faptul ca el e langa ea, purtandu-se atat de frumos, i se parea defapt. Spera din suflet sa nu fie doar imaginatia ei bolnava.
"Dar de ce ar fi venit, oare? De ce sa o fi lasat pe Helena a lui, superba Helena cu parul de foc... Sau Francesca, asistenta simpatica si misterioasa... De ce sa fi venit la mine dupa ce i-am atins verigheta, dupa ce i-am citit jurnalele despre "Ea"... I-am intrat in viata, iar el m-a aruncat imediat..."
Se uita spre el cu ochii ei mari si sticlosi. 
-Tu chiar esti aici, Clayron, dar de ce?

O privii oarecum drăgăstos dar vizibil îngrijorat. Își aseză mâna peste obrzul ei și-l mângâie încet, alternând între varful degetelor și toată palma. Zâmbii scurt și o sărută apăsat pe frunte apoi își lipii fruntea de a ei. Uneori se uimea pe sine însăși cât de contorsionist putea fi, cât de masochist putea fi și la câtă durere musculară putea face față.
-Pentru că nu meriți să fi singură. Hai încearcă să dormi. Își încolăcii mâna de sub ea, pe spatele ei, curpinzând cât de mult putea din spatele ei și o presă între omoplați.
-Nu am să dispar până te trezești. Hai, odihnește-te, ai suferit destul!
Vru, pentru o secundă să o sărute pe buze, ca un fel de mic calmant sau stimul de solidaritate, însă se oprii. Realiză și el că dacă avea să o atingă în felul acela avea să o tragă mai mult și mai mult înspre el. Avea să o intoxice cu sentimente la care nu putea să-i răspundă.

"Nu merit sa fiu singura..."
-Ce te face sa crezi ca am suferit sau ca sufar? Sunt bine. Sunt doar putin obosita, dar nu am nevoie de somn. Sunt in regula.
Il impinse usor, capatand forta intr-un mod misterios, apoi se ridica in capul oaselor.
-Am o cafea si niste tigari de terminat, in plus lucram la un portret...
Isi sterse lacrimile pe care le avea in ochi si incerca sa ii zambeasca. 
-Am cafea calda, daca vrei. Am si ceva cereale prin dulap... Inca nu am luat micul dejun. Este dimineata, abia ce m-am trezit, nu vreau sa dorm iar...
Mintea. Ar fi dormit fara incetare cateva zile la rand cat despre mancare, oricat de mult voia sa manance nu reusea, nu ii era foame, nu avea pofta.
Se ridica din pat, mergand spre usa, iesind din dormitor si mergand tinta spre scaunul de langa geam, din bucatarie. Isi aprinse o tigare, tragand din ea ametita, apoi bau din cafeaua extrem de dulce. 
"Trebuie sa te uit, trebuie sa mi te sterg din minte!  Vreau sa fiu din nou fericita! "
Isi sterse imediat lacrimile pe care le avea in ochi, nedorind ca el sa o mai vada plangand.

Oftă prelung, instinctiv vru să o tragă în brațele lui să o țintuiască acolo până avea să adoarmă. Se ridică și merse după ea. Se oprii în tocul ușii puțin amuzat de situație. O privii atent. Era așa micuță și silfidică în acel moment, cu un aer extrem de bolnăvicios. Otă prelung și se apropie de ea. O îmbrățișă de la spate și-și puse capul pe umărul ei.
-Poți să îmi faci orice dar nu să mă minți. Mă poți rănii. îmi poți scormonii prin lucruri, mă poti lovi, mă poți excita, mă poți inebuni dar nu mă poți minții. Nu m-ai fi lovit, nu ai fi aproape leșinat la cursul meu și nu ai avea așa cearcăne dacă nu ai suferi. Hai nu te mai prostii. Își trase brațele pest ale ei și o strânse la pieptul lui, tare. O imobiliză, fără să vrea, iarăși căci  avea brațele peste antebrațele ei, prinzându-i și incheieturile în acea îmbrățișare. 
-Nu știu de când nu ai mai dormit, dar ai nevoie. Dacă vrei pot dispărea din viața ta, dar numai după ce vei dormi și vei mânca. Hai.

"Daca vrei pot disparea din viata ta, dar numai dupa ce vei dormi si vei manca..." isi repeta in gand, stand acolo in bratele lui. Suspina doborata de tristete.
-Atunci nu am sa o mai fac niciodata... Nu am sa mai dorm si nu am sa mai mananc niciodata... Nu vreau sa dispari din viata mea, Clayron...
Trase aer cu putere in piept, lasandu-si capul pe spate si sprijinindu-l de el, de trupul lui puternic. Pentru prima data  in aproape doua saptamani se simtea bine. Nu stia de ce el alese sa vina la ea, dar era fericita ca o facuse. Chiar daca din cauza lui suferea, sa il vada ii facea bine. Sa fie lipita  de trupul lui in felul acela o facea sa se simta fericita si protejata. Inchise ochii. Tot pentru prima data si-ar fi dorit sa planga, dar nu putea.
-Nu-mi este foame, sincera sa fiu si nu vreau nici sa dorm. M-am saturat de cosmaruri...
Isi elibera o mana din stransoarea lui si si-o ridica spre spate, in asa fel incat sa ii mangaie obrazul.
-Te rog, nu pleca. Nu acum... Mai stai putin...
"Cat mai mult..."